Nicolae Badilescu
     

25 decembrie 1980

ORIZONT, anul XXXI, nr. 52(666)

(ALBADE)

 

           Exista o evolutie poetica evidenta în acest nou volum al lui N. Badilescu. Cea ce trebuie notat drept o calitate noua a poeziei sale este limpezimea ideatica, densitatea rotunditatea imaginii si expresiei poetice, dar, cel mai important, un univers propriu gândirii poetului, ce se instaleaza si prinde contur în aceste poeme. Universul acesta al lui Badilescu este hieratic glacial, nicidecum de impulsuri pasionale. El se consuma în norduri, în ... reci, polare, în deserturi cetoase sau în interioare incerte. O austeritate si un ochi impersonal priveste din aceste poeme, chiar daca uneori poetul e cucerit de jocuri gracile a la Serban Foarta (vezi Cadere verticala, Prin zapezile abstracte s.a.) sau, de elanuri patetice si colorate pasional (vezi Nu ma întreba, Numai, Ca rugul bland). În unele ritmicitati launtrice, mai putin în atmosfera si starea tragic-existentiala, Badilescu atinge zone bacoviene, ca în Vorbeste-mi, Dinspre mare, Stiu ca pasarea… Chiar si iubita, a la Bacovia, e o fiinta ce participa tacuta, ca un fum, la drama, în aerul de recluziune, nu atât sumbra, cât egal calma. Uneori, apare în aceste versuri, prea evident, conceptia, neîncalzita de sensibilitatea trairii, bine alcatuita, e adevarat, dar pornind doar din gândul rece, impersonal, cum ziceam.

         Denotând o densitatea imaginilor, un stil, de-acum, luminând o personalitate în formare, vehiculând idei poetice rotunjite, indifferent de multitudinea sau putinatatea lor, miniaturizând nu atât emotii cât stari meditative, Nicolae Badilescu scrie o poezie lipida, de ton clasic, dar îndreptata spre elanul unei atitudini moderne, de o gândire si o sensibilitate ale acestui timp si ale acestei poezii de azi, ce se savârseste si pe sol timisorean.

 

 

 

 

 

5 februarie 1981

D.R. anul XXXVIII nr. 11.202

(ALBADE)

 

           În precedenta carte, Iarba fara memorie (1979) meditatia lirica în jurul unor teme fundamentale ale existentei (individuale si cosmice) atinsese un moment de vârf: confesiunea se subordona treptat unei cosmografii si mitografii ample, chiar unui sistem poetic întemeiat pe repetitia (cu variatiuni) a unor teme, motive, vocabule, rime fixe. Rondelurile, alternând riguros cu poeziile de confesiune, adânceau si abstractizau temele acestora, le introduceau într-o viziune de ansamblu si o ingenioasa combinatorie poetica.

           În Albade (Editura Litera, 1980), lipseste partial aspiratia sintezei, a perspectivei ideatice si poetice unificatoare. Poeziile volumului (multe din ele notatii ale unor stari prezente dealtminteri provizoratul clipei dar si tentativa de a prelungi viata ei fertila în cuvânt, este principala obsesie a cartii) alcatuiesc împreuna un fel de jurnal liric al câtorva stari dominante, fara ca aceste stari sa beneficieze în continuare de forta de abstractizare si amplificare a rondelurilor din volumul precedent. Titlul cartii indica, totusi, un anumit mod poetic si o viziune pe care autorul încearca s-o impuna versurilor sale; cautarea unei stari de echilibru între umbra si lumina, între somn (moart) si veghe (viata), între patimire si seninatatea catartica a versului „de imn curat“ a carui rasuflare o „simti ca pe-o arsura“. Dar de cele mai multe ori versurile sale „refuza ritmul, echilibrul“ si devin elegii, lamentouri ale „zorilor ceruiti la miazanoapte“, dramatizând câteva teme obsessive: a eroziunii temporale si a încercarii de a evada din „clipa mica“ a tacerii si a supravietuirii prin cuvânt, a conului de umbra (ceata) si a luminii augurale, a întâmplarii si a schimbarii. Simbolistica culorilor serveste aceste motive.

 

 

 

 

 

1/1981, Carti în curs de aparitie, Beletristica

BADILESCU, NICOLAE

Albastru absolut  (versuri)

Format: 12 X 22 cm, 78 p, 6,25 lei, brosat

 

         Poezie doar aparent calma, dar în fond biciuita de elanuri spre absolut, de tensiuni între polul erotic si intelectual, între eros si logos. Bine structurata metaforic, cartea are o cosmologie unitara a simbolurilor unde jocul aparitiilor creeaza un spatiu torsional – suport de poezie vizionara de buna factura. Albastrul este un domeniu pur, spre care tinde aceste poet de autentica valoare.

