Nicolae Badilescu
     
Caiete

Fila 1

 

Universul este al formelor.

            Fapt primordial.

            Formele sunt purtatoare.

            Totul e morfoza.

            Doua categorii de forme :arheforme (forme arhetipice;

                                                    forme în continua nastere          

 

            Lumea a fost dintr-o data a tuturor formelor posibile.

            Prima analiza a lumii a fost numararea care a început cu trei.

     Pentru ca doi nu e numar. Nu e multime ; e un cuplu static. Trei e model organizator (în forma cea mai simpla) urmat de o infinitate de numere cardinale, fiecare, având sau, ilustrând o infinitate de structuri. Doar ca mintea noastra nu le poate realiza fenomennologic, decât pâna la o scara mica.

            Numararea este un proces mental de transformare a receptiei (sau considerarii ) multimilor într-o varietate structurala sau ordonata.

            Orice numar este introducerea unei cantitati de ordine într-o multime.De aceea, doi nu este o treapta de numarare. Trei si alte numere nu sunt principii organizatoare, ci un arhetip elementar de întelegere cantitativ mecanica a lumii lucrurilor.

                                                                        #

 

            Jocul de noroc este o umanizare a pendularii simetrice a probabilitatii. Din punct de vedere esomenic, probabilitatea,  într-o situatie de loterie, este simetrica 50/50. Jucând cu zaruri sau ruleta, se deschide o situatie de tip aparte; fiecare aruncare este o tentativa de a deplasa axul spre dreapta sau spre stânga.

                                                                        #

 

            Daca numarul nebunilor l-ar egala pe cel al imbecililor, atunci lupta pentru stapânirea lumii s-ar duce între aceste doua tabere.

            Tertium... non datur !

                                                                        #

 

            Un fulg de zapada  "  demitizat "  înseamna transformarea unei stele de zapada cristalizata,  hexagonal,  într-o biata si minuscula ...picatura de apa.

                                                                        #

 

            Informatia este o matrice de cauzalitate, adica de cupluri  -  cauza - efect !

                                                                        #

 

            Informatia e cauzalitate nenecesara (contingenta). Dar  necesarul  nu exista în natura ci numai înlauntrul informatiei.

 

 

Fila 2

 

            " Omul este ... un necunoscut..."  Poate exclamatia este complet falsa. Pate, ca  întreg,  drumul parcurs spre ceea ce numim cunoastere e fals , el nu duce nicaieri. Ca proba, ca tot ce este fisat la cunoscut sunt, de fapt, niste palide dezvoltari gratuite si neexperimentale ale unor constante fenomenologice, pure, dupa o schema gradativa - cam asa  : neant, fenomen, descriere (portret), regula, explicatie modala, legi generale

axiomatice...

            De exemplu, problema  ( aparent ) admirabil dezbatuta si dezvoltata a  evolutiei si adaptarii.

            Încontinuu se uita  ca  minunata adaptare evolutiva se face la o scara valoric pragmatica necuprinsa ontic în lumea neumana, ci antropologica ( daca nu antropomorfica ).

            Apoi, daca faimoasa lege a evolutiei e în desfasurare, în continua legifiere fenomenala, dece au fost atâtea specii care au disparut, fara sa fie  verigi deci neconditionate de descendenti ?

            Apoi, odata cu moartea, aceasta conditie definitorie a vie-

tii individuale e absolut generala, evolutia adaptativa nu mai avea

nici un rol decât acela de a prelungi durata medie de viata pentru indivizii unei specii.

            Nu mai spun,  ca durata vietii e de negândit înainte de om, fiindca nu poate avea sens.

            Fenomenul valoric de la gratuitate la libertate, de la egoism la martiriu este exclusiv si ontologic uman !

                                                                        #

 

            Senzationala  axiomatica   ( implicita ) în  toata  legenda  evolutionist -adaptativa.

            Adaptare înseamna desfasurarea comparativa a unei situatii sau structuri. Si mai înseamna si previziune prin validare proiectiva a unei mnezii.  Si mai înseamna, apoi, transpunere ereditara.

            Care din toate acestea apar ca însusiri funciare ale materiei vii? Sau, daca materia vie,  poate anticipa de ce o face în trepte ? De ce nu trece direct la ultima ( veriga ) ?

            În toata epopeea transformist-evolutionista,  dihotomia sexuala e o fantastica enigma. Materia vie a fost posibila un enorm timp fara complicatia sexuala.

