Nicolae Badilescu
     
File

Caiet 2

 

            Justitia  ( în actele justitiare ) procedeaza si gândeste într-o interminabila redondanta.

            Discursul juridic este o cârâiala. Repetitii nesfârsite ale unor "judecati" (pseudo) de identitate ; A = A ; B = B.

            Înainte de a decide, judecatorul echivaleaza continutul cauzal si motivational al unei situatii cu un enunt de cod care nu e, nu are, nici un atribut cauzal sau motivational.

 

            Legile judiciare nu sunt folosibile (utile) decât pentru situatii contrare enunturilor lor. Asa s-au si nascut. Ele sunt un vicariant al raului si al minciunii !

            O natura umana dreapta, n-ar fi elaborat niciodata legalitatea juridica.

 

            O natura umana esential inteligenta, nu ar fi fost niciodata prinsa în tenoiunea întrebarilor despre sensurile lumii

 

            Continutul actului mnezic e oarecum plan, plat, încape într-o imagine care are " timpul " aglutinat în ea. Ca sa îmi aduc aminte un lucru trait  (deci desfasurat în timp) actul mnezic  nu are nevsie si nici nu foloseste o dimenoiune de durata nici nu înoiruieste o serie de momente succesive

            ai, mai mult,  amintirea siricarei desfasurari în durata nu poate fi depanata în timp mnestic.

            Vreau sa-mi amintesc o ora de dragoste, o simfonie, o carte citita...

            Nimic nu vine în memorie cu un obligat si implicat caracter de durata traita.  În toate actele de memorie, durata vine comprimata în instantaneu ca

în cafeaua solubila.

            Aroma este "comprimata" în praful care o contine ca pe o virtualitate.

 

            Muzica, poezia, prsiectul arhitectonic (poate si dansul, mai simplu, însa)sunt "forme de gândire" adica de ratiune.

            S-a spus de nenumarate ori. Dar, dupa ce se cunoaste? Le putem desfasura paralel ? Nu ! Tocmai asta e ! Ele nu pot fi niciodata concomitente cu gândirea fiindca sunt  si ele  forme de gândire. Nu poti rationa deodata  în mai multe moduri ...

 

 

Caiet 3

 

                Arta ( si poezia, prin excelenta ) este cautarea unui limbaj expresiv pentru starile princeps, autogene de constiinta.

 

            Cuvintele sunt un fenomen de memorie "  spre înlauntru  " . Ele sunt continatoare; depozitare ale trairilor constiintei. Ele sunt necesare pentru evitarea repetarlor sisifice ale începuturilor. Acesta este sensul esential al memoriei. Nu pastrarea trecutului (care nu exista) ci posibilitatea de a-l construi în fiecare moment.

 

            Sisif se chinuieste fiindca nu are cui sa-i povesteasca  întâmplarea lui tâmpita.

 

            Visul se uita (de asta se substituie prin povestire cu o pseudoamintire) fiindca în direct,, el nu e asezat în limbaj, nu e facut din caramizile de traire care alimenteaza (genereaza) cuvintele.

            Visul nefiind  o  traire asemanatoare  constiintei vigile  nu poate  sa-i "imprumute" dispozitivul  mnezic care e compus din cuvinte. (Care sunt  "memorie",unitati de memorie).

           Deci visul se uita pentru ca nu dispune de o memorie proprie, adica de un limbaj.

 

            Ca sa nu ne uitam visele, ar trebui sa existe un limbaj  în si  despre vis.. Dar, visul , nefiind comunicare, nu poate sa genereze un limbaj.

 

            Arta este un discurs  despre esenta limbajului.

          

            Senzatiiile sunt de esenta ordonata fiindca participa total si inevitabil, la inteligenta.

 

            Nu exista cunoastere, act gnoseologic decât de la zero. De fiecare data cunoasterea este ca un instrument muzical în care sunetele pornesc  totdeauna de la zero.

            Nu exista alt mod de cunoastere care sa moduleze niste fluxuri neîntrerupte de informatie la un instrument care ar suna încontinuu toate notele care s-ar accentua brusc, pe rând. Ne putem închipui ce ar fi o asemenea sonoritate pierduta într-un imens zgomot de fond.  

 

 

Caiet 4

 

            Qui prodest inteligenta,  aceasta forma universala a tuturor lucrurilor ? ( In sens larg, care cuprinde si fiintele si cristalele si stelele )

            Fara inteligenta - creatoare de  forme -  universul nu ar fi fost decât o imensa gramada de atomi sau de nucleoni.  Dar asa cum e acum, nu e o gramada de atomi? Da ! Dar atomii sunt  "prinoi" în forme si structuri care, la rândul lor sunt prinse într-un câmp imens de inteligenta morfogena.

 

                                                                        #

 

            In natura de la zero (Big Bang) si pâna la 15 miliarde ani lumina (care fuge

mereu de-alungul lor !)  totul e gratuit, nici spre binele nici spre paguba nimanui.

                                                                        #

 

            Evolutia este o acumulare, sau mai bine -  evolutia  este o succesiune

de inutil !

                                                                        #

 

            Evolutia sau poate "simultaneitatea diluata" a lumii este o investire continua de inteligenta. ai inteligenta este cauzalitate gratuita si nenecesara.

 

                                                                        #

 

            Comparatia  (comparativul) calitatilor este un paradox. Fiecare termen comparariv este o calitate în sine. Calitatile sunt, în sine, incomparabile.

        

                                                                         #

 

            Am impresia ca acumularea cantitativa e nemasurabila, indeterminabila.

La raspunsul, probabil al heghelienilor sau  hegheliotilor ca orice acumulare se întâmpla sau e posibila fenomenologic, cu un reper, obiectia vine imediat.:

            1. Ce criteriu am ca sa aleg reperul ?

            2. Care e starea preparatoare a calitatii ?

            3. De la zero începe acumularea cantitativa ? Sau numai prima acumulare e din stadiul zero ?

            4. Fenomenologic acumularea cantitativa este o stare continua a materiei. Ea nu se "opreste", deci. Dar nici nu se transforma în altceva. Acum - paradox :                

            a ) - Acumularea cantitativa este un fenomen independent de cantitate în sine

de cantificabilul  care se " transfigureaza calitativ"?

             b.) - Acumularea este un  fenomen paradialectic.Fiindca nu este

o virtute aditiva care nu se transforma calitativ si care de la începutul lumii, "fabrica" forme si calitati fara sa se piarda (sau sa-si modifice esenta).

 

Caiet 5

 

            Singura posibilitate de a scrie o istorie comprehenoiva este tratarea ei caracterologic.

            Orice evocare ( viabila ) istorica  nu poate fi mai putin (sau mai redus schematic) decât un caracter.

            Deci masele istorice nu sunt decât înoiruiri, evocari, galerii, muzee caracteriale.

            Atunci când e vorba de personaje,istoria devine dramaturgie, adica mânuieste persone numite, purtatore de  nume si cu investire reprezentativa.

            De fapt toate referirile istorice ale omului comun, vizeaza acest nivel. Izantropul face istorie cu "personaje" trecute sau inspirate din personajele lui actuale sau legendare

 

            Daca ar exista un târg al personajelor  (de tipul A sau B,  ori din dsi unu)

nici un personaj istoric nu ar putea sa disloce vreun personaj al prezentului concret.

            De altfel, adorarea, ipostazierea ierarhica si dinocratica a personajelor fanatizabile (de toate felurile) nu e posibila decât prin antimemoria totala a izantropului-massa.

 

            Cum se poate atâta fiilozofa în doua mii de ani ? Din doua - una:

            sau filozofia nu si-a stapânit obiectul de la început si s-a pierdut în mii de divagatii din ce în ce mai contradictorii si divergente sau ( ceeace e foarte plauzibil) axiomatica fondatoare s-a uzat semantic si s-a divizat (destramat)  paranotativ pâna la pulverizare.

 

            Moartea nu este decât o parte din misterul fiintei. Daca moartea ar echivala fiinta, încetând-o,  întrerupând-o la zero, atunci fiinta n-ar mai avea nici un sens !

 

            Filozofia poate cu siguranta sa schimbe lumea. Cu o singura conditie: calumea... sa fie a filozofilor !

 

            Lumea este un ocean de semne.Materia semnelor e cenuoa lumii. Lumea este o nesfârsita preerie. Cenuoa florilor uscate nu e nimic, dar toate preriile vor termina ca niste câmpuri.

 

            Comunismul  a deschis (si poate o va si epuiza) cea mai decazuta era a sufletului (spiritului) -  anularea valorilor - care au fost identificate ca maoti - si ipostazierea produselor brute, directe, ale instincului dezlantuit etc.

 

Caiet 6

             Nu e exclus ca filozofia a fost de la începutul gândirii omeneoti, fiindca cunoasterea e bimodala  (ab initio) ea e pragmatic cauzalista si gratuit dezirologica.

 

            Expresii de tipul : relatiile dintre oameni, natura limbajului si comunicare etc, etc sunt palide si extrareale. Nu relatiile sunt între oameni ci, oameni sunt ce sunt  în masura relationismului lor natural si funciar.

            Relatiile comunicante interumane sunt cele care desfasoara natura umana. Relatiile fac omul si nu  omul relatiile.

 

            O vreme am crezut ca protestul  "antifreud"  al micului intelectual burghez, era expresia unei solidarizari cu fondul cultural al mentalitatii lor. Ulterior, (si acum stiu sigur) mi-am dat seama ca este o reactie de frica si camuflare a oligosexualului (enorm de frecvent) care, ca si ologofrenul capabil de abstractizare doar de la unu la zece, el, oligosexualul, nu e capabil de alt orizont decât de cel al copulatiei.

 

            Grecii care  faceau politica în Agora,  stiau ca nu pot fi nici gânditori ca filozofii lor si nici oameni de stiinta. Fiindca faptul "întâmplarea" evenimentul politic  este  esentialmente schimbator,  nelegifiabil   f i i n d c a   structura si relatiile cauzale sunt fluid statistice, anizotrope etc.

            Si, ca toate institutiile grupurilor (multimilor) umane "politicul" este purtator simbolic si "interogativ" de valori. Cum pot politicienii pamântului sa  defineasca persoana umana, când esenta politicului este multimea ?

            De aici deriva efortul continuu (tactic) al retorilor si sofiotilor sa explice cum insul este o functie a socialului.

 

            Grecii s-au singularizat în devenirea neamului omenesc, punând în discutie pe ( tapet) niste aparent banale întrebari.

            Despre începutul fiintei, despre drumul concluziv al constiintei, despre dragoste si moarte...

            Dar sa nu se uite, pâna la sfârsitul pamântului, ca tot ei, Grecii i-au dat si locuitorului oarecare, (izantrop) al orasului, iluzia ca poate discuta, deci gândi, treburile si  problemele insului uman. Grecii au inventat ipostazierea  multimilor. ai singurul care a sesizat acest vast eveniment istoriogenic  si a încercat sa îl  corecteze, a fost  Alexandru Cel Mare...dar a murit la treizeci si unu de ani !

 

 

Caiet 7            

 

                Ce este o cauza gândibila înainte de a fi precedata de un efect ?

            Toate întrebarile sunt privitoare (  sau cu o adresa ) modala.

            Filozofia nu se poate întreba despre natura sufletului fiindca natura-cauza nu face parte din cunoastere.

            Toata evolutia cunoasterii umane a fost intoxicata de iluzia unei cunoasteri protocauzale.

            ai a functionat toata vremea definitia prin secventa: Orice fenomen este precedat de o cauza. Ceea ce însemna ca orice se întâmpla acum  este cauza a ceea ce urmeaza (cu latenta sau nu).

            Ori, imens de multe lucruri nu sunt urmate de nimic!

            Apsi, din punct de vedere evolutionisto-transformist al lumii, cauza este evident de mai multe tipuri: cauze meliorative, peiorative,neutre,entropice, morfogenetice... probabilistice...

            Cauzele, în lume nu pot fi în stare pura, liniar binomice.

            Hazardul nu e de  esenta cu nimic mai putin cauzala decât determinismul cantitativ.

            Întrebarile cauzale sunt absurde.

 

            Ce era fierul înainte de aparitia lui în atomicitatea universului ( sa zicem, când, dupa  big-bang, nu erau decât atomi de hidrogen si heliu ?)

            Ce va fi hidrogenul (actual) din cosmos când doua treimi din el vor fi transformate în  O, Si, C etc?

            Se va spune " hidrogenul s-a transformat în cauza fierului "?

 

            Toate circuitele comunicante din lumea sufletelor (feed-back) au aceeasi vârsta în ambele  (lor bucle) sensuri. În momentul tuizarii comunicane, absolut sincron, eu sunt tuizat de sinonticul meu.

            Asa cum se nasc, împreuna, sincron, se opresc, deodata, retractându-se în latent - trivalenta mea constiinta.

           

            Orice perorare despre cauza este penibila prin inanitate. Sa vorbim despre efect. Care sunt criteriile, sau reperele sau semnele efectului ? Când ne întâlnim cu elt Cum îl identificam ?

            Cauzele nu pot fi sesizate datorita scarii retro-descendenta spre cauza cauzelor, cauza absoluta, primordiala care ne fuge mereu. Bine ! Atunci nu este acelasi lucru cu efectul ? Nu exista oare  efect primordial,  stând fata în fata cu cauza primordiala?

            Nu exista, oare, o stare a lumii,, în care dinamica, bidependenta cauza - efect, nu joaca, nu se desfasoara, nu este în nici un fel * Ci asa - logosul logomiilor ?

 

Caiet 8

 

            Stim tot atât de ( sau la fel de )  putin ( adica  ( nu stim absolut mimic ) de ce omul poa-te fi sublim sau monstru bestial sau  nimeni.

            Cei mai multi sunt nimeni  !

            Dar stunci de ce sunt ?  Nu stim nimic !

                                                            #

 

            " Ignoramibus " e o imbecilitate. Un cuvânt care nu poate fi rostit decât la sfârsitul unei cunoasteri cauzale exhaustive a lumii. Ori, aceasta nu exista !

            Ca si cum as spune, deci : " nu vom sti niciodata  de ce nu stim nimic" !

 

                                                            #

            Certamente, visul nu este simbolizant  ( ca functie intrinseca ). E contrariul !

Cel mai total al simbolizarii. Imaginile visului sunt în direct si sensul lor este functional substitutiv, formal echivalent si semantic la gradul zero al semnificatiei.

            Orice situatie, imagine, persoana a visului înseamna atunci, pe loc, fara nici o conotatie, totul si fara raport de întregire configurativa. Visul este stadiul noetic în care limbajul nu functioneaza, fiindca " dormer-ul " nu comunica cu nimeni. ( Poate , oarecum, doar cu sine). Dar acest tip de comunitate interioara, nu e lingvistica.

            Visul este stadiul psihismului în care imaginatia, complet libera, se transforma (sau e ) de o plasticitate aleatorie infinita. Ca în poezia suprarealista.

            Adica orice cuvânt sintagmeaza sau se ciocneote de alt cuvânt ( aici cuvânt nu înseamna decât o imagine simplissima) deci se ciocneote de alt cuvânt, atunci în-tâlnirea o tratam ca o întâmplare ( deci ca si cum ar fi într-un câmp ) cu un continut asimptotic la nimic.

            Asa cum ar fi un catalog al formei ( miocatoare ) a norilor. La fiecare câteva zeci de secunde ar trebui sa refac întreg catalogul.

 

                                                            #

            Am impresia ca universul nu are  ( sau nu implica  ) un sens cauzal univoc si general.

            Prenoetic, înaine de vârsta sau modul noetic, universul este acauzal.

            " Lucrurile " nu "se cer" cauzal între ele si nu au posibilitatea sa se lege prin cauze.

            Cauzel  (caza în general) înseamna o modificare de forma si echivaleaza nou-llui, " neogeneza  " !

            Nu exista nou decât în cunoastere.

            Legile sunt modele de secventa fenomenologica, privind, sau în legatura cu o structura sau forma.

            Repetabilitatea este proba legii.

 

Caiet 9         

 

            În secolul 20,  cred ca s-a întâmplat un fenomen fara precedent în evolutia spirituala a omenirii. Anume - toate marile suvoaie ale lumii ideilor si sentimentelor (a gratuitului si valorilor) au ajuns pâna la o extrema si (oarecum)  ultima diferentiere. Rezultatul a fost grandios si catastrofal. aansele omenirii mediocre sa asiste la banchetul geniilor, s-au subtiat  progresiv. Lumea creatiilor a acumulat specimene uluitoare. Binele si frumosul au putut fi invocate ca programe ale istoricitatii umane.

            Dar, paralel, transgresarea tuturor limitelor traditionale de cunoastere în macro si microcosmos, transgresarea tuturor sectoarelor de desfasurare a artelor si extrapolarea lor în moduri inedite si care (explicabil) au primit nume vechi pe esente noi (muzica - o transmuzica, pictura un nou univers spiritual, arhitectura o noua "stiinta-arta "a volumelor) etc.

            Vreau sa notez ca niciodata limbajul nu a fost mai dislocat de pe suprafata obiectelor lui ca niste culori spalate, ca niste inscriptii sterse si înlocuit cu "rude apropiate".De aceea secolul a cuprins cumplite si homerice, monstruoase si sterile  ziceri despre nimic, fiindca s-a vorbit tsata vremea cu vorbe improprii.

                   

            Un întelept e un filosof, în numele caruia nu se pot debita tâmpenii de nici un fel si nici  "cita" între ghilimele pseudocugetari.

 

          Treptele cunoasterii sunt câteva, pe uriasa diagrama a lumii. În dreptul întîlnirii dintre mintea noastra si "ne-mintea" sau " extramintea" universului, dincolo în sus si în jos, nu mai sunt trepte fiindca nu mai e nici cunoastere nici legitate, nici fenomene, nici nume.

            E ceva care (sau pe care) se naote si se termina cunoasterea, sufletul, tot !

         

            Misterul nu e mister.  Maximum de cunoastere este intuitia  misterului.

Misterul se naote " acauzal  "  deci în varianta purissima a cognoscibilului.

 

           Legea (legile) nu sunt nimic. Ele sunt impartiale, nici bune nici rele. Adica neant ; fiindca în lume între bine si rau nu exista un interspatiu neutral. ai acolo ar vrea sa se plaseze dreptatea. Dar acolo conditia persoanei se pierde total în  irespirabil si abstract.

 

Caiet 10

 

            " Fortele creatoare ale subconstientului " (Biberi) vorbe goale. Subconstientul freudist a fost mobilat cu o multime de fantasmagorii "asezate" de imaginatia freudista în subconstientul pe care nimeni  nu l-a vazut  si nu l-a întâlnit niciodata decât în inventiile Freud.