F. 7/1, 81

 

 

 

 

 

 

vineri 24 aprilie 1981

D.R. anul XXXVIII nr. 11269

(ALBASTRU ABSOLUT)

 

             Nicolae Badilescu se afla, cu volumul de versuri „Albastru absolut“ (Editura Facla – 1981), la a patra aparitie editoriala. „Albastru absolut“ ar fi marca pentru o poezie care concentreaza expresia, ordonând, în imagini cizelate artistic, atitudini si afecte. Simbolul („mi se albastreste gândul“ spune într-o poezie poetul) ar semnifica un timp limita „Ochiul albastru al lumii“ observa miscarile ascunse, patrunde locuri aparent tainice. Legaturile între semne – sud-nord, vara-toamna, verde-albastru – converg spre delimitarea atitudinilor lirice. Dominant în poeziile acestui volum este sentimentul erotic. O senzatie de diafanitate emana poezia. Imagini cu contur delicat subtiaza mult expresia: „Vreau, tinându-te de mâna,/ sa strivesc albul sonor/ si sa fac pasari abstracte/ cu sageti în lungul lor,/ / Blând, sa ma patrunda gerul/ din vocale scurs în gând,/ sa ma las calcat de umbra/ norului prelung, trecând…// Lasa-ma sa fiu secunda/ care taie-n doua unda…“. Poeziile degaja o senzatie a pasiunii înecate, un amestec al iluziei cu realitatea. Subtextul alusiv nu lipseste poeziilor: „Motto-E gândul limpede în noi ca gerul/ si-albastru cum e aerul la pol…// Adevar albastra unda/ neajunsa dreapta, za/ pentru fuga din secunda,/ polul nu si polul da// vino cât avem rabdare/ sa te scoatem din afund,/ ca ne doare, blând ma doare/ întelesul tau rotund… (Albastru absolut).

            Se întâlneste des un balans al jocului între dorinta si renuntare Nicolae Badilescu scoate efecte artistice din jocul cuvintelor: „Sa nu uiti sa uiti de mine…“ cântec într-un gând/ Sa nu uiti sa uiti de mine…“. Se mai pot aminti poeziile „Spune-mi Idee“, „Voluptate“, „Spatiu“, „Vama senina“, „Memorie“, „Chintesenta“, „Înadins“, „Adânc“, „Text“, „Sapte semne“, „Distanta“. „Eu sunt legat de lume/ cu un cuvânt“ – sunt acestea versuri prin care o memorie vie indica posibile relatii cu universul poetic. Un univers cu o imaginatie interesanta prin proiectiile propuse, dar în care sonoritatea poeziei îsi îndreapta atentia si spre alti poeti.

 

 

 

 

 

18 iunie 1981

ORIZONT,  nr. 24 (690), anul XXXII

NICOLAE BADILESCU

 

Iesire

 

Mâna descifra sonor

versul bun în care-am stat,

eu, la timpul viitor,

tu, în tot ce s-a-ntâmplat

 

Sunetele gândeau noaptea!

 

Eu aflasem ca eram

nenascut în ziua saptea

si muream, muream, muream…

 

Arde în jur

 

Arde în jur albastru-clar

si bate vântul dinspre mare.

La orizont se aude iar

cazând portalul de racoare.

 

Rasuna din adânc solemn

un sunet rosu de monede…

si un nebun pe-un cal de lemn,

gonind prin întuneric, vede.

 

Punct

 

O sa-nceapa, o sa-nceapa

vremea vântului abstract.

Si-o sa bata, ca pe-o clapa

un subtil de ritmic tact

 

Si-o sa fie, si-o sa fie

cu-o silaba mai târziu

în privirea mea pustie…

Si-ai sa fii si n-am sa fiu.

 

Regula

 

Cred în mine care sunt

si parere

                 si sunt vânt!

Cred în mine si îi fac

pasarii de ger pe plac.

 

Cred si-n tine pentru ca

esti cum e-o duminica

luminata-n saptamâna,

viu ca ochiul de fântâna.

 

Semn

 

Îmi e foame de devreme

si de ce nu stiu sa fiu,

si ma seaca viu ma teme,

un trecut prea timpuriu.

 

Si as curge, as tot curge

dinspre astazi catre-apus.

Si, sa aud, as vrea, în sânge

rosu, poate scurs în sus.

 


Gând

 

Ne e hrana, la nevoie

chiar si pata de culoare.

Si gustam de bunavoie

din tacerea urmatoare.

 

Ne e rana peste geana

jumatatea din penumbra.

Si e hrana în capcana

jumatatea – sora – sumbra.

 

Ne e hrana, ne e hrana

curcubeul rapitor,

sunetele ne sunt hrana

alba, pentru viitor…