            In celebrul vis nu a avut loc si nu se întâmpla nimic, care sa lase vre-o urma. Ce înseamna creatie impalpabila, fara chip (forma), fara continut, fara remanenta si fara transmisibilitate t Ce înseamna, ce poate fi o stare "antezero" a psihismului care naste creator niste lucruri fara nume,  si nici destinatie spre cineva ?

 

            Toate numele din lume sunt punti de comunicare,  deci de cunoastere.

            Toate numele  din lume au doua capete. Sunt dsi poli care se cauta si se întregesc (integreaza) prin tuitate  (sau în tuitate).

            Nu este exclus ca tu este matricea universala a tuturor numelor !

            Numele este forma comunicanta, (comunicabila) a esentelor.

            Numele fac parte toate din fenomenalul lumii. Esentele sunt esomen.

 

            " Platon,  grota, peretele, umbrele, lumina de afara et. "

            Sunt foarte departe, complet plecat din toate astea.

            Grota mea are un perete de oglinda. Toata  lumea exterioara, careia îi întorc spatele mi-e integral prezenta în oglinda pe care o privesc.

            Lumea nu mai e dedusa din saracul ei model de umbre ci interpusa între oglinda si constiinta.

 

            Omul nu mai e specie. La om, individul se substituie speciei si fiecare ins

e o specie oarecum de sine statatoare.

            Omul nu mai e un animal care se adapteaza la mediu ci unul care îsi face mediul, fiecare diferit de al altuia.

            Relatia fundamentala a indivizilor intraspecific, este o comunicare standard pe un fond de identitate. La om aceasta ramâne numai ca fond instinctiv.

            In rest si în în fapt, omul transforma comunicarea synformanta  într-o

modalitate desinformanta. El este aproape continuu si universal, în stare de practicare a minciunii si a agresivitatii (directe sau indirecte "prin procura).

            Aici se deschide o cumplita discutie posibila. Toate poncifele imbecile despre functiile colective care deriva distributiv însusirii individuale sunt ...nimic... Inteligenta individuala nu exista, fiindca daca ar exista ea nu ar putea fi constatata decât statistic. Or, media inteligentei nu poate fi decât gruparea aspectelor inteligentelor individuale medii. Deci, inteligenta colectiva nu poate fi decât mediocra.

            Dar, socialmente, inteligenta superioara, este cea utila, pretioasa si necesara. Deci, colectivitatea, ofera omenirii (pe care o constituie)... mediocritatea

            Acest enunt este valabil pentru toate functiile spiritului. De unde ! Omul nu mai  e specie fiindca e spirit (tenoiunea antimedie, negarea mediocritatii, imposibilitatea funciara " de a fi numar de ").        

            Omul nu mai e specie fiindca nu se mai defineste prin solidaritate sumativa de indivizi identici ci prin atractia simpatetica între diversitatile, diferentialele individual - personale.

 

 

Caiet 12

           

Omul nu mai e specie fiindca minte îngrozitor si în mod continuu. Speciile nu contin minciuna " între " sau  " în " indivizii lor.

            În natura, minciuna nu exista  decât între specii, respectiv între indivizii reprezentanti ai speciilor respective. ( în lumea animala, individul reprezinta specia si specia reprezinta individul.)

            La om, minciuna este în continua desfasurare între indivizi.

        

            Natura este imensul front de întâlnire si interelatie dintre lumea vie si cea nevie.

 

            Maximum de cunoastere este intuitia misterului.  ( Intuitia msterului si nu dezlegarea sau elucidarea lui !)

            Logos si mister.  Care îl cuprinde pe celalalt t Cred ca sunt oarecum fata în fata, ca dsi poli ai spiritului. In orice caz sunt la fel de nedemonstrabili si la fel de mult de esenta fenomenala. La fel de extracategoriali, exclusi de la (sau din orice) demers sau actiune structuralista.

 

                        Toate enunturile, toate alocutiunile divine nu pot fi gândite " în raspuns " sau " ca raspuns ", fiindca Dumnezeu nu întreaba si nu ordona. El fiind de esenta " sau  în esenta " cunoastere absoluta spune lucrurile în forma lor concluziva si integranta. Tot ce spune Dumnezeu este formularea lapidara a tot ce " se " si s-ar " putea " întâmpla.

            Singurul lucru pe care nu îl spune Dumnezeu este prezentarea lui proprie.

Ar trebui sa fie - EU sunt EU. Dar asta nu e adevarat pentru ca el este si OMUL.

            Si atunci  ? Atunci ar trebui sa spuna : EU sunt cel caruia i se poate spune TU dupa ce am iesit din infinita si universala  (mea) tacere.

 

           Simtul comun e maniera de a gândi a tuturor. Adica al mediocrilor. Deci e un fel de geniu al imbecililor.  "Bunul simt elementar" este o sintagma care confirma  încercarea de definitie de mai sus.

            Fie ca elementar este o distingere calitativa si atunci înseamna ca mai exista si alte variante de " simt ", fie ca  bunul simt este funciarmente elementar.

Deci exclusiv al imbecililor.

            Ai atunci ? Ceilalti, nemediocri, nu se vor putea bucura niciodata de servi-ciile bunului simt  ? Ei vor ramâne în amosfera chinuitoare a scandalului a mira-colului, a misterului ?

 

            Când vorbesc de miracol sau mister se spune ca  devin poet, ( în sensul bun ). Dar eu cred ca e o alunecare de teren. E adevarat, ca poezia parafrazeaza filozofia ! Însa nu poate sa parafrazeze (fiindca ar fi non-sens) ceea ce filozofia nu a formulat vreodata. Ori, sunt mii de lucruri despre care filozofia nu vorbeste sau,

le esomenizeaza sau le " ontologheaza " si care rabufnesc mereu în poezie.

 

Caiet 14

 

            Constiinta, deci  Dumnezeu, apare în univers atunci când lungul drum al genezei atomilor, (repectiv al elementelor) s-a terminat.

            Inainte ca materia sa fie organica, nu exista suflet, cum nu exista nici o lege si nici vre-o definitie posibila despre lucruri.

 

            Nu exista pe pamânt nici un semn, nici vre-o dovada despre Dumnezeu, decât constiinta noastra. ( Nu "în" ci prin si cu ..)

 

            Istoria religiilor nu ma intereseaza. Fiindca  e de fapt istorie ( una din istoriile mai mult sau mai putin romantate ale prostiei omenesti). Atunci când omul îl institutionalizeaza pe Dumnezeu îl pierde si i se substituie.

            Atunci când îi discuta fiinta, se pierde pe el (om) într-o întunecata paranoie.

            Orice argument ateist este cuprins în contrariul sau teistic.

 

            Numai acolo unde exista dorinta si asteptare se poate vorbi de teleologie si finalitate.  Un univers necentrat de fiinta apetenta de a fi, doritoare, care e omul, nu poate fi descris în desfasurare dirijata, evolutie, scop etc.

            Mintea noastra e axul semnificativ al universului. Dar pe o foarte larga si polimorfa retea de de conjuncturi.. Nimic nu e necesar ! în Univers. Nimic nu vine spre sau pleaca înspre...

 

            Tot universul se sprijina explicativ pe originea lui care e un mister. ai pe masura trecerii timpului, legea (unica) a dilatarii ramâne haotica si impenetrabila, unica pârghie..

 

            Filozofii au interpretat lumea. Dar nu exista nici o dovada ca aceasta activitate noetica a avut vre-o repercursiune si nici o dovada ca generatiile suc-cesive au avut, fiecare, propria viziune despre lume, diferit de generatiile anterioare.

            Povestile, de tot felul, cu mootenirile pe care generatiile , de-a lungul secolelor le lasa urmasilor, sa fim seriosi...!  Caragiale nu a vrut sa scrie decât despre România anilor 1870-1880. Dar poti sa îl porti ca pe un cursor pe o rigla de calcul,  pe orice meridian, în orice secol. Povestea  (veridica) va fi  aceeasi...

 

Caiet 15

 

            Toate institutiile omenesti sunt construite si constituite pentru  si "pe" mediocritate. Speta umana se poate defini  ca cea mai mediocra specie de pe pamânt, ba chiar din Univers.

            În celelalte (sau la celelalte) media speciei este pe un vârf de dotare (bio-mezologica) Cei mai adaptati se mentin si se perpetueaza. Ceilalti dispar.

            E interesant de filozofat pe aceasta afirmatie (care, sigur, e fenomenologic justa). Deci, întrebarea I -a

            - Ce devin, în speciile zoologice (si poate si vegetale) indivizii superior dotati ? Raspuns (paradoxal) - Ei nu exista, pentru ca nu au loc în specie. Ar fi niste superexistenti care nu ar avea ce face.. ai ce ar putea sa însemne existenta  unor fiinte care sunt biospecifice, în natra lor si pe deasupra, supradotate ?

            Raspuns urmoristic -  ei s-ar "supraproduce" sau s-ar "suprahrani", s-ar "supracopula", s-ar "supralupta" cu semenii etc.

            Intrebarea a II-a -

            - Ce devin , în speciile zoologice, indivizii subdotati, insuficienti, handicapati?

            Raspuns- Nu se întâmpla cu ei nimic fiindca dispar prin autoeliminare. Sunt specific avortati si nu au ce cauta în definitia speciei.

            Bun ! Dar, iata, niste neaoteptate criterii de discutie :

            - Dupa ,( daca sunt juste )definitiile de mai sus fenomenul repartitiei tipologice a indivizilor, conform unui criteriu corespunzator ( inteligenta, adaptabilitate ) nu are sens si nu exista în specii. Fiecare specie este, tocmai datorita (sau implicata si exhaustiv prezenta, datorita omogenitatii ei (fara bavuri si fara aripi statistice).

            Specia nu are supradotati pentru ca nu are ce sa faca cu ei. Adica, ei, supradotatii nu au ce sa faca cu supradotarea lor.

            Specia nu are subdotati fiindca îi pierde pe drum, pe masura aparitiei lor..

            ai, atunci, daca nu am facut greoeli, specia se defineste si prin aceasta foarte pregnanta însusire (sau fenomen) a omogenitatii tipului individual component..  

            Apsi, nu exista specii cu "aripi statistice", cu frecvente tipologice "în clopot" decât la speciile controlate de om si, deci, modificate în legitatea lor. (Toate animalele domestice, toate influentele ecosistemice etc.)

            3. Omul, nemaiavând, în datele existentei lui terestre, aceasta, (pare-se) funciara caracteristica a speciei nu mai e specie. Este o forma inedita si fara replica în istoria vietii. (Fiecare individ uman este o specie)

            Daca omenirea este o specie denaturata,  deformata,  transformata,  cum  s-ar putea comenta biozoologic aceasta schimbare ?

            Disparitia "aripilor statistice" este, de fapt, prezenta realizata în toate institutiile umane, dar nu concret , fenomenologic ci abstract printr-un fel de reprezentanta simbolica pe care limbajul organizarii si structurarii institutioale îl folo-seste inevitabil si peste tot.

            Omul socisinstitutional- universal este un mediocru "nemediocru" din cauza ca  nu e conceput (presupus ori animat ca personaj) gândit teoretic sau prevazut pragmatic, a fi de mai multe tipuri sau nivele.

 

Caiet 16

 

            Definitiile tuturor oamenilor institutionali (prinoi, participanti, posibili, conoiderati statistic, încarcati de sarcini sau  beneficiari de drepturi) definitiile lor sunt monotipice, standard, egalizante pâna la identitate.

            De aceea, în timp ce istoria trebuie debitata într-o interminabila poliloghie modala, definirea institutiilor se face sec si standard; Soldatul este atomul armatei. El se defineote ca un ins educat sa desfasoare un program fizic agresiv fara nici o participare deviatoare.  Toti soldatii sunt si au valoare egala. Tot asa credincio-  sii dintr-un cult. Sau elevii ocolilor, sau electorii politici sau oamenii de stiinta...

            Adica  (dupa  o ilustrare cam simplificatoare) concluzia pesimista a teoriei mele este ca societatea nu se poate organiza decât  si în vederea mediocritatii.

            Pe acest corp molar de mediocri, imbecilii se grefeaza mai mult sau mai putin uoor, prin plasticitatea lor pasiva.

            Iar elitele, exceptiile supramediocre nu au de ales decât opozitionismul prometeean sau pactizarea. Fenomen formidabil de complex si care face, probabil trama istoriei dupa o schema pe masura.

            Elitele nu pot sa conduca pentru ca nu pot sa rezonenteze si sa empatizeze cu masele.

            Mediocratii pot sa aiba o continua legatura, (punti) cu cei multi si asemanatori, dar nu stiu cum sa gândeasca fenomenul devenirii sociale, istorice etc

            De unde alianta dintre politicienii (ergomani) si gânditori.

            Toate revolutiile au fost gândite de filozofi, "lucrate" de ergomani si practicate de mase si cu masele.

 

            O omenire fara mediocrii e de neconceput. Facuta din imbecili si genii, ea s-ar "consuma" în dsi timpi.

            Timpul întâi - exterminarea geniilor de catre imbecilii care nu le-ar  putea suporta limbajul ininteligibil...

            Timpul dsi - interdistrugerea imbecililor  divizati în grupuri agresive si incapabile sa se acomodeze atmosferei sufocante a incomprehenoibilitatii lumii.

           

            Timpul si spatiul sunt continuumuri. Ca toate continuumurile, nu pot fi masurate, digitalizate, împartite egal etc..

            Timpul infinit nu e nimic, fiindca nu "exista". Existenta se defineste "formal" prin doua extremitati, si "substantial" prin ce se întâmpla între cele doua capete.

            Infinitul nu poate avea nici o proprietate fiindca, atunci si acolo îsi pierde "infinitismul" sau infinitatea.

            Infinitul nu e  o multime si nu e facut din acelasi lucru din care se fac multimile.

            "Multimile vide" sunt secundare, substrase sau deduse.

            S-ar putea ca infinitul sa fie o multime vida. Dar atunci ar trebui sa existe si contrariul, adica o multime "plina" care sa nu fie constituita aditiv.

            Si, totusi, problema recade la zero.

            Paradox. ! " Într-o impenetrabila cuprindere, constiinta, ,facuta din atomi de infinit, numara nenumit, niste multimi care nu exista" !

 

Caiet 17

 

            Conceptia unda/corpuscul despre materie (conceptia quantica)  nu este decât o fascinanta ilustrare ca inteligenta defineste materia ca si pe ea însasi.

            Asa (zic eu) cum esenta sufletului este o continua, o  plasare a esential discontinuului" în  "esential-continuu"  (pe care si-l divide prin coalescenta).

            Durata este un fenomen de " însotire" prin tangenta ritmica.

            Între tangente, durata ramâne continua si momentele de tangenta fac un ritm.

 

            Extraordinara si fascinanta întâmplare a secolului nostru este întâlnirea (de cele doua parti ale fileului) dintre filozofii traditio-clasici si fizicienii cosmonomi.

            Nimeni nu poate concede ca vrea sa spuna ceva despre acelasi subiect ca si ceilalti preopinenti. Si aici e frumusetea.

            Admirabila detasare, din ce în ce mai clar, a celei de a treia cai, lasa impresia ca aceasta miraculoasa solutie, vine din renuntarea implicita la enunturile cauzale despre lume.

            Cauza, logosul, ontosul...atâtea, multe, unelte splendide care s-au tocit...

 

            Arta nu se întâmpla prin inovarea semnelor (limbaj) ci a raporturilor si legaturilor dintre acestea.

 

            Cuvintele îmbatrânesc ireversiibil. Ele sunt unelte care nu se pot regenera

Dar îmbatrânirea si uzura se face prin si în favoarea altor vorbiri care vin sa  straluceasca în loc...

 

            Cei care învata greceste în a 75-a generatie de stiutori de greaca au sanse nule sa o vorbeasca mai în "profunzime" decât Platon.Si totusi o fac, hipnotizati de ideea ca limba e logos. ai limba nu mai e logos ! Ea a fost logos în prima ei rostire. ai imediat, dupa aceea a devenit " miocare în timp "modelare, marcare...

Adica s-a stramutat în aceasta efervescenta "modala" care e cunoasterea intuitiv ( mai putin) dar mai ales descriptiva.

 

            Cauzalitatea este o deductie ontologica ( ontologizanta )  avortata ca si infinitul. E curios cum de atâta amar de vreme, oamenii nu au bagat de seama ca ori de câte ori  folosesc referirile cauzale sau infinitizimale, acestea sunt "cadre" fenomenale si nu esn-te sau fenomene.

 

            Cum si ca si cum sunt, în gândirea mea, în raportul : concept (nstiune) - metafora.

            Asa cum metafora este o inflorescenta a semnului notativ,  ca si cum  e metafora modului.

           

Caiet18

 

            Noi nu suntem, nu fiintam prin ceilalti nu ne constituim existentic,însumând pe altii. Suntem în desfasurare fiindca avem acelas model ca ceilalti. Ce ne leaga întru fiinta este conditia de rezonanta. Noi suntem în ceilalti prin asemanare structurala si sincronism sau csincidenta de miocare.

            Celalalt nu e parte din mine, ci o replica, o imagine cu un chip ca al meu !

 

            Eul  nu poate fi altfel decât în forma supremului început. Ori, e evident, ca evenimentul a fost impalpabila detasare a imaginii din forma creatoare (si purtatoare de fiinta).

 

            Deosebirea dintre perspectiiva broaotei si cea a omului: linia de orizont pentru broasca, îi trece pe sub burta. Sub ea nu e nimic ! ai fiinta ei si lumea se termina  în linia de orizont.. Universul e în sus, cu toate lucrurile privite de jos ...

            Pentru om, linia neutra nu e orizontul ci spatiul pierdut fara limita. La care orizontul e un atribut solidisto-definitiv si  "zarea" e dimensiunea desfasurarii mintale. Broasca nu are " zare " fiindca privirea este "mâncata" de toate lucrurile lumii, printre care ea nu poate sa se ridice

 

            Metafora este o modalitate de gândire. Dar (!) de multe ori, metafora este concomitenta cu numele  cuvântului  pe care îl dubleaza comparativ.

            Acest lucru e straniu ! Înseamna ca e o forma de sine statatoare si poate ca exista o relatie de feed-back între cuvânt si metafora.

 

            Trairea e în toata  " grosimea " sau  substanta timpului t Într-o parte, ( o portiune a lui ) sau o parte detasata din el ?

            Indiferent de aceste întrebari ma gândesc si la urmatoarele:

            S-ar putea ca  trairea,  acel  continuum-acum   sa  nu  fie decât aspectul dinamic al conotiintei, cosubiectiv cu constiinta si oscilând (ca si ) împreuna  cu vigilenta.

 

            Reductionism, tic verbal din ultima vreme. Reducere - egal - micsorare.

            Exista doua variante de micsorare . a. - prin scadere, adica prin diminuare cantitativa, amputare, scoatere din, frustrare...si b. - reducere proportionala topologica "la scara"  - model miniatura...

            Simt ca  reductionism este un cuvânt tâmpit care îi stârneote pe imbecili la pseudofilozofare.

            In fond ce poate diminua într-o gândire ( descriere fenomenala, comparatie

optune, silogism, judecata de valoare, analiza cauzala, probabilism etc).

            Ce devine orice forma de gândire, indiferent care ar fi ea, când o reducem?

            Am impresia ca reductionism a vrut sa însemne simplificator,elogat, schematizat. Dar toate aceste cuvinte sunt foarte precis formulabile si gramaticabile.Si, atunci, scopul reducerii este simplificarea (si deci usurarea gândirii ) dar orice act comprehenoiv nu poae fi simplificat ca efort si travaliu mintal, decât în enuntare generala si axiomatica.Forma cea mai simplificata si condensata de gândire ar renunta, deci, la orice descriere si secventializare determinista, ar implica cauzalitatea unica si absoluta etc. Cu alte  cuvinte, s-ar esentializa, s-ar ontologiza si artermina  prin a fi Logosul...

 

Caiet 19

 

            "Visul  nu se uita" ... " Visul se cenzureaza " etc, etc.

            Dar activitatea noastra mintala este   continuu întretesuta sub semnul memorarii  si uitarii. Memoria "imediata si scurta" tese încontinuu stofa mnezica remanenta si lunga. ( Îmi pare rau ca întrebuintez o comparatie)

            Totul are loc asa încât materialul imediat, firul memoriei scurte, de pe suveica, trece si se tese cu firele urzelii. 

            Spirele memoriei scurte, de pe suveica, se aseaza în pânza,  într-o structura stabila, irevocabila (adica memoria de durata).

            O foarte mare parte din  desfasurarea noastra mintala, se pierde, dureaza de la nitel pâna la... apoi se pierde.

            Disparitia scurta, imediata seamana cu flash-urile si se subsumeaza fenomenelor de memorie scurta.

            Altele sunt mai mult sau mai putin provizorii, ebauchante si reluate mai târziu..( Astea ar trebui sa compuna memoria medie. Dar nu ma multumeote  eticheta "nedemonstrata".  Probabil ca o foarte complexa fenomenologie reprezinta acest fapt.)

            De remarcat ca uitarea este un proces mintal tot atât de complex ca si tinerea de minte.

            Si mai ales, sa nu uit, cât de tare si de mult m-am luptat, toata viata, sa nu uit nenumarate lucruri pe care le strabateam mintal, ca o barca pe o apa despicând-o...Eu stiu, nu ca psihologii de laborator, cum se memorizeaza si se uita lucrurile. E vorba de viata  extraordinar de complexa a Mnezei, care se deruleaza neîntrerupt, dupa mai multe modalitati (sigur mai mult de doua) !

 

            Istoria  este  devenirea  în  niste  mii bune  de ani, a unei specii inteligente  (om) care a apucat sa se desfasoare imbecil si agresiv. De ce ? Raspunsul  e undeva, în dubla esenta.

 

            Dubla esenta a omului, a fiintei însufletite, a spiritului nu e de loc subiectiv- obiectiva. Si nu este, fiindca aceste doua versante, sau fete, sau moduri sau directii...Aceste  doua drumuri de cunoastere si comunicare ; unul (concav)  - subiectiv si altul (convex) obiectiv - apartin cunoasterii, faptului noetic, care e el însusi esential.

            Deci esentialul cunoasterii este compenetrarea completa si continua  dintre subiectivitate si obiectivitatea constiintei

            Dar dualitatea fiintei spirituale este inteligenta- afectivitate.

            Inteligenta e de natura cantitativa, scalara, integratoare, desfasurata între un minim (care nu e zero ci o cantitate sub care actul inteligent deviine amorf si entropic). Afectivitatea este de natura continua (iarasi unda-corpuscul). Ea nu are trepte ci culori si, (formidabil si important) e aceeasi în toata înaltimea sau desfasurarea ei de la euforie la tristete.Ea este continua si cu " doua aripi " fara sa se anuleze si fara dividere sau limite..Afectivitatea nu "opereaza" asa cum în apa marii nu poti face masuratori metrice. Inteligenta totalizeaza, sau e constituita din structuri semnice sau morfologice.

 

Caiet 20

 

            Natura  umana este dual - dubla ca afect - inteligenta.

            De aceea coprehenoiunea sufletului nu se poate face decât prin confruntare tuistica. Marea minune sau ( mister )  a sufletului sta în aceasta continua "difuzare" al inteligentei în afect si al afectului în inteligenta.

            Aceasta insolita descriere a constiintei (inteligenta care se coloreaza afectiv si afectivitatea care se polarizeaza noetic) ar putea sa fie o fata a ontologiei.

 

            Singurele discutii filozofice care merita sa fie purtate sunt cele "la egalitate" unde nici o parte nu trebuie sa renunte la ceva ci sa adopte ceva fata de pozitia de plecare.

 

            Cum se poate sa fi durat atâta competitia doctrinara si noetica între religie si filozofie?  Sigur ca amândoua mergeau pe drumuri false.

            Sper ca  asa s-au întâmplat lucrurile, fiindca, altfel  totul e pierdut !

 

            Simbolul este un mod fundamental al mintii. De aceeasi esenta cu sufletul,este dual, bipolar.

            El este, probabil, fapt originar al spiritului. El instaleaza lumea ca chip,, ca imagine, ca spectacol (spectare).

            Omul a "deschis" lumea ca simbol al ei. Din cauza ca tot ce întâlnea îi era asemanator (prin rezonanta intelectiva) fara sa fie el, si-a dat seama ca el e si semnul opozant a tot ce în lume nu este el. Asa s-a plasat omul în confruntarea cu Universul. Omul Simbol fata în fata cu Dumnezeu ! Logos !

 

 

            Judecatile de valoare nu sunt judecati ! Ele sunt acte de plasare în esenta, sunt porti ontologice ale mintii.Sunt sigur, mai aproape (daca nu integral) de natura simbolului. Ele nu sunt bipolare, dual - reciproce ci dialectice ca orice act de constiinta. Fiindca cuprind în ele conditia totala a comunicarii.

            Saracirea simbolului în lumea noastra este un semn al slabirii comunicarii între oameni (de la bomba atomica la farfuriile zburatoare si metapsihologie, este un imens efort ( steril ) de a regasi cheia lumii simbolului, cea mai autentica fata a sufletului.

            Simbolul nu e "judecata" fiindca este judecata de valoare. (Care, evident, nu e judecata). Semnul reuneste informativ si devine material cauzalizant, model de gândire explicativa si analitica, subiect, atribut, predicat.

            Simbolul e un semn în sine. El nu are sau poarta o functie explicativa, dar cuprinde o comunicare traita. El este o forma totala de comunicare, purtator de valoare si afect.

                                   

Caiet 21

 

            Semnul ( cuvântul ) e conjunctiv. Simbolul este comunitar, comunicant, aprio-ric, distribuit si concav. Pentru toate întâlnirile de constiinta în care functioneaza ( sig-nifica).

            Semnul  ( cuvântul ) participa la explicare prin integrare tuistica. Simbolul insti-tuie, îsi aseaza sensul ca un întreg... El sudeaza integrativ, toate cele trei atribute ale lu-mii: timp, spatiu, materie.

            Simbolul tine de sentimentul cunoasterii, care nu e cu trepte, nu are etape.E da sau nu.

            Simbolul e forma împlinita a unui act de cunoastere.

            Primul simbol a fost omul. El a aparut sudat, contopit, coesential în sentimen-tul sine/nesine.

            Lumea a început cu omul care a fost un simbol. Reunirea afectiva din simbol îl înrudeste si se generalizeaza în judecatile de valoare.

 

                                                            #

            Pentru  ca, omul nu poate începe prin a întelege cauzal  lumea, el îsi prsiecteaza sau îsi foloseste, sau se sprijina pe fiinta sa ca un principiu elementar noetic (ca un chip, ca o figura, ca o "privire" spre. )

            Dar aceasta expansiune noetica este instaurarea lui ca un simbol.

            Omul îsi devine proprie si unica lume, luându-se ca simbol al ei.

                                                            #

 

            Toata urâtenia din lume este chemata de oameni. Urâtenia nu este act gratuit, ca gestul de arta. Opera de arta este ablatie, daruire. Urâtenia  este participare re-ciproc utilitara.

            Kitschul este un fenomen social polimorf ( pe o pânza de fond dominata de complexul de inferioritate).

            Din cauza ca arta a fost ( cu un cuvânt sintetic ) magnotropa (sau megalotropa) sau erarhotropa, ori de câte ori, mediocrul încearca sau îsi doreste sa se surcla-seze sau sa se ridice - e inevitabil sa îsi anexeze însemnele ascensive. Printre altele, înconjurarea si posesia pieselor si produselor de arta.

            Asa traieste, se perpetueaza si se dezvolta kitschul.

                                                #

          Nu avem de reprosat evreilor moartea lui Isus. ( A fost inventia lor. Ei l-au adus pe Dumnezeu pe pamânt.) Daca nu îl omorau, niciodata, nimeni, n-ar fi aflat ca Isus este Dumnezeu.

            Pentru ca Isus sa fie  Dumnezeu si fiul omului era nevoie nu numai sa traiasca printre noi, dar sa si moara ca si noi.

            Cred ca învierea era facultativa pentru autenticitatea sentimentului nostru de divinitate.

            Învierea e punerea în timp si spunerea lui Dumnezeu în durata.

            Ori, durata e în Dumnezeu si nu invers !

 

Caiet 23

 

           Cupa socratica fara otrava este transformarea vietii sufletului într-o moarte perpetua, este ramânerea continuu în starea asimptotica de cunoastere tangenta noetica, fiind împinsa spre nesfârsit.

 

            Simbolurile nu sunt niciodata valori.

            Valorile nu pot fi simbolizate- probabil - fiindca si ele sunt de aceeasi esenta. Simbol... de simbol. Cum ar fi posibil ?

 

            Simbolul este axiomatic. El nu are însusiri - altele -  decât acelea ale unei afirmatie - întrebare.

            Axioma este un  conditional general si vid. E un receptacol de întrebare.

O cupa cu un lichid necunoscut, orice, de la cucuta la ambrozie.

 

            Nu gândirea duce (sau conduce ) la simboluri ci simbolurile sunt  spre sau întru gândire.

 

            Povestea asta, (e vorba de mine) care nu se mai termina (în mintea mea) cu filozofia.

            Nu exista enunt meodic valabil decât daca satisface conditia hemipartia-litatii  atractive.

            Sunt convins ca acest concept depaseste net, dialectica contrariilor.

            Cele doua jumatati care se cauta pot da un întreg, omogen noetic, izotrop valoric, fara hocusul-pocusul  "saltului " si "sintezei".

            Bomba atomica este (helas si teribil de recunoscut !) modelul perfect al totismului din doua jumatati care sunt si identice dar si simetrice si egale dar si disparând prin reunire.

            Daca as scrie un discurs despre "metoda" as începe asa - în lumea cunoasterii orice întreg este generat de doua jumatati. Nu de reunire de parti

de la doua spre întreg :: Totalitatile rezultate sau facute din parti nu sunt întreguri, ci gramezi, multimi...

                       

            Nu se poate gândi filozofic fara  înlocuire. Toate catedralele sunt cu fatadele si formele facute din alta piatra decât cea originara. Tocite si mâncate de vreme,

ele au fost, dealungul secolelor, schimbate, dar, înlauntrul formelor initiale, gândite de arhitecti, ramase intacte.

          (Marii arhitecti, viozionarii supremi ai omenirii.Catedrale care se cladesc timp de doua secole si care erau hotarîte-n forme si desenate de arhitect, într-o mica parte a unei vieti, înainte sa înceapa  santierul. )

            Deci, filozofie fara înlocuire continua nu are sens.. De aceea, istoria filozofiei nu poate fi decât statism noetic.

 

 

  

 

Caiet 24

 

Adevarul este un cuvânt simbol rezumativ si sintetic al cunoasterii împar-

tasite - adica, conform cu gândirea mea,cunoastere împartasita înseamna..moda-

litatea funciara a cunoasterii. Adica, într-o aproximatie generalizanta, adevarul în-

seamna cunoastere.

            Cel mai important lucru este coexistenta conesenta ( synontica în adevar)

dintre cunoastere si valoarea fundamentala ! Un fel de magma sau matrice generatoare a valorilor, un fel de arhetip  (?)  de sursa primordiala a participarii

iubitoare a Erosului care ne leaga de propria cunoastere si face ca lumea sa

fie încontinuu si peste tot a noastra.

            Raportul, respectiv, reciprocitatea definitorie dintre mine si lume, este o situatie ontica si unica. Lumea este a mea si eu sunt al lumii. Ne suntem si ne

avem reciproc ne confluam într-un a avea si a fi, care e , sigur,  verbul suprem al fiintei

                                                                        #

 

            În stiinta, definitiile sunt simulacre de cauzalitate. În social (institutional)

definitiile sunt simulacre de axiologie.

            În justitie (de exemplu) definitiile (codice) sunt simulacre de logica formala

aplicata pe simulacre de persoane umane.

                                                                        #

 

            Lumea este un imens container (sau rezervor) atât de vast si nenumerabil

încât demarcarea (departajarea) nu se mai poate face.

            Oamenii umbre, oamenii animati, oamenii inventii, oamenii "nimeni", oame-

nii scheme, oamenii "istorici", oamenii atemporali, oamenii sapiens, oamenii etc...

sunt atât de numerosi în modurile lor, miliarde, miliarde, încât oamenii întrebatori,

ontofili se pierd si dispar în lava mai mult sau mai putin (stupida), sordida a devenirii istorice..

                                                                        #

 

            Lumina este un fel de ambianta suprema a cunoasterii. Ea tine în brate

imensa sfera diamantina a noocosmosului.

                                                                        #

 

            Fiinta, din germen, pâna în constiinta este întregirea a doua jumatati care

sunt la fel.

            Fiinta este constituita printr-un act univoc. Partile care fac întregul nu sunt

jumatati din ceva, ci vor deveni jumatati prin unicitatea lor.

                                                                        #

 

            Miturile sunt modelarea metaforic intelectiva a sufletului si devenirii lui lumice.

            Freud  a schimonosit imagiinea lui Oedip.  Apoi,  psihanaliza,  prin bresa

facuta, a zdrobit toata mitologia, transformând-o într-o legenda a animalitatii sau a

speciilor.

 

Caiet 25

 

                Socialul, în toate sensurile si formele lui, se întâmpla în mintea noastra si nu are vre-o alta dimenoiune posibilâ.

 

Caiet 26

 

Eu judec inteligenta imanenta a realitatii dupa cantitatea de inteligenta necesara pentru ca sa înteleg... (Oare, sa înteleg ? Sa integrez într-o forma ? Sa

cauzalizez ?) un fenomen, o forma vie, o devenire...

            Orice este, orice semnificatie sau semafor este precedat (întelegând - are înainte) de ceva care se distribuie (ca posibil) de la cauza (arhe) pâna la cea

mai rarefiata si aleatorie semnificatie.

            Între cauzalitatea absoluta si  dilutia ei cosmica (electroni în expansiune)

nu exista nici un loc si nici un moment, care sa nu aiba în "stânga lui"  un antece-

sor fenomenologic si în "dreapta", un descendent, un necesar.

            Sirul lucrurilor lumii nu este si nu poate fi infinit, fiindca timpul e între lu-

cruri, în multimea lor liniara (margele), cu exceptia începutului al lui "princeps" care e fara antecesor, a carui ontologie e jumatate de fiinta (numai). Toate lucru-

rile sunt "nascute" si "nascatoare" facute din si facatoare.

            În afara de arhefiinta, care naste, numai,  deci nu are decât jumatate din esenta fiintei umane. Ea nu poate fi gândita decât ca generatoare a lui doi care

devine (sau este) adevaratul cap de sir al  fiintelor care se deriva, apoi, printr-.un

fel de "hermafrogeneza  (ca melcii).

            Este, de fapt un anomos negândibil si negrabibil, nerostibil si antisemnic. 

            (Stiau evreii sa taca în locul rostirii lui Dumnezeu !)

                                                                        #

 

            Asa începe sufletul (deci spiritul). Asa cum în materia quantica nu exista via-ta, în arhefiinta nu se întâmpla nimic de ordinul cunoasterii.

            Armonia nu e incognoscibilitate !

            La scara umana, si pentru om, anomia nu înseamna defectul agnostic al

gândirii ci o situatie univoca. Fata de jumatate din arhe, omul  e anomic. Fiindca

daca nu ar fi anomic, daca nu ar fi derivat din anomie, atunci -atunci el ar tre-

bui sa fie Dumnezeu. Cauza princeps (adica marea si unica origine a tuturor în-

tâmparilor)

            Ori, daca da, daca omul ar fi Dumnezeu, atunci, cuprinzând în el însusi toate modalitatile spatio temporale, circumstantiale ale lumii ar fi un stiutor ab-solut un initiat exhaustiv, un anticipator prin aducerea viitorului în prezent si  de - temporalizarea lui ? ! ?

            Ergo - Stiu sigur ca omul nu e Dumnezeu, fiindca, daca ar fi, atunci nu ar mai fi fost Dumnezeu si omul nu ar mai fi derivat (descendent ) din vointa lui Dum

nezeu ci ar fi o repetare seriala, ca o imagine (autoimagine prinsa  între doua oglinzi paralele).

                                                                        #

 

            Verbele sunt cuvinte de tip 2. Verbele si adjectivele care sunt niste verbe

statice sunt cuvinte...despre nume. Ele nu sunt semne ale lucrurilor sau obiec-telor ci semne de schimbare morfotemporala  a lucrurilor.

 

Caiet 27

 

            Problemele, toate, sunt încercari si reusite de corelatare temporo-spatiala

a "lucrurilor" ( inclusiv fenomene.)

            Un sistem de probleme (de exemplu - lumea, realitatea, viata) ramâne coerent atâta timp cât nu se schimba noemul. Deci cât nu se schimba noemul

gândirii al demersului de cunoastere.

            Noemul  fiind, cea mai simpla relatie de câmp de interinfluentare

semnica, de sinmorfoza care exista între doua cuvinte nume. Fiindca vezi pag.26

                                                                        #

 

            Fenomenul social, colectiv, poate sa se repercuteze pozitiv, valoric asupra

afectivitattt individuale. Omul poate deveni mai bun prin situatia si starea lui socia-

la. Exista o agatho-morfoza afectiva prin social.

            În schimb, inteligenta nu poate fi ameliorata socio-genetic.Gândirrea (inteli-

genta) este de esenta solitara.

            Inteligentele nu pot  instaura decât convcergente sau coincidente. Ceea ce

înseamna un plus ori o neodesfasurare.

            În sentimente oamenii sunt frati (posibili). În inteligenta sunt numai conste-

latii, figuri reuniente care înseamna mai putin decât esenta fiecarui participant.

            Constelatiile nu sunt fenomene stelare. Nici macar cosmice.

            Constelatiile de inteligente nu sunt desfasurari de inteligenta ci simultaneitati si transpuneri într-o alta ordine cantitativ-configurationala.

                                                                        #

 

            Motivatia, notiune care functioneaza în limbajul psihologic si stiintific (!) de

aproape o jumatate de secol, s-a instalat  (probabil)  din cauza lentului faliment filozofic pe care îl înregistreaza progresiv, de doua mii de ani, notiunea,conceptul

principiul, cuvântul  -   cauza.

            Semnul monadic a lui  cauza, în gândirea si limbajul comun (si necomun)

s-a demonstrat continuu a fi fals. Orice cauza enuntata sau implicata, se demasca

prin ea însasi ca este un derivat de cauza si ca face parte dintr-un fascicol, con-stelatie, carefur... de lanturi cauzale.

            Aceasta incomoda alura a cuvântului cauza a facilitat si a dus la întrebuin-

tarea (si generalizare) a "motivatiei" care îmi pare a fi  o raportare mai elastica, mai putin necesara, oscilând între "sine qua non" si aproape, apartinând totdeauna unui grup si aplicat la întelegerea unui fenomen "neoriginar" nenoetic,

ne "cap de serie"...

                                                                        #

 

            Persoana este fiinta umana cât încape si se desfasoara, cât apare  si vine

spre în si din constiinta.

 

Caiet 28

 

            Adevarul este un enunt de valoare axiomatic, deci nu poate fi demonstrat

nici cauzalizat.

            Adevarul este un fundal, o conditie generica, o matrice a dorintelor.

            Adevarul fiind, un lucru în sine, o valoare, nu poate fi comunicat fiindca

nu este un "elaborat" de cunoastere.

            Adevarul nu poate fi punte de sudura a constiintelor.

            Adevarul nu rezulta din integrarea comunicativa interpersonala.

            Constiinta, (constiintele) nu participa la adevar ci se instaleaza în el, întru

comunicare. Adevarul este starea limita de pozitivitate pentru comunicarea umana

deci pentru constiinta.

            Astfel, orice "construire de adevar" este o substituire prin altceva deci apartine unei alte esentialitati.

            Situatia de surogare, de înlocuie a adevarului, este minciuna ... Aceasta nu îmi apare ca o antivaloare, ca antiteza sau antiesenta a adevarului. Minciuna este un substitut de adevar si este foarte dificil de prins într-o definitie sintetica din

cauza ca are o foarte întinsa modulare scalara - de la dorinta la negatie.

            Între aceste doua extreme, minciuna, care este o modalitate de comunicare

antivalorica, adica în afara de bine si de rau, se desfasoara ca cea mai comuna si

generala situatie de comunicare umana.

            Acest enunt e greu de admis la prima întâlnire din cauza ca întrebuintez cuvântul minciuna pe un dom,eniu foarte larg (extins) care ar trebui divizat cono-

tativ

            Asa se explica dece justitia nu poate sa faca dreptate pura. Din cauza ca

actul, fenomenul, desfasurarea socio-judiciara este - toata vremea si inevitabil - o

relativizare a adevarului, o substituire a adevarului printr-un pseudo, a unei valori

axiologice, axiomatice, cu o determinare cauzalizanta, cu o stare de fapt care e o

constelatie situationala, fara implicat sau continut valoric.

            Asa se face ca justitia este asezarea (încercarea de) sau (plasarea) între

oameni, deci relational, a unor modele conventional sociale de surogate de ade-

var de "casicumuri", niste fictiuni pragamatice care servesc , nu ca ciment social cum sunt valorile ! ci ca lubrefiant  (ca uleiurile minerale sau ca grafitul în

masini mecanice).

                                                                        #

 

            Fiinta nu e decât în mine. Nu îi cunosc nici o varianta decât continua ei iesire spre lume. Daca nu ar face aceasta iesire (ecstazis) atunci ar ramâne în

stadiul zero, în prefiinta.

                                                                        #

 

 

            Legile sunt niste atribute, (parti constitutive), ale cunoasterii.

            Legitatea nu e a lumii ci la întrepatrunderea dintre constiinta si  lume!

 

Caiet 29

 

           Înainte de fiinta întrebatoare (sau independent de ea), Universul nu cuprinde întrebari.  Totul îsi este propria definitie. Lumea este impregnata cu o

infinit de echilibrata stare de autoexplicare.

            Atomul este atom fiindca este atom.

                                                                        #

            Fiinta mea nu este pentru nimeni o întrebare. Nici pentru mine. Nu are sens sa întreb ce , sau cine, sau de ce sunt ? Fiindca nu pot fi nimic în afara de

continutul si containerul întrebarii.

            A fi înseamna a te întreba despre fiinta. Si raspunsul nu poate fi decât...

fiinta.

                                                                        #

            Fiinta nu se poate pune nici  pentru si nici în opozitie cu ... Fiindca ar însemna sa îsi cunoasca esenta inutil !. Fiinta fiind cunoastere absoluta, nu poate decade în asi gândi opozanta care, inevitabil, nu poate fi decât minus cunoastere.

            Ce sens ar avea sa ma opun mie însumi într-o ipostaza mai simpla sau

handicapata ?

                                                                        #

            Fiinta mea este o parte din tot. Nu am nici o dovada ca fiinta mea este tot.

Si totul este în fiinta mea. In schimb, am conesenta trairii,  ca fiinta mea merge spre, se cauta  si se gaseste în tot, se numeste pe ea însasi la fel cum da nume

lucrurilor. Eu sunt cel care denumeste, ar spune demiurgul din mine.

            Omul descopera în lucruri semnul fiintei lor si pe fiecare o înseamna, o noteaza cu nume.

            Dumnezeu a facut lucrurile si le-a numit, apoi. Omul le gaseste si le des-

copera numele (le redesopera numele). Aceasta este marca aliantei dintre om si

Dumnezeu.

                                                                        #

            O dovada ca totul (lumea) îmi este diferit, ca este de alta esenta decât fiinta mea, o am în chip definitiv si fara nici o întrebare posibila în faptul ca de nicaieri si

nicicând, din univers, nu a venit si nu vine spre mine, ceva care sa semene cu plecarea mea spre lume.!

            Ce fel de unimodalitate solipseista are fiinta  (deci si a mea)  care nu îsi gaseste nicaieri cea mai palida imagine ?

            Ce poate fi aceasta oglinda interioara care ma duce sa vad înlauntrul meu

tot continutul Universului  ( E vorba de esenta Universului).

                                                                        #  

            Poate aceasta continua confluenta între interior si exterior (dar plecând, din mine) sa nu fie acompaniata de simetrica ei desfasurare, plecând dinspre  fiinta

universala spre fiinta divizionara care sunt eu ?

            Cum pot sa fiu eu impregnat de generozitatea contopirii ecstatice în fiinta,

când, ea, fiinta nu are nici o înclinatie spre o  replica îndreptata spre mine ?

            Eu ma contopesc si ma topesc, toata vremea, cu si pentru fiinta si raspunsul simetric nu vine de nicaieri.. Eu sunt în mijlocul Universului pe care îl gândesc si îl iubesc prin cunoastere si din  Univers,  nu vine spre mine nici un semn ca sunt dorit, sau ca joc vre-un rol în esentialitatea lui structurata, ca e nevoie de un centru al cosmosului si ca acela sunt eu (sau "as fi" eu)

 

 

Caiet 30

 

            Dicursul poetic îsi trage puterea de captare (convingere) din caracteristica

difluenta a limbauluii prozodic..

            Poemul foloseste antiefortul catodic, relaxarea logifianta pe care limbajul o poarta în el.

            Am impresia ca între limbajul matematic si cel absurd aleator, limbajul, discursul, vorbirea, rostirea se  distribuie pe o panta continua.

            În matematica nu exista metafora. În poezie, metafora e mereu inedita si instabila (în sensul bun)                                    #

 

            În poezie (ca si în muzica) receptarea este metamorfica. Imaginea, figu-

ra, metafora, ajunge ca un fel de îmsusire plastica, se muleaza pe afectivitatea

privitorului (lector sau auditor) si-l coloreaza. În matematica  receptarea are rigoarea unui model din sârma de otel. În stiintele naturii, discursul îsi palpeaza

mereu continutul si îsi gaseste  "sprijinul "  în legi (sau minimum, descrieri si comportari.)

                                                                        #

            Seva discursului , zicerii poerice este detasarea de gramatica stringenta,

extirparea locurilor comune si instaurarea unei predicari care se face în mici  ra-

fale semantice.

            Poezia umple tot spatiul catatimic dintre singuratate si dragoste, suprema prezenta dintre viata si glacialitatea neantului, dintre introtensiunea contemplativa si gratie.

            Poezia contine (sau e) singurul discurs posibil despre moarte.

            Am impresia ca fara pozie, omul nu ar fi aflat niciodata ca e muritor.( Ca

animalele care nu stiu ce e moartea, sau împreuna cu faptul  - ca - nu stiu ...nimic.

                                                                        #

            Nu exista poezie absurda. Anihilarea poemului, sau poeziei, se face în absurd !  ( În teatru, absurdul este prins într-o scoica logica, într-o ambianta care ar putea sa cuprinda si o lume cu sens.).

            Poemul nu  are ambianta.  El este esential. Materia lui este izomorfa ca muzica.                                                 #

 

            Cuvintele (unele lânga altele) ca pietrele din pavaj, nu cuprind gândire de nici un fel. Ele pot fi acumulate si stiute " pe din afara " ca tabelele de logaritmi.

            Nu se poate gândi cu ele decât atunci când sunt explicate, sau îsi poarta sintagmatic, explicatia.

            Am impresia ca se introduce aici, în ce spun, notiunea de unealta, instru-ment.Cuvintele sunt instrumente înainte de a servi. Cuvintele se nasc întot-

deauna ca semn. Apoi, devin instrument, când simbolizeaza sau predicheaza.

                                                                        #

            Instrumentele muzicale pot (sau permit) prin succesiunea notelor, ca ele, notele sa se transforme în simboluri si metafore de afectivitate.

            Fiindca muzica este gândire afectiva.

            Instrumentele (si vocea, de asemenea) sunt, pentru fiinta noastra afectiva cum

sunt cuvintele pentru fiinta noastra mintala (noetica).

 

 

Caiet 31

 

           O vreme, am pus în paranteza tot ce nu era strict  (riguros) justificat. Adica

rational !  Adica radicalizam dubitoul cartezian!

            Dar, care e oare proba de foc a justului, a rationalului ?

            Nu se poate o realitate fara legitate.(neconditionata legic, nepurtatoare de

legi, izocauzala si fara determinisme.etc.

            Pericolul si dilema - subiectul cunoscator se descarneaza si îsi

pierde legea subiectivitatii.

                                                                        #

                       

 

             Singura directie expansiva (sau intensiva) a cunoasterii  (nu spun umana fiindca e pleonasm) deci singura directie înspre care  sunt sanse sa câstige

teren este aceea a modalitatii cunoasterii.

                                                                        #

 

            De la începutul constiintei s-a parut (au ni se pare, noua, acum,retro) ca

lumea fenomenala este, oarecum, într-o continua asteptare a legitatii. (Evident,

asteptarea e în mintea noastra).

            Ori, legile - câte si unde sunt - sau or fi fiind - legile sunt si ele fenomene

Ele nu  instaleaza cauze ci le figureaza. Ele sunt aspecte (ad-specte) ale

cauzelor.

                                                                        #

 

            Cunoassterea nu îmi apare ca fiind o necesitate a lumii, în nici un fel, dar o înspaimântatoare necesitate a mea ca fiinta. Fiindca,  fiinta fara cunoastere (fara

o continua renuntare - ca si cum ar renunta la ea însasi ca sa poata desco-

peri mereu)  Deci fiinta fara cunoastere se doarme pe ea însasi în afara de bine si rau, dincolo de necesitate si libertate.

            Iar, supremul dar (adica sensul spiritului, adica singurul) al fiintei este sa renunte la suficienta cunoasterii de tine ( de el ) pentru ca sa daruiesti încontinuu rezultatele descoperirii tale.

            Ce stii acum despre tine, detii din  sensul continuu al comunicarii fiindca

s-a nascut din comunicarea reciproca.

            Ceea ce se naste acum, prin cataliza întrebarii ( întrebarea este catali-

zatorul între ce stii deja si noutatea raspunsului  (sau raspunsul nou)  care se de-

plaseaza ca marginea luminii la rasaritul soarelui.

                                                                        #

 

            Peste tot, în univers, totul este necesitate,  adica o posibilitate la zero abso-

lut ca lucrurile sa fie altfel  (" lucrurile " sunt schematizate exhaustiv în  "  unda-

corpuscul ).

 

 

Caiet 32

 

Eu nu pot fi deodata si tu si toate, decât dupa ce sunt împreuna, concomi-tent si convergent cu tu si tot, dupa ce am ajuns sa fiu  eu fata de tu si toate.

            Aici filozofii au instituit o ciudata si incomprehensibila substituire a infi-

nitului originar cu o concomitenta originara dupa modelul totul e în tot, de la începutul - începutului oricare ar fi el. 

            Si asa s-a ajuns la merlanitatea fiintei. ( sarpele care-si musca coada pâna dispare...)

            Dar argumentul major al  defectului de interpretare observat este -  eu, fiinta mea, nu poate fi în cealalta fiinta - si în toate fiintele, fiindca, înainte de a fi

eu, înainte de a avea conturul fiintei eu am fost alcineva (monopolarul) el, cel care

primeste neutral, fara  nici o înclinare a balantei.

            Asa începe fiinta ! Se înfiripa din starea necomunicativa spre, venind de

la eu - fiinta. Eu - fiinta încep prin a fi obiect fiinta, adica receptor al intentiilor

comunicante ale celorlalti (întotdeauna unul - singur)

            Când sunt la punctul de  încrucisare al "venirii spre mine" (un mine difuz  si neutru) din doua directii individuale rezulta situatia particulara. Cei doi

(viitori tu) apar si sunt echivalenti în emanatia lor comunicativa si spre mine si

înspre ei. Deci  ce se întâmpla între ei se întâmpla si între ei si mine si ei. Eu sunt  în fiecare, cu fiecare, asa cum sunt ei între ei.

                                                                        #

 

            Esenta este nulitatea concretului si pootentialitatea actului. Actul poate fi

în latenta, în tensiune, în proiect. Materia nu poate fi în stare "pre".

            Esenta nu poate fi din cauza ca firea este devenire, desfasurare. Un ghem de lâna nu poate fi fir decât daca îl depeni...

                                                                        #

 

            Decât o definitie confuza despre natura umana, preferabil o formulare

conturata a ceea ce a precedat-o (sau a preparat-o)

                                                                        #

 

            Orice adevar demonstrat sau orice "demonstratie" este o atenuare a ade-

varului (sau cunoasterii) în favoarea mediocrilor si imbecililor. (In favoarea com-.

prehensiunii mediocrilor si prostilor.)

                                                                        #

 

            Nu stiu daca în lume sunt numai relatii cauzale. Nu stiu daca realitatea,

(cosmosul, Totul) este numai o tesatura cauzala sau altceva.

                                                                        #

 

            Lucrurile îmi apar legate determinist în timp (tensio-cauzal) în spatiu,

informational în familii ritmice si morfologice. Dar mai sunt, sigur, si alte conditii. 

 

 

Caiet 33

 

 

Toate demonstratiile atenueaza pregnanta enuntului direct, fara explicatii.

            Acest lucru este evident si înseamna ca în mintea noastra,  se întîmpla mereu o dubla derulare -  a. de constante apodicto-axiomatice si, b. de infor- matie, care e eminamente bipolara, transmisibila, rationata.

            Prima e posibila fara a doua. Ea arunca o stranie lumina asupra esentei

(mecanismului funciar) al cunoasterii. Gestatia adevarurilor se întâmpla sigur, dupa o multime de moduri (toate de esenta mnezica sau mnemoida). Nasterea,

izbucnirea "evricarea" este formulata în stare deducativo-predicativo-axiomatica.

                                                                        #

 

            Toate adevarurile se nasc perfecte, în stare cristalina. Declinul oricarui

adevar, începe cu explicarea lui.

            Fiindca, omul ignora esenta determinanta a faptelor si formelor lumii.

            Pentru a explica sau a demonstra un adevar  e absolut necesar sa detii

cunoasterea precedentului.

            Aceasta conditie începe, însa, pe marele necunoscut initial, mai mult, pe ignoranta despre conditionalitatea lumii.

                                                                        #

 

            Si optimismul dionisiac (adica în stare de alcoolizare "bahic"), deci si optimismul  dionisiac al lui " toate lucrurile din lume sunt scibile", ca scepticul 

ignorabimus sunt niste optiuni gratuite.

                                                                        #

 

            Cogitoul cartezian ca si  informatia triontica si toate enunturile princeps

ale sistemelor, sunt debuturi de discurs, foarte departe de marele început al

constiintei !

                                                                        #

 

            Filozofia încpe oarecum in media res din mijlocul cel mai bogat substan-   tial al subiectului ei.!

                                                                        #

 

            Exista întrebari care se pun, altele care se pot pune, altele care nu au raspuns posibil, altele care nu se pot pune fiindca mintea nu detine decât o sete nuda a lor, sau un fel de cenusa fierbinte prin care nu se poate urca spre "qvestio"

            Ce întrebare va fi posibil pusa despre originea apei din fundul oceanelor...

sau despre diametrul universului în momentul în care expansiunea se va reîntoarce în  impansiune...?

                                                                        #

 

            Conditia primitiva a universului  nu stim sigur daca a fost (sau a ramas) o

cauza primordiala. Poate  a fost   si un   altceva   ramas pentru totdeauna fara nume... 

 

 

Caiet 34

 

 

            Conditia primitiva a univrsului nu stim  sigur daca a fost (sau a ramas numai) o  cauza primordiala. Poate a fost si un alceva, ramas pentru totdeauna fara nume.

            Univrsul în care se dilueaza  (parca se dilueaza  ca un cristal de violet de gentiana în apa) în care se dilueaza cunoasterea umana este determinist- cau-

zal fiindca întelegerea, cunoasterea este cauzalizanta si morfoceptiva.

                                                                        #

 

            Sigur, exista multe modele de primire si întelegere a lumii. Orice psihologie

a inteligentei demonstreaza  - la  evidenta  -  acest lucru.

            Fiecare nivel de inteligente îsi are modelul si lumea modelului de înte-

legere a realitatii.

                                                                        #

 

            Toti filozofii din lume vorbesc ca si cum : 1. Universul este unic în esenta ca si în comprehensibilitatea lui si 2. ca si cum toti filozofii sunt( bine destepti )si

mai ale

                                                                        #

 

            Cunoasterea începe în "evrika" în explozia evidenta. Adica,  cunoasterea

initiala este monopolara, acauzala, nepredictiva,, holistica etc.

            Vorbind mai simplu si usor paradoxal, cunoasterea începe prin a fi altceva decât ea ! Ce ? Numai, ulterior, prin conditia fiintei (a lui a fi) cunoasterea se des-

fasoara explicativ (deci si interogativ).

                                                                        #

 

            Conditia ontologica a cunoasterii este insondabila si, sigur, etern neformu-

labila. Conditia umana a cunoasterii este întrebatoare. Ea se naste pe marginea întâlnirii comparative dintre 1/1. Prima diferenta  care desechilibreaza sau misca balanta 1 = 1  ;  0 = 0  etc... este obiectul si imaginea din oglinda, sau, altfel spus,

identitatea dintre doua figuri alaturate, duce spre întelegere. !

                                                                        #

 

            "Nu stiu" înseamna o multime de lucruri si situatii mintale.(Ce înseamna a sti ?  Sa presupunem sau sa propunem,  ca avem  raspunsul denotativ la între-

bare). Nu stiu - înseamna ca expansiunea câmpului meu de cunoastere este, pe

mai  departe, în desfasurare...Nu stiu  înseamna o comparatie deficiitara, consta-

tarea unui minus fata de altii  Nu stiu poate privi un teritoriu sau orizont de consti-

inta inbaccesibil. Nu stiu  poate fi o modalitate limita a cunoasterii etc

                                                                        #

 

            Nu stiu, cât stiu din ce se poate sti ! Nu stiu cum sunt fata de alti stiutori...

            Nu stiu daca omul este mai mult un stiutor sau un nestiutor.       

            Nu stiu, daca a nu sti este o stare de deficit informativ sau un defect de

cunoastere.

 

Caiet 35

 

 

            Toti teoreticienii razboiului (ca fenomen de forta în desfasurare) nu au nevoie  si nu pomenesc niciodata de moarte  unui anumit om numit soldat.

Napoleon este un fizician al câmpurilor de bataie.        

                                                                        #

            Eroul militare ( din fenomenul militar ) este singura modalitate de a umaniza razboiul în opinia  mediocrilor.

                                                                        #

            Între eroul istorizat, povestit, evocat..si trairea directa a persoanei ipostazia-

te nu exista nici o legatura psihologica.

            Este exclus ca Prometeu sa fi fost transfigurat sau elevat  (de isprava lui).

                                                                        #

            Istoria este o metoda care permite transformarea legendelor (povestilor)

si discursurilor depre trecut într-un material  verosimil sau credibil

            Istoria ( lucreaza ) pe o incredibila reducere miniaturala, microscopica a desfasurarii lumii.

                                                                        #

            Înfruntarea politica actuala (destul de stereotipa ca strategie) este aceea a

contrazicerii si negarii reciproce a ...metodelor.

            Interesant, ca militantii luptei continue  (a politicienilor)  nu sunt gânditorii sistemelor (metodelor ), ci epigonii.

            Fiind sterili si neputând traii din recitarea unor texte princeps, ei desfasoara

histrionic, spectacolul distrugerii sau denuntarii nulitatii sau falsitatii de gândire a

adevarului de catre ceilalti !

                                                                        #

            Cum ar putea, filozofi sa contribuie  (sau sa instituie)  o schimbare a lumii ?

Cred ca pentru asta ar  fi necesara (neaparat) o prealabila definitie a lumii, deci a

omului.

            Apoi, o optiune pentru un ideal moral... Dar formularea acestui ideal este suprema manifestare a naturii morale a omului. Deci schimbarea lumii nu este o inovare a ei, ci consolidarea a ceea ce poate fi umanitatea umana.

                                                                        #

            Spectacolul Revolutiei din Decembrie a disparut odata cu sfârsitul lui. Si oamenii  lui au fost înlocuiti cu niste modelari actuale, proiectate în trecut, folosindu-se încontinuu, metoda descrierii si  ilustrarii prin reprezentare...

            Astfel, chipurile Timisoarei de atunci, îngerii si arhangheli ei sunt  asimi-

lati multimilor mediocre si sunt, de fapt (spune si crede deja istoria) niste minia-

turi, replici sumare, scheme de daruire care participa spontan la desfasurarea

evenimentelor actuale .

            Insul istoric este peste tot, fara exceptie, sau un anonim etern necunoscut

sau o schema abstracta si impersonala caruia i se atribuie ( de catre constiinta istorizanta a oamenilor actuali si prezenti) niste schematice virtuti, calitati sau

trasaturi caracteriale împrumutate sau difuze (ca o culoare într-o pânza)deci, preluate din schitele personajelor stocate în marele "muzeu de ceara" care e povestea istorica.

 

Caiet 36

 

 

            Marea intuitie a materialistilor a fost atomismul. Pe aceasta idee si-au construit, apoi tot universul lor palpabil ( prea palpabil ) si "transfenomenologic"...

            Adica, nu ignorant, s-au detasat de legitatea lumii ( care, de fapt, înseamna cauzalizarea axiomatica a universului ) ci, cuprinzator ontologic al principiului, al virtutii legice.

            Ceea ce este fantastic,  e ca în decursul  desfasurarii filozofiei, nimeni nu a bagat de seama ca atomul a suferit extraordinare transformari.

                                                                        #

            "Materia în discutie" a materialistilor e o abstractie, deci o idee.                                                                                      #

            Materia scoasa din mâna materialistilor nu mai e un concept limita ci devi-

ne model de univers, de cosmos.

                                                                       #

            Pentru mine e evident ca tomicitatea este un pseudoconcept afenomenal.

Nimeni nu a putut sa simta divizibilitatea materiei experimentând pe lucruri unde,

divizibilitatea substantei, masei, a corpului trebuie (sau ar trebui) sa fie însotit de

diviziunea formei, cu ramânerea ei.

            Aici e piatra unghiulara a atomismului.

            În divizarea materiei, conceputa, gândita ca izomorfa (tot concept abstract)

divizarea nu cuprinde decât o întâmplare univoca.

            Dar fenomenologica? Nimenii nu a vazut de la Empedocle, încoace,

nimeni nu a asistat la experimentul final al tomizarii materiei, pâna la "barajul"

atomic.

            In sens filozofic, experimentul mintal al atomismului e o întoarecere "pe

dos" al "fizisu-lui"

                                                                        #

            Lumea nu a putut fi facuta din nimic, ori stadiul premergator al lui "ceva",

nu poate fi decât o forma de realitate fara nici un atribut  decât acela de aditiune !                                                                                   #

 

            Lumea nu e exprimata sau explicata prin indivizibilitatea particulelor ultime

(atomi, corpusculi, nucleoni, electroni etc) ci, prin aditivitatea, asocierea, îngramadirea si aglomerarea lor care duce mereu la misterioasa, ultramisterioa -sa morfogeneza !

                                                                        #

            Divizibilitatea materiei  este drumul invers al constituirii ei...

                                                                        #

            Materialisti eleati nu au simtit ca atomismul nu este o descriere a începu-tului lumii. Universul a debutat cu virtutea asociationista a particulelor princeps.

                                                                        #

            Monada lumii incipiente (acum 15 miliarde de ani) a fost dotata cu doua

virtuti - forma ( o forma ) si asociabilitatea (atractia reunienta)

 

Caiet 37

 

            Omul nu e modelul lumii, fiindca nu coincide cu directia si schema fundamentala  a ei (a lumii).

                                                                        #

 

            Viata este un fenomen quantificabil, doar asimtotic.Nasterea si moartea sunt "stari" respectiv momente de tip quantic (aici, fara sa vreau, dau târcoale unui  extraordinar impas.-  Ce e, în fond, o stare, o "fire" care e de esenta cantitativa, dar nu e cantitate ( înca )  nasterea si o alta moartea care e de esenta

calitativa, dar devine,  brusc, cantitativa.

                                                                        #

 

            Cred ca dialectica hegheliana nu are substanta.

                                                                        #

 

            Cantitatea si calitatea lumii nu exista decât ca fenomen mintal, adica întâlnirea dintre paracosmos "paracosmosul" fiintei umane si cosmosul  (bipolar sau bidirectivat) macro si micro.

                                                                        #

 

            Fiinta umana trebuie sa fie paracosmica fiindca, altfel,  n-ar putea dezvolta

nici o întrebare despre cosmos.

                                                                        #

 

            Noi semanam cu lumea fiindca o întelegem sau o întelegem fiindca  semanam cu ea. ?  Amândoua ! Cu o fundamentala si zdrobitoare deosebire

(în asemanare sau în similitudine)  si anume - de nicaieri si niciunde în univers

nu exista vre-un semn sau fenomen de comparare asimilanta sau comprehen-

siva a noastra.

                                                                        #

 

            Daca fiinta noastra nu ar fi paracosmos ci cosmos, ar sti tot despre ea. Si,

atunci,  sau ar dispare, sau s-ar face Dumnezeu.

                                                                        #

 

            Înspaimântatoarea singuratate a omului în univers este în faptul ca nimeni,

nicaieri, nu doreste sa-l întâlneasca si sa-l cunoasca.

                                                                        #

 

            Cunoasterea lumii este univoca. Nimic din expansiunea cognitiva a univer- sului uman nu se întoarce înapoi.

                                                                        #

 

            Daca omul nu ar muri, mereu, daca ar exista la o scara expansiva ca macrocosmosul - cunoasterea ar deveni imposibila - prin diluare în propria ei

dimensiune spatio - temporala si prin imposibilitatea reperelor comparative.

 

 

Caiet 38

 

            Materialistii dadeau sau, implicau, fara sa vrea, la începutul doctrinei (formularii sistemice sau metodice) o stranie definitie a omului ( ! un " biped fara pene "). Omul materialistilor este o fiinta a formelor vizuale, care se pierd,

progresiv, în diriziune, în pipairea prafului.

            Atomismul este un experiment al palpabilului.

                                                                        #

 

            Nici un atomist (de la Empedocle nu s-a gândit ca fluiditatea, vâscozitatea,

onctuozitatea, "gluanta" sunt tot proprietati ale materiei, cu toate ca exclud,, aprio-

ric si irevocabil, divizibilitatea, tot asa cum neaga asociabilitatea. 

            ( Toate astea nu au sens decât pentru filozofi...!)

                                                                        #

 

            Sensul moral al filozofiei este sa pastreze incandescenta, traditia si formularea interogativa a marilor mistere ale fiintei.

                                                                        #

 

            Filozofia are nobila misiunea sa curete  gândirea de rezidiile  deconcepte-

lor, adica a semnelor care si-au pierdut substratul. Au devenit coji de ou...

                                                                        #

 

            Toti lingvistii lumii nu s-au gândit ca, asa cum cuvintele se nasc ele

trebuie sa moara. Nu se va sti niciodata cum au aparut primele cuvinte.În schimb se stie,  ( sau se vede ) cum mor si ramân în circulatie ca niste cada-

vre ambulante.           

            Din aceasta armata de spectre si mumii se hraneste retorica locuri-

lor comune, a formelor conventionale, a minciunilor morale.

                                                                        #

 

            Disparitia cunoasterii, ca expansiune a constiintei,  nu ar modifica nimic în univers. Singurul loc care s-ar modifica în urma acestui cataclism ar fi pamântul.

            Dar problema nu e de loc precisa. Daca disparitia omului ar face parte

(sau ar fi însotita de disparitia întregii vieti de pe pamânt, un mic graunte puru-

lent ar dispare din "probabilitatea comunicanta"  a  cosmosului.

            Dar e cert faptul ca oamenii vor dispare, neantrenând, dupa ei,  toate spe-

ciile în neant.

            Si,  universul va fi !

                                                                        #

 

            Celebra tâmpenie- exceptia confirma regula..O confirma, de ce,, si cum ?

            O confirma, poate, dar nu o enunta si nu o constata.

                                                                        #

 

            Societatea îl  creaza  ("cultureaza")  pe om. Dar nu îl doteaza ! Omul socio- genetic este omul standard, mediocrul, izantropul universal.

            Si reciproca este adevarata. Orice societate nu poate fi decât mediocra.

 

Caiet 39

 

 

            Elitele sunt ... letale !

                                                                        #

 

            "Exceptia confirma regula" ! Care ? Regula nu poate fi enuntata decât în

versiunea determinist--cauzala. Altfel, impurificata cu exceptie, ea este pro-

babilitate. Si nu poate fi confirmata decât în caracterul probabilistic.

                                                                        #

            Experimentul mintal inteligent se desfasoara, întotdeauna de la o premiza

semnica, de la o figura conjonctiva de semne-cuvinte.

            De aceea nu stie, sau nu se simte ca este absurda în sine, la început si  de

multe ori nici la sfârsit.

            Caracteristica psihanalizei (gândirea princeps) este folosirea axiomatica a câtorva cuvinte.

            Dar, din nenorocire, cuvintele au o istorie (toate) si înainte si dupa ce s-a încercat sa fie pietrificate în definitii despre natura si alura fenomenelor. De 

aceea cred ca stiintele pot muri prin "uscarea", descarnarea, derapajul semantic

al cuvintelor pe care s-au sprijinit în enunturi.

                                                                        #

 

            Sufletul nu este esentialmente arhitectural  tectonic ci în multiplidesfasura-

re sinodica, polifonicsi nu armonic.

            Raportul de planuri interioare si câmpuri tebnsive, în psihism, sunt în continua  miscare contrapunctica si de loc cadentata. (Suite de acorduri)

                                                                        #

 

            Fiinta, fiind identica cu ea însasi nu se lumineaza decât în devenire. Si de-

venire înseamna modulare, adica  dansul formei înlauntrul ei...

                                                                        #

 

            Daca Dumnezeu ar fi facut-o întâi pe Eva se oprea.  Având deja imaginea

naturii umane ar fi realizat  inutilitatea ei ca partenerul sau  de absolut

            Dar, somnolentul Adam, l-a facut  sa spere într-o transcendenta  a ab-

surdului !

                                                                        #

 

            Esenta universului este, cred,  transcederea absurdului. Însa de 15 miliar-

de de ani, acest lucru nu s-a întâmplat înca. ( Sau nu se constata nicaieri)

            Probabil ca la o alta scara de întelegere a Totului, el se desfasoara mereu.

                                                                        #

 

            Viata nu este o esenta. Ea are atribute chronogene si spatiale.

            Grecii nu au gândit niciodata viata printre cele patru asezari fundamentale

ale începutului. ( apa, focul,  pamântul,  aerul )

            Nici psihismul nu e un început.. El rezulta din sinodia esentelor !

 

Caiet 40

 

            Democratia este o inventie a stapânilor lumii cu ajutorul retorilor..Niciodata omul colectiv nu poate gândi valoric, nu poate defini abstract ! Si democratia este o valoare.

                                                                        #

                       

 

            E evident ca oamenii nu sunt, prin natura lor, nici egali (deci ) nici egalitari

Daca toti oamenii ar fi egali ( si asemanatori ) istoriceste ei ar fi inutili ca o gama cu un singur ton.

                                                                        #

 

            Sinele " în sine " nu e nimic. Sinele daca nu e în si cu, spre si întru, adica daca nu exista , daca nu iese din el mereu, daca se autoconsidera centripet si

iuistic ramâne identic cu el însusi însemnându-se si semnându-se pe el însusi , nu e nimic.

                                                                        #

 

            Orice discurs despre sine, e o miscare înlauntrul constiintei..Si constiinta este stadiul zero al sinelui existent..

            Sinele este un moment sau o treapta a devenirii. Sinele este o treapta sau un moment al dvenirii. Pentru ca sa ma simt " sine " trebuie sa deriv din presine.

Sinele nu poate fi înainte de  sens si ordine. El germineaza în univers,dincolo de ordine si haos în ceva care e anterior tuturor modurilor de sine, asa cum constiinta primorrdiala e anterioara valorilor. Sinele este forma fiintei constiente si existenta predicatul.

                                                                        #

 

            Lumea este tot atât (probabil) de  mult  acauzala  si  cauzala,  cât  este fenomenala si "nefenomenala"   Dar universul  cauzal  nu are   n e v o i e  de constiinta  sau ( cunoastere esentiala) ca sa fie.

            In schimb,universul fenomenal îsi pierde continutul daca e golit de cunoas-

terea fenomenica, de " lumina modulata " în forme si ambiante.

                                                                        #

 

            Universul nu pare sa cuprinda sau sa poarte vre-o lege. Nici macar ordine

de nici un fel. Singura "însusre" pe care o desfasoara este expansiunea. Ce e ex-

pansiunea nu stim.

            Doar atât - din stadiul initial, din big-bang se expandeaza , se dilata mereu.

Înspre ce, de ce, cum ? ...Nimic !

                                                                        #

 

            Geniile organizeaza lumea. Mediocrii o traiesc si  imbecilii o darâma !

                                                                        #

 

            Lumea de la începutul ei este ontologica si ontonomica. Poate ontologia este o denumire fastuoasa dar neacoperita...

 

 

Caiet 41

 

 

            În stiinta (în gândirea stiintifica) nu exista hermeneutica. Diiscutia stiintifica este exclusiva pentru una din parti.

                                                                        #

 

            În filozofie, discutia pe viu si în dialog, "frunte la frunte" e, si nu poate fi, decât dialectica.

            La modul "retro" (deci orice tema de istoria filozofiei) discutia nu poate fi decât hermeneutiica.

            Alta moidalitte de întâlnire cu o gândire trecuta, nu exisa. Restul  e numai dogmatica, deci mimetism.

                                                                        #

 

            Locul geometric al fiintei, în univers, este constiinta.

                                                                        #

 

            Universul nu are legi si nici structura.. Materia este cuprinzatoare, în sens

de "cuprinde" ca o acolada corpusculi quantici, spatiu si timp.

            Nici un alt aspect nu strabate spre noi.

                                                                        #

 

            Ca toate multimile, fara legi sau structura, universul  este  sesizabil statistic  si în nici un alt fel.

                                                                        #

 

            Universul este o misterioasa "degramadire" de elemente... misterioase.

            În afara de atractie si repulsie, nimic nu leaga  pe nimeni de nimeni (poate

e mai bine coreleaza) !

            Întrebare. Care e sensul generic a ceva din care se detaseaza atractia

si repulsia ?

                                                                        #

            Fiinta participa la (face parte din) misterul absolut, acela care nu are nici un atribut, nici o coordonata, nici un nume.

                                                                        #

            Fiinta nu poate fi decât acolo si când se cunoaste pe ea însasi.

            Cunoasterea fara dorinta de împartasire e somnul sufletului.. Fiinta nu poate fi decât în constiinta. Fiinta se gaseste pe ea în materie (univers) fiindca se cauta si se doreste altfel decât în latenta.

            Dar fiinta nu se împlineste în materie, fiindca materia - replica si cosub-

stanta a fiintei nu se cauta în fiinta.

            De aceea fiinta se împlineste în fiinta, dar nu în ea însasi ci în semenul ei, constiinta se reconstituie în constiinta, se polarizeaza în ea.

            Fiinta este duala în dorinta ( în eros) si ternara în cunoasterea de sine !

            Fiinta unica si totala ? , este o falsa întrebare deci , nefilozofica!

            Ce suntem noi, oare, decât  atribute ale constiintei împartasite ( mai corect ) - ale constiintei întregite prin dragoste ?

 

 

Caiet 42

 

            Extraordinar cum, descoperitorii ciberneticii propuneau (fara sa-si dea seama)  un nou tip de gândire pe care aveau sa îl numeasca  cauzalitate ne-nece-

sara...

                                                                        #

 

            Daca  sensibilitatea poetica este  asexuare, emasculare... ea devine  un solilocviu, sufocant în lectura, fara mesaj decât  unul indirect acela al "autismului

întunecat spre înafara" ca stelele superdense.

                                                                        #

 

            Materia fara început este un  ( s-au n-ar putea fi ) decât un atribut  al unui

univers sinecauzal si, pe care, pentru al sti ar trebui sa dispunem de o alta cunoastere, de alta natura decât a noastra.

                                                                        #

 

            Dorinta, dor, durere. Dorinta este eros. Fara vre-o discutie posibila.

            Erosul este sensul primordial al cunoasterii. Cunoasterea este dorinta de comunicare.Comunicarea este instituire erotica.

            Eros deschide fiinta si anuleaza principiul letal al reunirii contrariilor..

            Contrariile sunt o iluzie topologica...

                                                                        #

 

            Toate perechile de contrarii din lume nu termina prin unirea sau reunirea lor sintetica fiindca nu sunt contrarii. Si nu sunt contrarii fiindca s-au diferentiat

dintr-un principiu unial sau unitar.

            Polaritatea fenomenelor nu e expresia unei sau unui încontrari .Opozitia

cantitate-calitate este un artefact.

            Ea cuprinde (si implica) în enunt separabilitatea a doua aspecte funciare

ale gândirii.

            Nu exista cantitate pura, sau calitate pura în univers. ! Ele sunt notiuni

extrapolate.

            Mai mult. Înainte de cunoasterea-dorinta, deci a sufletului-constiinta, ni-

mic din univers nu a putut fi numit cantitate sau calitate

            Filozoful (Hegel) este un fel de demiurg care joaca singur, tintaar.

                                                                        #

 

            Cauzalitatea, în fond, nu e gândibila, pansabila. Probabil  materialul lumii este precauzal si paradeterminist !

                                                                        #

 

            Inteligenta enorma si  cosubstantiala cu materia vie nu cuprinde nici un semn de revenire noetica (gnostica) asupra ei însasi . Si nici vre-o generozitate

sau apetenta  nomica !

 

Caiet 43

 

            Nu exista nici un semn ca viata vrea sa ne cuprinda prin cunoastere, prin unifiere sau contopire.

            Dorinta noetica a fiintei umane e monopolara, spre lume.  Lumea nu ma uraste, lumea nu ma iubeste.  Lumea nu ma stie în nici un fel.  Eu o stiu si ma

doare si ma pansez, iubind-o.

                                                                        #

            Inteligenta e peste tot în lumea vie.. În materia de dincolo de viata, trans-

animata, inteligenta nu apare. Dar inteligenta nu leaga, nicaieri, în lumea vie decât morfogenetic. In schimb, în lumea constiintei, sau a constiintelor, ea este în continua desfasurare interlianta !

            De ce ? Fiindca în constiinte, inteligenta este compatrunsa, coaxiala, amalgamata cu dorinta. În constiinta, erosul e noofor.

            In animalitate, inteligenta e difuza, intensa, complexa, dar închisa si

autopatica, în vreme ce, în om, ea este embolizata si simbolizata, azvârlita înspre continua înnoire a întâlnirii (care se cheama eros)

            In gândirea mea Eros nu înseamna "unul" dintre arhecauzele lumii. El e

generatorul  de sensuri în neutralitatea si vidul primordial al constiintei.

                                                                        #

            Marea si superba încântare a constiintei  împartatite e prin Eros.

            Nu ne regasim, oare, încontinu si complet în afectivitatea animalelor si

în individuala lor "iubire" ?

            În inteligenta lor nu, Fiindca în organizarea lor, inteligenta nu e individuala ci a speciei. Deschiderea lor e afectiva - si pur afectiva. Afectivitatea lor o simtim

absolut identica cu a noastra. Cu aceeasi forta. Dar noi,  mai avem cealalta deschidere comunicanta prin inteligenta. Fiindca la om inteligenta deviine individuala, ca un pol al constiintei. Asta este, probabil, schema fiintei !

                                                                        #

 

            Daca ramân si sunt în constiinta autonomica a fiintei, nu mai comunic cu

nimeni, fiindca am totul în mine.

            Polii comunicarii, sunt circular cuprinsi în mine, orar si antiorar, deopotriva.

            Dar , totusi, comunicarea transporica ,metaporica, exista !

            Inteligent  difuza si uniforma, oligomodala si standard, aproape, la animale.Ele, nefiind altceva decât specie. Comunicarea este un fenomen de

specie.

                                                                        #                                                         

            Singurul loc unde fiinta se cunoaste pe ea, în constiinta, (adica) este

un focal de  dorinta.. Numai în constiinta, cunoasterea elementara, "arheno-

etica" se contopeste, se revarsa, în dorinta de participare, devine expresia

latentei erotice a universului. Dorinta de identificare reciproca este marca

fiintei. Ea germineaza narcisic si se împlineste în cunoastere.

            Fiinta este un câmp de forta care se stralumineaza (se întelege, pe ea

însasi, deci) daruindu-se în comunicare diferentiala si porica.

 

Caiet 44       

 

            Totemul este animal pentru ca omul primitiv si-a cautat originea în afara lui.Fiindca nu putea sa gândeasca tautologic si fiindca simtea ca toti oamenii sunt la fel, deci, nu-si pot purta originea premergatoare în afectul ei, care e fiinta lor, eu

            Pe de alta parte, a simtit o asemanare, o comuniune si o comunicare mai mare cu totenmul decât cu oricine.  Fiindca atractia reciproca (afectiva) cu anima-lul totemic era fara  gres si defecte.

            Oamenii pot sa difere si sa divearga mental ! Legatura cu totemul  are

puritatea dorintei de comunicare. Inexistenta rautatii; (  a Raului si Minciunii ) la animale, i-a garantat ca nu de la ele si-a împrumutat natura lacoma si conflictuala.

            De aceea s-a încrezut în totem Si, si l-a  adoptat ca stamos si generator.

            ( Exista,  oare, între oameni, o mai intensa, pura si autentica comunicare,

decât între noi si animalele noastre dragi si fraterne - câinele, calul...?)

            Asa a fost totemul, fruct al acestei legaturi totale si fara conditii. Adica a generozitatii plenare din Eros !

                                                                        #

            Fiinta e (printre altele) si eu. Deci fiinta e eu. Dar daca sunt fiinta de ce trebuie sa fiu si  aparte ? " Fiinta e si nefiinta " ! Bine  ! Dar si partea e tot ?

Totul e partea, (oricare), dar partea e tot ?

 

                                                                        #

            Ontologia nu poate fi "logie"! " Discurs " despre ontos se poate. Dar cum e cu  "logie" ? Logos despre ontos ? Ontos este esenta si logos, la fel !

                                                                        #

            Noi avem memorie, deci suntem memorie , în mod bipolar. Nici un lucru stiut nu devine fapt sau act de constiinta decât daca e stiut în acelas timp de celalalt (de tine) !.

            Nici o amintire nu e nimic, daca nu îsi are cealalta parte (jumatate)

într-o alta constiinta  (memorie) !

                                                                        #

            Memoria este o functie intermediara între excit (stimul) si raspuns (act) !

.                                                                       #

            Memoria imediata opereaza  cu si pe cuvinte- semne - care permit

adecvarea si adaptarea situativa imediata, hic et nunc, înainte de (si independent)

de analiza si adecvarea respectiva.

            Ea e scurta pentru ca nu  poate si nu trebuie sa serveasca la nimic altceva.

            Memoria "de pastrare" - remanenta, opereaza cu simboluri ( deci semne

predicante ! ) ! Ele vor fi evocate oricând cifric - adica cantitativ... Deci permit

banca sociala de memorie, sau  versantul social cooperant al memoriei ...                                                                          #

            Omul e destept pentru ca tot ce formaza inteligenta esentiala a lumii a

fost înaintea lui.

                                                                        #

            Omul a aparut ca desfasurare ( ca existenta ) constienta într-o lume de

natura inteligenta, care l-a precedat de la începutul - începutului...

 

Caiet 45

 

            Inteligenta este o constanta a lumii. Constiinta este un termen.!  Eu, fiind o parte a lumii nu  voi putea sa ma desfasor decât ca un satelit mintal al inteligentei universale (care, daca nu as accede la ea pe uin drum fenomenologic - canal) atunci m-ar exploda într-o totala pulbere intelectiva.

            Inteligenta mea nu are sens decât  pentru ca sa ma delimiteze, ca parte si

sa-mi pastreze independenta comunicarii interpersonale si a integrarii ternale

printr-un discurs absolut.

                                                                        #

            Numai mortii sunt nemuritori.  Fiindca nu poti muri a doua oara si fiindca

în viata fiind, nemurirea este o figura de stil.

                                                                        #

            Teatrul este o continua transcodare expresiva. Discursul (textul) programatic, circumstantial-induvidual, se transforma într-un mesaj  expresiv,

afectivo-valoric.

            Din aceasta cauza, întruchiparea personajului este un act literar.

                                                                        #

 

             Realismul este arta moarta fiindca mânuieste semne si simboluri fara

nici o libertate reciroca.

            Orice produs realist este ca o notatie de inventar si total devitalizat.

                                                                        #

 

            Fiinta este vaga , fara sens si fara atribute.  Ea se informeaza, se muleaza, se toarna în tipar, prin actul receptor al costiintei,  prin subiectivizare.

            Fiinta nu este macrounitatea zdrobitoare a constiintai ci integrarea gene-

ralizanta a tuturor comunicarilor posibile cu mine.

          Fiinta  este în polul receptor si expresiv (apoi responsiv) al tuturor egomeiu-rilor posibile.

                                                                                    #

            Ce ciudat si util de remarcat : - Când ego (care este existential) devine

mei (posesiv). Apare un alt cuvânt, fara nici o înrudire.

                                                                        #

            Prietenele mele cuvintele. La fel de singure, la fel de dornice de însotire. Nunta lor e gândire, poezie ...                                                              

                                                                        #

            Dumnezeu nu se poate releva decât de plain-pied. Daca sta în transcen-dent, ramâne ininteliigibil si nu-mi poate darui nimic. Orice supracunoastere, ma nauceste si ma înneaca în lumina.

            Numai izonoic, Dumnezeu ma ajuta. Fiindca îmi ofera împartirea riscurilor

probabilitatii hazardice si dublarea inteligentei.

            Dumnezeu ma usureaza de obsesia întunecoasa a originii sufletului

            Dumnezeu este reparatorul creatiei al carui autor el nu e !

 

 

Caiet 46

 

            Adaptarea evolutiva a speciilor consta, încontinuu si peste tot la perfectionarea sistemelor externe s interne ale organismului.

            Aceste montaje-plan au patronat de la început modelul organic si au

fost o zestre-fond primar.

            Toate selectiile horticole, agricole, aviare, animale se bazeaza pe fondul

rigid al planului-model-predictie, originar

                                                                        #

.

             Cea mai mare prostie, (dintre multele) ale secolului trecut este ideea  (si convingerea) adaptarii la mediu.

            "Mediul " si organismele nu pot fi decât sincrone. Deci, singurul enunt cu sens : forma vie primitiva îsi inventa  modificarea gegerala care o va conjuga

cu mediul ei corelat.

            Noile forme înoiesc, concomitent  si corelativ mediul în care sunt si devin.

                                                                        #

 

            Toate întoarcerile mnezice înspre trecut (toate actele de memorie nu sunt decât asta) se împotmolesc în propria lor urma, fiindca întoarcerea nu este o întoarcere ci o reverberatie în planul prezent. (întotdeauna prezent) al constien-

tului)

                                                                        #

 

            Legitatea lumii (în tot cuprinsul ei) este însusirea de a fi înteleasa. Dincolo

de (sau în afara de - locul - întâlnirii sau confruntarii sau contopirii "lume-cons-

tiinta " legitatea lumii nu are sens.

                                                                        #

 

            Mediul si adaptarea organismelor (evolutia) nu pot fi decât sincrone.

            Se face unul pe altul (sau una pe alta) si se prevad, una pe alta. Potrivirea

lor nu este o modelare functionala ci o miraculoasa sinanticipare (un contra-

punt de anticipare) Evident, Dumnezeu !...

                                                                        #

 

            E imposibil, pentru mine, cel de azi ,sa gândesc o ontologie" monadica "

si holista. Fiinta nu mai poate fi un concept ontologic.

            Fiinta nu e o "mola" de contrarii ci o continua desfasurare de modele care

se prevad si se doresc, unele pe altele. Constiinta are trei fluxuri continue de

polaritate comunicanta.

                                                                        #

            Cuvintele, si gândirea  nu sunt în raport semnic, adica semnificante

si semnificate, forma portanta esentiala si sens

            Ele (cuvintele si gândirea) se fac unele pe altele. De aceea, cu aceleasi cuvinte, nu poti gândi decât o singura data... un singur lucru.

 

Caiet 47

 

            Fiinta este fara devenire ( prin blestem ... dialectic, fiindca e si plecare si venire si sosire si revenire si schimbare si împietrire etc...)

            Muzical, vorbind, fiinta nu are melodie, nu are nici verticalitate armonica, este o sufocanta nota unica, care suna fara sa aiba vre-o participare melodica.

            Fiinta este singuratatea care se devoreaza pe ea însasi.

                                                                        #

            Informatia este cauzalitate intercategoriala în care formele se înfratesc,

fara repercutie, acordându-si reciproca si simpatetica ... reciprocitate de influen-

tare intelectiva.

                                                                        #

            Informatia este unul din modurile de gândire. Cu siguranta. De aceea are "sau cere" un set de aparte de enunturi epistemologice

                                                                        #

            Fiinta nu poate fi cunoscuta. Pentru a fi cunoscuta  ar fi nevoie de o suprafiinta etc...

            Fiinta este mister în stare pura. Nici nume nu poate avea..

            Cunoasterea, deci constiinta este fiica misterului.

            Misterul (mi se pare) cel mai autentic din mintea mea - este viteza luminii.

Nu stiu ce este lumina, nu stiu ce este viteza  (toate definitiile vitezei nu comporta

vre-o limita metrica ),.poate fi mai mare de trei sute de mii de kilometri pe secunda

sau zero.

            La marginea universului e un fel de bolta de lumina fosila. Ce viteza mai

are ?

                                                                        #

            Viteza luminii e impropriu zis  v i t e z a . Fiindca e un fenomen fara referinta în el  însusi, adica un absolut, un independent gnosic.. Viteza luminii este esenta a ceea ce se petrece în univers. Dupa Big-Bang (o secunda ?) totul

era prelume ! Dupa aceea începe lumina în expansiune. Si de atunci e singura

descriere cuprinzatoare a tot ce e în univers si a tot ce se petrece în univers !

                                                                        #

            Spatiul gândit este întuneric total fara dimensiune si fara continut.

Spatiul vid prezent în gândirea filozofica este, de fapt si evident, spatiul plin de

lumina si " toate avatarele ei"  Apriorismele kanteneene nu îsi mai au  sens.

            Fiinta nu are ce sa faca cu apriorismele din care ea a rezultat, tocmai pentru ca  nu erau !  (sau nu mai erau numene)

            Apriorismele kantiene îmi apar straniu (ca definitia lumii ) daca n-ar exista

constiinta definitoare.

            Numenul este fenomen de grad secund, este esomen.

                                                                        #

            Filozofia fiintei nu ar putea fi decât tacere meditativa. Nirvanizare.

            Orice propozitie despre fiinta, este destramarea unitatii ei, a monodismului

sau, deci... a onticitatii ei.

 

Caiet 48

 

            Nu exista gândire "în" si  " înafara " de realitate. Din cauza ca ea,gândi-

rea are doi poli. Si, monopolar ea nu mai e gândire.

            Nici axiomele  (axioma), nici silogismele, nici constantele iluzorii, nimic, nimic din desfasurarile noetice  ale constiintei  nu  mai  e " în ", mai " la margini", sau în " afara " de realitate..

            Fiindca toate sunt moduri ale realitatii. Asa cum petele de culoare, oricare, nu pot fi în afara de lumina.

                                                                        #

 

            Grecii ne-au catapultat în gândire prin doua inventii metodice, formidabile:

axioma si paradoxul.

            Cred ca omul modern , nu se poate desfasura într-o noua cunoastere, decât, dezvoltând un nou mod axiomatic si instituind antiparadoxul.

                                                                        #

                       

            Justitia este un copil din flori al societatii, spunea un umorist. Pardon (a sosit raspunsul prompt). Eu, justitia, sunt sora buna a  birocratiei.

                                                                        #

 

            Justitiia adevarata ar trebui sa aiba aceeasi comptenta (sau obligatie) de a pronunta sentinte ca si de a enunta jurisprundente principiale.

                                                                        #

 

            Uriasul paradox al psihanalizei: vrând sa înfrânga " sa vindece"  nevroza

o instituie. În psihismul,  psihanalitic, nevroza este un patern, un model spatiu-timp existent, un eu aruncat în lume ca sa-si camufleze propria mizerie.

                                                                        #

 

            Rascumpararea utilitarismului, practicismului, tehnicismului, nu e posibila

decât prin gratuit ! Care e sensul omenirii, atunci ? De fapt, umanul este de  trei

tipuri ireductibile - oamenii gratuitului, cei ai atasarii de lucruri si cei care sunt lucruri. Altfel spus - oamenii facuti din a fi, oamenii facuti din a avea si oamenii

facuti din numere nenumite.. Gramezi esomenice. Multimi numarabile, dar ne-

numarate de nimeni.

            Primii fac istoria spiritului. Urmatorii fac istoria lucrurilor posedate, adica materialista, Si, ultimii fac entropia omenirii, drumul lent spre energia din zero-absolut...

                                                                        #

 

            Ce e o definitie care piere în ea însasi, de  câte ori e data ?

                                                                        #

         Nu exista cunostinte sistematizabile decât între doua limite extreme conven-

tionale. De la tabla de sah la terenul de footbal... un sah pe o tabla fara margini ...

un meci de footbal pe o retea de stradute...

 

 

Caiet 49

 

            Exista un singur fel de timp ? Sigur, nu ! "Am vazut "(eu, adica) ca timpul e

cuprins în propria lui desfasurare care e -în concomitent sau paralel -  si - materie, forma, comunicare, participare...

            Dar, din asta rezulta, o reciprocitate simetrica.

            1. Timpul, e o desfasurare de forma-loc în spatiu. Forma si locul sunt deci stadii, sau stari zero sau grade (trepte) zero ale timpului.

            Atunci când forma-loc ramâne neschimbata, atunci timpul nu " trece ".

Deci timpul ramâne latent. Deci timpul are o " dubla fata "  (nu " fata "si " dos ")

ci forma si tipar, sau, mai corect,  contur-rotund convex si contur concav scobit.

            Tiparul, conturul concav, cuprinzator si închis, este timpul nemiscat. în care nu se întâmpla nimic, sau în care s-a  întâmplat tot ce se putea întâmpla.

            Cel convex, este timpul - forma, în care dubla esenta forma - loc, trece în desfasurare în timp miscat.

                                                                        #

 

            Dubiu foarte serios  asupra simetriei cuplului dialectic ( simetrie în sen-

sul tensiunii opozitive, echilibrului între antiteze, participarii în sinteza etc )

            Niciodata o teza nu îsi anunta opozitia si nu o prevede. Niciodata antiteza nu îsi rastoarna pozitia, din a/b în b/a ci e toata o tensiune substitutiva a tezei.

            Deci cuplul teza-antiteza e anulat de sinteza. Raportul tensiv dintre a si

b este înlocuit cu sinteza a,b care nu e nici a plus b  si nici a înmultit cu b..

            Concluzie -  Gândirea dialectica e formala (în mare masura)

                                                                        #

 

            Exista o desfasurare cognitiva în care  defectul dialectic de mai sus   n u

a p a r e !  Paradoxul.  În paradox, contrariul nu este contrar fiindca este o parte

dintr-o axioma care moare în momentul când  e dedublata.

            ( De exemplu - Timpul nu e apriorism fiindca nu exista în afara si fara

contopire gnoseologica ).

            Timpul nu poate fi infinit, fiindca el e perfect gândibil (deductie-intuitie) fara

dimensiune. Starea zero. O încercare despre care înca nu sunt sigur !

            Paradoxul permite si este rascumpararea dialecticii.

            El confirma sentimentul ca nu putem gândi decât  despicând axiome (des-

cojind axiome). Axiomele sunt de origine fenomenologica. Nu riscam niciodata sa

taiem în doua, sa crapam o lege, gândind dialectic.

                                                                        #

 

            Sofocratia este pentru vesnicie exclusa, pe pamânt. Mediocrii  nu vor sup-

porta niciodata sa fie condusi  si definiti de întelepti. Si, mai teribil,  înteleptii nu vor dispune niciodata de atâta nesimtire, încât sa conduca pe altii (numerosi sau

nu).

            Nu aspira la conducere decât cel care nu crede în virtuti.

            Dar cei care cred în virtuti stiu ca majoritatea oamenilor nu sunt asa.

 

Caiet 50

 

            Pentru mine, apriorismul nu mai are sens, decât fata de ( în raport cu ) des-

fasurarea (trairea) actului concret. Dar e evident ca acolo, apriorismul, face parte întretesuta, e cuprins în plan.

            In experienta mintala (" planaj " act inteligent) apriorismul nu are sens fiindca spatiul-timp se cuprinde în fapt, în însusi faptul mintal.

                                                                        #

 

            Fiinta nu e definibila. Fiinta este tot ce se întâmpla în constiinta..

            ( Fiinta contine desfasurarea lumii, dar, înainte de arheînceput, fiinta e de gradul zero )  (Sau la gradul ori  nivelul zero).

            Constiinta nu se transcede. Ea se  i n c e d e ...

                                                                        #

 

            Limbajul este memorie de grup uman, ca si instinctul, memorie de grup animal ( sau insectic.)

            Bineînteles,  ca memoria de grup nu e suma de memorii individuale.

                                                                        #

 

            Limbajul este o memorie cu devenire, cu existenta care duce, care poarta un continut metamorfic. Limbajul este o memorie cu (sau pe) o inteligenta a noului.

            Instinctul este o preinteligenta definitiva, fisata si oarecum, eterna.

                                                                        #

 

            Satan  are nevoie de Eva pentru puterea ei de a tenta.. Si are nevoie de Adam pentru prostia si agresivitatea lui  - tâmpa !

                                                                        #

 

            Biblia a stiut - a intuit - ca principiul puterii pe pamânt nu poate fi sexuat.

( Nu se cunoaste, în Biblie; nici o aventura a lui Satan sau a îngerilor.)

                                                                        #

 

            În dezvoltarea inteligentei umane, functia oculara a culorilor a fost o

enorma perfectionare. O definitiva înstapânire a spatiului.

            Culoarea e si plan si  loc si instaurare  a  valorii  prin  profunzime.

                                                                        #

                       

            Abstractiile mele colorate au o grosime, în profunzime. Cred ca e o valoare în plus fata de alte ...abstractii

                                                                        #

 

            Cantitatea de inteligenta "investibila" în  întelegerea lumii este foarte mica (scunda), fata de înspaimântator de insondabila cantitate de inteligenta " prinsa "

în tesatura lumii.

 

 

Caiet 51

 

 

Toate marile  probleme  ale  omenirii  au  solutiile  posibile  în  afara de fenomenul (general uman ) al  puterii. Fiindca ele sunt formulabile valoric, deriva axiomatic din esenta lumii.

            Si fenomenul puterii este o antivaloare.

 

            Omul e imbecil, fiindca, detasându-se evolutiv din conditia speciilor, a pier-

dut adaptabilitatea apriorica, memoria anticipatoare (antoria) si calca în strachini ca un orangutan beat.

 

            Numai omul poate fi dobitoc, fiindca e inteligent  "de unul singur".

            Animalele nu sunt individual inteligente, dar nici proaste.

 

              Toate relele din lume apar odata cu inteligenta individuala a omului. Deta-

sându-se din inteligenta universala generala si în echilibru cu ea  însasi (entro-

pie informationala) inteligenta omului trebuie sa se sprijine normativ pe ceva polar

              Aceste forme ale gândirii sunt valorile.

             Dar nici ele nu sunt universale. Si ele sunt divizibile individual. Si  pacea  consesuala nu apare, poate, pentru niciodata.

 

            In lumea neumana, deci în lumea esentiala, nu exista razboi nici pace.

 

            Pacea nu e antirazboi  (sau viceversa).  Pentru ca sa nu fie razboi trebuie

sa dispara si pacea.

 

            Viteza este tensiune a timpului.

 

            Lumea este o gramada nesfârsita (nesfârsibila) de atonie prinsa într-un

câmp de inteligenta. (Eros ori gravitatie universala sau "tensoare a spatiului" si

a timpului.)

 

 

            Toata geometria plana (euclidiana) e imateriala. Dar formele, (volumele

geometrice) sunt materiale?

 

           

Caiet 52

 

 

Toate marile  probleme  ale  omenirii  au  solutiile  posibile  în  afara de fenomenul (general uman ) al  puterii. Fiindca ele sunt formulabile valoric, deriva axiomatic din esenta lumii.

            Si fenomenul puterii este o antivaloare.

 

            Omul e imbecil, fiindca, detasându-se evolutiv din conditia speciilor, a pier-

dut adaptabilitatea apriorica, memoria anticipatoare (antoria) si calca în strachini ca un orangutan beat.

 

            Numai omul poate fi dobitoc, fiindca e inteligent  "de unul singur".

            Animalele nu sunt individual inteligente, dar nici proaste.

 

              Toate relele din lume apar odata cu inteligenta individuala a omului. Deta-

sându-se din inteligenta universala generala si în echilibru cu ea  însasi (entro-

pie informationala) inteligenta omului trebuie sa se sprijine normativ pe ceva polar

              Aceste forme ale gândirii sunt valorile.

             Dar nici ele nu sunt universale. Si ele sunt divizibile individual. Si  pacea  consesuala nu apare, poate, pentru niciodata.

 

            In lumea neumana, deci în lumea esentiala, nu exista razboi nici pace.

 

            Pacea nu e antirazboi  (sau viceversa).  Pentru ca sa nu fie razboi trebuie

sa dispara si pacea.

 

            Viteza este tensiune a timpului.

 

            Lumea este o gramada nesfârsita (nesfârsibila) de atonie prinsa într-un

câmp de inteligenta. (Eros ori gravitatie universala sau "tensoare a spatiului" si

a timpului.)

 

            Toata geometria plana (euclidiana) e imateriala. Dar formele, (volumele

geometrice) sunt materiale?

 

Caiet 53

 

 

            Inteligenta daruita, adica  fiinta este a trecerii. Omul este o fiinta a tre-

cerii... Încolo si încoace... La egala distanta (egal în sens si enorm incomen-surabil a doua infinituri ; - plus si minus -.

            Dar infinitul nu este o notiune si nici un concept. Este caracterul evolutiv de întunecime si incomprehensibilitate al faptului cognitiv. Nu este o traire ci opusul ei, dar progresiv.

            Spatiul nu e infinit. El începe prin a fi perfect finit (de la zero) si se întinde într-o expansiune din ce în ce mai infinita, pâna când infinitudinea lui

nu mai poate fi spusa cu vorbe si nici elaborata în concept sau marcata de un semn.

            Inteligenta, ca miscare neogenetica a constiintei este la începutul  infinituri-

lor. Ea se consuma ( în sens de ardere, de descendenta entropica ) cu o foarte mare intensitate. Demersul comprehensiv scade  ca lumina (sau claritate) foarte

repede

                                                                        #

 

            Dialectica contrariilor nu exista. Sinteza nu e fuziunea contrariilor ci anularea lor, nu reciproca, ci anularea lor prin zero. Contrariile nu se întâlnesc,

nu se confrunta, nu se sprijina  "frun

te în frunte".

            Singura întâlniree între bine si rau este nebinele si neraul. Binele si raul nu se vor întâlni niciodata, fiindca nu se opun polar, ci din starea lor nula, starea zero, pornesc spate în spate.

            De aceea, de exemplu, Binele nu poate anihila Raul. Cu cât se amplifica, cu atât e mai " departe " adica în imposibila situatie de a se opune raului.

            Astfel,  niciodata, cei buni nu vor izbuti sa salveze omenirea de rau.

                                                                        #

 

            Omul stie tot si e o fiinta stiutoare, în afara de câteva aspte negative, neantice si neumane - nu stie sa vorbeasca, nu stie sa gândeasca nu stie sa fie

kalofor, nu stie sa salveze urâtenia cosmica a pamântului...

                                                                        #

 

            Stiu ca nu stiu nimic. Dar simt ca toata fiinta mea e posibila ( sau este )

numai întru stiinta.

            Si atunci procedez la inventarierea lumii pentru ca sa am ce sti !

                                                                        #

 

            Un filozof e cu atât mai mare cu cât lasa mai mult loc  celor care vin dupa el. Dealtfel, un filozof care ar ramâne integral " în scena " ar fonda o religie sau

s-ar pierde într-un conglomerat  pseudoevocator de locuri comune.

 

Caiet 54     

 

            Istoria filozofiei nu exista. Ceea ce poarta acest nume, e o electica integrare

a unor " sume " sistemice, formulate lapidar si " pseudoreunite "

                                                                        #

 

            Marele paradox al canonului plastic  ( Davinci, Durer etc ) este ca problema totala a spatiului se socoteste limitata  în conturul si suprafata canonului. Ori spa-

tiul ( si Timpul ) de-abia încep în corpul si imaginea lui umana.

                                                                        #

 

            Inteligenta nu e un fenomen adaptativ în sens evolutionist. Ea nu se adap-

teaza la mediu, nu începe prin a se adapta, ci procedeaza , ca sa spun asa,  prin a  inventa mediul, prin a-l anticipa.

            Dimensiunea inteligentei e proiectiva.

            Dimensiunea adaptativa e paseoprezenteica. Acesta e unul dintre elementele fndamentale pentru detasarea omului (pentru "scoaterea" lui)  din

fluxul evolutionist-adaptativ.

                                                                        #

 

            Daca razboiul atomic pune în pericol existenta umanitatii, sa fie razboi atomic.

            Fiindca prepararea lui înseamna, pur si simplu, ca astazi, o jumatate a omenirii (amândoua jumatatile) spera sa câstige.

            Ori, fie ca se întâmpla asa, o omenire care ramâne, sacrificând-o  pe cealalta, nu are nici o investire de umanitate. Asemena  " jumatati " sunt negatii

ale umanitatii.

            Ori, printr-un joc de situatii, toata omenirea se distruge

            Si prima si a doua dintre variante la fel de catastrofica, moralmente, vorbind

            Razboiul atomic este înfiorator nu prin  desfasurare si continut ci prin impo-

sibilitatea omenirii de a-l condamna moral si de a-l bloca.

                                                                        #

 

            Prima si cea mai îndelungata modalitate de întelegere a  lumii a fost obser-

vatia directa.

            Numai dupa o enorma cantitate de receptie fenomenologica, omul a înce-

put sa cauzalizeze si sa " legifice "

                                                                        #

 

            E imposibil de afirmat daca în Univers exista inteligenta, fiindca nu stim ce

este   i n t e l i g e n t a  !

                                                                        #

 

            Eu nu pot  sa formulez în mod silogistic, lucruri care, în mintea mea, nu se nasc, nu se isca,  în chip silogistic.

 

Caiet 55

   

            Exista o alta conditie a sufletului, care nu mai e într-o modalitate de durata,

fiindca ea e chromogenetica. În ea , substanta duratei, devine substanta fiintei,

a constiintei si a sufletului.

                                                                        #

 

            Ateismul stiintific ?  Înseamna ca exista si un ateism nestiintific !  D e c i :

            - Exista o teologie stiintifica si o alta nestiintifica. Ateismul stiintific nu o poate combate decât pe prima.

            Ateismnul este denuntarea epistemologica a absurditatii teologiei.

            De fapt, si " hermeusement "  nu exista decât teonomia, care e credinta.

                                                                        #

 

            Apriorismele kantiene nu sunt de combatut, nu sunt interpretari sau sensuri

incorecte ci, nu sunt !

            Aprorismul spatio-temporal, este apriorismul constiintei, adica imposibil

de asimilat vreunui fapt de constiinta.

            Înainte sa-l astern lumii ca un covor portant, spatiul este o ipostaza funda-

mentala a mea, constiinta corporalitatii (în sens de volum) mele.

            Înainte sa-mi poarte vectorial mesajul, timpul este o dimensiune si o însu-

sire cosubstantiala, ontica, a mesajului.

            Timpul, celalalt, neportant, nu exista ca traire posibila.

            Atunci când discursul se face oral, interpersonal, el îmi poarta dimensiunea limita a constiintei, câmpul lumitatii mele.  Si tot nu e gol.

                                                                        #

 

            Nu exista judecati de valoare politice. Politicul este de esenta mediocru-

lui, fiindca este probabilistic si statistic.

                                                                        #

 

 

            Omul nu poate fi, decât în cel mai bun caz, aproximativ.

            Aproximativ ce ar vrea sa fie, aproximativ iubit, aproximativ înteles, aproximativ ce cred ceilalti care îi fac portretul (în nenumarate variante fiindca si

portretele sunt aproximative.)

                                                                        #

 

            Omul investeste irezistibil cunoasterea cu dorinta de durata, care e memo-

ria, fiindca adevarul nu e niciodata trait circumstantial, ci ca un infinit !

                                                                        #

 

            Despre instincte nu stim nimic, decât ca sunt prefigurari ale inteligentei. Atât. (memorie, gândire conducere, valori  etc.)

            Dar sa deducem pentru ce ? din  ignoranta integrala lui cum - e imposibil

            Ce putem deduce din ignoranta totala a  fenomenului instinctiv ?

 

Caiet 56

 

            Politicul este un fenomen de ( sau al ) fortei. Aparenta contrazicere a con-

dusilor care practica docilitatea "antiforta " e o deformare optica.

            Nu se lasa condusi decât :

            a. - Cei care îsi considera conducatorii dominati de alte forte mai puternice

decât ei.

            b. - Competitia între placerea conducerii si placerea mai directa si simpla

a conditiei hedonice.

            De aceea toate masele sunt cliente ale conducerii politice.

            Comparatiile favorabile,(  prin contrast ) campionatele, exaltarile nationalis-

to...jaful razboinic, toate sunt fenomene, daca nu chiar de forta manifesta, de anti-

docilitate, de constiinta conditiei de " libertate ".

                                                                        #

 

            Politicul nu poate fi cunoastere, fiindca esenta lui e de natura statistica si fiindca omul statistic nu e persoana si fiindca nu exista gândire impersonala si

fiindca faptul funciar al cunoasterii este gândire

                                                                        #

 

            Bunul simt, adica al tuturor " oamenilor buni " . nu  are decât un defect: e cea mai general distribuita calitate a mediocrilor. Spiritele de exceptie si " trans-

mediocre nu au ce face cu bunul simt. Ele opereaza cu un  vesnic cautat si sus-

tinut  nou simt, un simt implicat ca o dimensiune a  întrebarii si a scrutarii

interogative spre inedit.

                                                                        #

 

            Reprosul moral împotriva razboiului si al înarmarii e pericolul distrugerii

omenirii ?

            Nu altceva ? !

            Daca, a doua zi,  dupa razboi, n-ar lipsi nici un om, nu s-ar  fi  clintit  nici  o

piatra de  monument, n-ar fi ars nici un evreu (sau altcineva) etc. razboiul n-ar fi

aceeasi imensa murdarire a culturii ? Omenirea n-ar fi cazut mai putin într-o auto-

negare ?

                                                                        #

 

            Nu  demitizare ,  ci  mitizare  -  instaurarea, asezare în statura de mit a omu-

lui!                  

                                                                        #

 

            A sti ca nu stii este o splendoare a spiritului. Inteligenta se misca în igno-

ranta ca într--un mediu familial  ( si înrudit ).

            Imbecilitatea îsi neaga  (si neaga) ignoranta în chip vehement.

            Toata suferinta celor care nu au avut luciditatea cunoasterii a parvenit din

intoleranta totala si agresiva a imbecililor pseudonoici în contra celor care se simteau frati buni si sinontici ai misterului si enigmei.

 

          

Caiet 57    

 

            Legile nu sunt esenta lumii. Ele stau între ontologie si fenomene. Citirea lor nu

ne face sa trecem  î n s p r e  asezarea primordiala si incoprehensibila a universului.

                                                            #

 

            Omul a cunoscut o lume a fenomenelor si, din când în câ'nd, a desus legile din spatele lor.

                                                            #

Niciuna din " marile legi " nu se fenomenalizeaza în stare pura, abstracta sau numeric cuantificata.

            Lumea fenomenelor este facuta din modularea marilor legi.

              

Caiet 58

 

            Doua corpuri dominante de doctrina ( sa zicem filozofica. Ele îsi spun fara ezitare  asa)

                

 

Caiet 59       

           

            Traditia  începe  de  la  origine  si pâna  acum, aici, cu noi si pentru noi

            Beneficiarii traditiei sunt artistii creatori. O traditie (în sens de continuum) a spectatorilor nu exista.

                                                                        #

            Orice opera începe prin a apartine Naturii si termina prin a o disloca prin

fiinta si esenta ei.

                                                                        #

            Traditia contine multiple nivele, ca straturi paralele. Ea nu functioneaza

decât între echivalenti.

            Continuitatea traditiei de arta vine de la - trece prin - si ajunge tot  în si la

artisti.

            Continuitatea traditiei ciobanesti tot - din cioban în cioban.

                                                                        #

 

            Masinile ne-au demonstrat posibilitatea unei replici fidele a omului, eliberat de orice responsabilitate morala.

            Fantastica razbunare ! Fiindca n-am stiut sa le însufletim, ele ne anihileaza

etic, într-o comunitate catastrofala.

                                                                        #

            Oamenii au creeat functia reprezentantei din cauza ca si-au dat seama

ca " nu încap " cu totii în scena !

                                                                        #

            Lumea este materia transformata în fapt de cunoastere.. Cum? Este cuprinsul tuturor stiintelor si constiintelor.

            Si...De ce? tine de altceva, de Altcineva !!                                                                                     #

            E de necrezut câte stupiditati a putut spune omul despre el si sufletul lui,

de când si-a forjat  limbajul si, mai ales, de când filozofeaza.

                                                                        #

 

            Toate produsele imaginatiei sut derivate din arhetipuri ale vietii.

            De aceea, cele mai fantastice grote, nu îti lasa dorinta sa le revizitezi.

Formele de viata abisala (termogenetice si nu fitogenetice - solare) ne apar toate

straine sau monstruoase.

                                                                        #

 

            Paradox: Biblia nu contine nici o informatie despre creatie si moduri. Sin-

gura explicatie a lui Dumnezeu este aceea a asemanarii cu omul. În rest - black-out total. Nici cum ?  nici de ce ?

            Combaterea crestinismului e fara adresa personala. Dumnezeu nu a ri-

dicat niciodata problema drepturilor de autor

 

Caiet 60       

 

            Definitiile sunt fenomenologie congelata. Ele blocheaza în imobilitate totala

marea calitate spirituala a întrebarii.

            Definitiile nu sunt   biuniuvoce, fiindca nu îsi asteapta circuitul reververant

al raspunsului bipolar. Definitiile sunt scurtcircuitari ale sensurilor dinspre întreba-

re catre raspuns.

            Puterea lor e negativa  (cu semnul minus)   din cauza ca ele suspenda elementul noetic, substituind pragmaticul plus cunoasterii.

                                                                        #

            Paradox :Toate definitiile sunt minari sau anulari axiomatice. Ceea ce

e fantastic, e aceasta duplicitate: toate axiomele metafizice sunt reluate intra-fizic

stientistic, ca si cum ele ar fi definitii fenomenocauzale.

            Acest principiu ar putea fi  un fructuos criteriu de critica epistemologica.

            În fond, toate marile adevaruri primare sunt reluari naiv tautologice

ale unor ontic inexplicabile repere de cunoastere.

                                                                        #

 

            O axioma nu poate fi  perfectionata  nici  prin  explicatie  nici  prin simetrizare nici prin metafora..

            Sfârfitul unei axiome nu este doare o alta.

                                                                        #

 

            Atunci când o specie învinge, biologic, o alta specie e, totusi o cantitate de

inteligenta care domina o alta inteligenta.

                                                                        #

 

            Durata este însusirea radiant luminoasa a materiei. O materie complet întunecata nu are  t i m p este incompleta  - deci nu e.

            Intunericul este anihilarea mteriei - nu anti ci afazis - nematerie !

                                                                        #

 

            Atunci când fizicienii au spus ca  Materia =Energie (E=mc/2) nimeni nu a

bagat de seama ca prin aceasta, materia nu mai era în spatiu ci,  cu spatiul

într-o inextricabila compenetrare.

            Fizica (numita) clasica spunea ca materia e impenetrabila. Dar, conform

enuntului de mai sus,  nici energia nu e penetrabila. Deci, experienta spatiului vid este imposibila. Sau, daca o facem,  ea devine total paradoxala; înseamna ca spatiul fiecarui obiect e confundat solidar cu materia lui si ca, practic, vor-

bind, spatiul ( sau spatiile ) este (sau sunt) impenetrabile.

            De asemenea, când au spus ca Materia = Energie nici un fizician nu s-a

gândit ca  (stra)vechea  notiune îsi pierdea continutul, ca un mare si prestigios

cuvânt îsi termina existenta.

                                                                        #

 

            Motto: " Omul  poate fi un animal  moral "

 

            Romantismul este o invarianta a sufletului omenesc.

 

Caiet 63      

 

            Structura si dinamica, sistemele expresive ale limbajului, cuprind în între-

gime, toata lumina dar si tot întunericul, toate balsamurile, toate uleiurile volatile, ca si toate miazmele si putreziciunile sufletului.

                                                                        #

 

            Limbajul este anterior gândirii metodice - adica stiintifice.

            Orice demers de cunoastere, porneste dintr-un limbaj pe care îl avem în

versiunea apriorica fond comun si expresie a unui fenomen statistic, de

fapt, care e limbajul.

            Fiecare primim limbajul " gata constituit", cuprinzând tot ceea ce inteligenta medie poate elabora ca enunt de cunoastere deductiva sau analitica.

            Limbajul este ca un  dictionar de gândire al oamenilor medii. De la cele mai simple forme la cele mai complexe produse ale inteligentei si compre-

hensiunii mediocre, totul exista în limbaj.. Dar cunoasterea  stiintifica si creatia expresiva (filozofie,  teatru,  literatura,  mass media etc) trebuie sa creeze formele noi.

            Cu limbajul constituit si  clasificat nu poti sa  formulezi o noutate în cunoastere.

            Întrebarile - în stiinta ( si deseori receptarea în arta) se fac înlaun-

tru limbajului mediu - mezologic - cel care e pânza de fond sau suportul ge-

neral al oricarui act de inovare noetica sau creatoare.

            Limbajul este istoria dezvoltarii cunoasterii pragmatice si directe a oame-

nilor.

                                                                        #

 

            Exista în toata istoria stiintelor întrebari al caror  raspuns e de natura si

structura inteligenta si  numai inteligenta.

            dar al caror moment si  natura interogativa nu e

inteligent umana, ci altceva, alt fel.

            Toata istoria stiintei poate fi scrisa ca mai sus !

                                                                        #

 

            Psihopatul nu e prevazut în nici o constitutie din lume si în nici o definitie

a grupului uman.

                                                                        #

 

            Toate religiile încep si intra în lumitate prin revelatie.

            Revelatia e un fapt de constiinta. Constiinta este o conditie a Divinului.

            Demiurgul si-a  ales  (si a facut)   constiinta ca prezenta în Lume..

            În afara de constiinta, Creatorul ramâne difuz si aleator, lege universala a

prefiintei.

                                                                        #

            Învatatura iudaica în una din formularile xemplare:    Daca sunt numai

pentru mine,  cine sunt eu ?

 

Caiet 64      

 

            Ca si limbajul, inteligenta, instinctul... universul stelar al poetului, nu are trepte.                                                                  

            În limbaj, misca, în succesiuni simple - uneori compuse, în marea ora-

torie si  povestire.

            În poezie, imagini si idei cânta. ( Cântecul nu e succesiune simpla ci

chemare si dependenta.

                                                                        #

 

            Poetul e ca atare, fiindca nu poate fi altfel. El nu îsi împarte fiinta cu nimeni fiindca e un  î n t r e g   si îsi farâmiteaza fiinta cu toti cei care îl asculta.

            Poemele pe limbaj ca merele de aur pe pomul lor generator.

                                                                        #

 

            Poetul ( valorile ) nu accepta simboluri. Trairea lor e direct axiomarica,

apodictica si unica.

                                                                        #

 

            Cea mai autentica poezie e pentru totdeauna pierduta, cu mult înainte de

a fi scrisa. E aceea  în stare poetica asemeni  improvizatiilor  de   orga  a  lui

J.S. Bach.

                                                                        #

 

            De câte secole nu s-a mai nascut nici un mit adevarat ?

                                                                        #

 

            ( asta am mai spus-o undeva ) Ce e maximum ce pot sa stiu despre mine ?

Ca seaman cu tine si ca ne supunem acelorasi legi ale constiintelor.

            Înainte de a fi în lume  de a ma lumi de a ma mundaniza, trebuie sa  asez lumea, sa o eman si sa fie  în chip direct, acauzal învaluitoare a fiintei mele.

                                                                        #

 

            Omul traieste într-un univers gata pe care îl tot explica (gata ca ontos

legic) ca " tot ce s-ar putea întâmpla s-a întâmplat si... se întâmpla...

                                                                        #

 

            Între om si omenirea întreaga dialogul de care vorbesc unii nu e

decât o metafora. Dialogul are, ca dimensiuni si circumscriere, protectia comuni-

carii interpersonale  asupra indivizilor  care se  întâlnesc reciproc în constiinta  fie-

caruia.

                                                                        #

 

            Istoria este arta de a ignora sistematic  viitorul , de a  aproxima prezentul  

si  de a inventa trecutul....

             

 

Caiet 65

                

            Cea mai autentica poezie e ste cea pentru totdeauna pierduta, mult înainte de a fi scrisa.

            Ca si limbajul, instinctul... universul stelar...poezia nu are trepte !

            Omul traieste într-un univers gata pe care îl tot explica. Si poezia se tot cânta pâna devine ecoul eternitatii.

            Poezia si limbajul nu sunt Ianus cu  doua fete.

            Poezia vine spre suflet dupa ce a fost transcodata din zona concret pragmatica.

            Poezia e forma suprem libera si angajata a spiritului. ( Dar în spirit e singura ei angajare. )

            În limbaj se întâmplâ o miscare în succesiunea cuvintelor. În poezie, ima-

gini si idei, cânta ( cântecul nu e succesiune simpla ci chemare si dependenta.).

            Poetul e astfel fiindca nu poate fi altfel. El nu îsi împarte fiinta cu nimeni,

fiindca este un tot si este în toti cei care îl asculta.

                                                                        #

 

 

            E mult mai greu sa îti amplifici  orizontul ignorantei decât suma cunoasterii.

                                                                        #

 

 

            Toate  stilurile  din  plastica  ( desen,  pictura,   sculptura,  decoratie ) au

aceeasi vârsta !

            Trecerea din unul în celalalt se poate întâmpla în ambele sensuri.

            Istoria stilurilor nu e scalara.

                                                                        #

 

            Creatorul a spus :te-am facut dupa chipul si asemanarea mea ... dar nu a dat nici un amanunt depre chipul si  înfatisarea lui. Si,  atunci,  omul l--a dedus,  l-a imaginat, l-a desenat... Mereu, de la începutul  lumii.

                                                                        #

 

            Boabele semanate sunt prima experienta a omului în care "o forma simpla"

(  aproape un simbol  ) a generat o forma complexa.

            Acest fapt i-a stârnit omului sentimentul ca asa cum obiectele generea-

za semnele lor  nenecesar întâi pars pro toto apoi  signus pro toto,samânta

e un fenomen invers, semnul genereaza obiectul.

            Dar înainte de a-l face îl contine. Samânta functioneaza ca un semn..

            E ultimul fenomen comprehensiv înaintea scrisului.

                                                                        #

 

            Numarul este un fapt mintal  primordial,  primar,  generator de inteligenta,

care transforma secventa în concomitenta. Adica numarul este o masina de

transformat timpul (numararea) în spatiu.

 

Caiet 66       

          

            " Realitatea obiectiva " a existat ontologic pentru animale. Ele nu au proble-

mele si dilemele subiectivittii. Ele sunt parte perfecta dintr-o  obiectivitate "absolu-

ta " si neteda.

            Adica (umoristic) omul a aparut  fost  " primit " si s-a asezat într-o "realitate

obiectiva" care exista din infinit si care functionase,  deja,  pentru lumea animala (zoologica)  timp de zeci, (sute) de milioane de ani.

                                                                        #

 

            Crestinismul îl secularizeaza de doua ori pe Dumnezeu. Odata, instituind între oameni dialogul interpersonal al demiurgului cu opera sa (creatura sa) si, al

doilea, construind modelul persoanei dupa acela al lui Dumnezeu. ( Aici ,de fapt,

si inversul e tot atât de adevarat).

                                                                        #

 

            Dumnezeu a spus " Te-am facut dupa chipul si asema-

narea mea " dar nu a dat nici un amânunt despre înfatisarea  si icoana lui.

Si, atunci, omul...  l-a dedus, l-a imaginat, l-a desenat.  Mereu... de la începutul

lumii...

                                                                        #

 

            Omul creeaza spatiul. Omul e singura fiinta animala pentru care  bidi--

mensionalul imaginii creaza spatiu  ( mult si independent de perspectiva ).

            Omul a înteles si a simtit spatiul în bidimensional.

            Dar culoarea ? Animalele  nu vad culorile pentru ca nu vad nici spatiul.

Atunci ? Eu cred, ca de la început, culorile au fost atribute ale formelor.

În pictura culoarea a pus formele în spatiu.

            Limita  petecului de culoare a însemnat, delimiitarea spatiala , a for-

melor (spatiul propriu ) de spatiul secretat, expandat.

                                                                        #

 

            Omul nu e singura masura a tuturor lucrurilor, ci singurul masurator...

                                                                        #

 

            Câinii nu recunosc nimic într-o imagine plana (desen sau fotografie). În

oglinda,  mult mai mult.

            Aceasta demonstreaza ca integrarea vizuala  corticala, se întâmpla, la ei

în conditia limita a senzatiei tridimensionale.

            Datorita unei formidabile  supra codari, omul a vazut bidimensional

(forme plane) ca echivalente ale formelor naturale.

            Probabil, ca, simtind spatiul ca pe o  emanatie a lucrurilor si

" epurând " volumele de dimensiunea în profunzime, echivalându-le cu imaginea plata, aceasta a avut,  si ea,  proprietatea de a face spatialitate.

            Cred ca asta e una dintre cele mai serioase mutatii ale inteligentei.

 

Caiet 67

 

            Limbajul s-a nascut  atunci când comuna (sau concomitenta) înregistrare

a unui obiect sau fenomen din lumea înconjuratoare, s-a însotit de o sonorizare articulata.

            Primele cuvinte au fost semne sonore, sau nume, care au reunit, prin cunoastere sau observare elementara - experienta senzorial-constienta a doi

sau mai multi (câtiva) oameni.

            Daca omul ar fi fost o fiinta singuratica, limbajul nu ar fi aparut niciodata !

            Muzica, însa, da  !

                                                                        #

 

            Paradox :

            Daca viata e aleatoare la începuturile ei, cum a putut deveni, imediat dupa aceea, evoolutionist planica.

            Nici o modelare (sau prefigurare) evolutionist morfoplanica, nu poate fi aleatoare.

                                                                        #

 

            Evreii sunt insuportabili pentru caractere  contrastante în bine

cu cele ale natiunilor clavante  (de la enclavare).

                                                                        #

 

            Noptile sunt epopei uitate. Ele si-au pastrat o cetoasa putere de a povesti

în sernsul de a fi în desfasurare narativa generala, nu analitic episodica !

            Asa pastram,  în noi,  din ce în ce mai mult - o imensa nepovestita explicit

legenda, despre noi însine.

            Suntem o  suma noetica a zilelor noastre de veghe si o lunga epopee

nerostita, poate simfonica, a noptilor noastre dormite si visate

                                                                        #

 

            Omul investeste irezistibil informatia de dorinta de durata - e converirea

nemuririi si infinitului sacru în secular.

            Monumentul domina spatiul prin aglutinare.

            Poemul transfigureaza timpul prin muzicalizare.

                                                                        #

           

            ( Socrate si mai mult )

 

            Stiu tot !    si de aceea nu mai  pot spera  nimic

            Dimensiiunea "orizontica" a sperantei este  extranoetica.

            Speranta este o alegere   ( preferentiala, deci) între doua  (cel putin) posi-bilitati.

arrow_07_up__bg#000000
arrow_07_down__bg#000000