            Materia vie are un început si un sfârsit. Aceasta diagrama nu este cunoscuta decât într-o enorm de condensata sinteza. Înlauntrul acestei traiectorii, materia pulseaza morfoplastic. Din traiectoria materiei vii se detaseaza, prin morfogeneza o existenta individuala care înseamna 1. detasare din fluxul continuu si neîntrerupt al materiei vii a unei fiinte individuale, 2  existenta ei în ciclu si 3 moartea

            E imposibil sa antropomorfizam moartea, cu toate ca e definitorie pentru fiinta noastra. S-ar putea spune ca  moartea e recaderea fiintei libere în servitutea misterioasa a materiei vii si inanimate ( inanimat nu înseamna anorganic ! )

 

Fila 3

 

            Inteligentele vii, în spirite mari, nu pot sa participe politic. Conditia funciara, aceea a " limbajului cu doua capete " implicata în faptul politic bazal nu le e accesibil (sau posibil). Dialogul politic -  conducator ( sau sef sau demagog ) - omul din multime nu e posibil pentru insul exceptional. Daca nu se sintonizeaza în jos, nu va putea niciodata sa raspunda, fiindca, complicatul nu este o suma si nu  cuprinde simplul ca pe o componenta.

            Invers -dialogul nu este posibil pentru ca originalitatea  omului genial nu se  poate   mediocriza.

                                                                        #

 

            Muzica este povestea scurgerii vremii care nu poate fi rezumata...

                                                                        #

 

            Fiindca,  fara îndoiala,  exista o inima a lucrurilor, exista si o inima a spiritului, desigur, undeva în inima existentei individuale !

                                                                        #

 

            Suma ideala a teritoriilor strabatute de fiecare dintre noi, spre ceea ce ne  prefigureaza existenta concreta, reprezinta nu doar permanente definitorii ale înversunarii luptei noastre cu gândul mortii,ci, mai de graba, marca  originalitatii solutiilor gasite pentru a ne constitui mereu altfel.

                                                                        #

 

            " Napoleon întinse mâna, lua coroana de aur care scânteia, întoarse, cu dezinvoltura spatele, papei... si îsi puse linistit coroana pe cap..." Astfel consemneaza , istoria,  clipa în care, un împarat, preschimba  vocatia maririi si simtul umorului în echivalente de sens.

                                                                        #

 

            În zborul ei  gândit, peste lume,  pasarea de jar ni se dezvaluie auzului prin fâlfâitul aripilor sale solare ajuns,  la noi,  ca un ecou subtilizat de trecerea  dinspre fantastic spre real.

                                                                        #

 

            Filozofia de grad secund, prin imitatie, de ecou sau de contact, este proprie oricarei femei cu tendinta  spre  idealizarea sentimentului  de  inconstienta dependenta.

                                                                        #

 

            Istoria filozofiei este senzationala în masura în care demonstreaza cât de  putin si greu, izbutesc oamenii sa înteleaga ce au spus filozofii.

                                                                        #

 

Caracterul simboli (sti)c al artei semnifica, nu numai unitatea formala  a acesteia, între barbarie si noi, ci si ruinele sensurilor virtuale ale semnelor ramase astfel de la un secol la altul.

 

 

Fila 4

 

            Sa nu se uite ca cel mai monstruos lucru de pe pamânt este pretentia de monopolizare a binelui de catre unii magnonimi în criza de gesturi spectaculare.

                                                                        #

 

            Miturile sunt adevaruri sublime !

                                                                        #

 

            Nu cunosc o mai imensa imbecilitate decât demitizarea adica nu înlocuirea unui neadevar cu adevarul realitic, ci pur si simplu - darâmarea mitului, aneantizarea lui, transformarea  lui într-o gaura cosmica.

                                                                        #

 

            Lantul cauzal nu este  fenomenic ci esomenic.  Din punct de vedere fenomenologic,  cauza  e  continuu  valabila  pentru  tot  lantul, fiindca odata desfasurata ea devine explicativa exhaustiv,  pentru toate cele care au precedat-o  si  proiectiva  pentru urmatoarea secventa determinista a situatiei.

            Nu putem trai un lant de cauze. El nu încape în lumina constiintei, nu e de esenta fenomenica ci esomenica

                                                                        #

 

            Omenirea politica va dispare într-o zi. Politicul nu e decât  un sistem de septuri.

                                                                        #

 

            Formele de constiinta exista în fiecare dintre noi dar nu le întrebuintam în simultan decât echivalându-le.

                                                                        #

 

            Poezia este echivalarea metaforei cu silogismul. Iar silogismul este reflexul intuitiei.

            Metafora, oricare, are la capete câte o constiinta. O metafora nu încape ( et pour cause ) într-o  constiinta singura.

                                                                        #

 

            Din tot ce defineste lumea, poezia este o eterna comentare escatologica. Nici o alta disciplina   a gândului nu spune mai mult depre destin si moarte.

                                                                        #

 

            Simfonia neterminata ( Schubert ) este, de fapt, desavârsit încheiata fiindca este un monument escatologic absolut !

                                                                        #

 

             Lucifer, pierzându-si  smaragdul  din  frunte  devine  Nocifer ( de la Nox Nocis ) sau Noctifer.

 

Fila 5

 

            Mefisto e androgin,  fiindca se prabuseste din cunoastere. Cunoasterea e funciar sexuata.

            Si, tot de aceea, cunoasterea feminina si cea masculina nu sunt asimilabile. De altfel, nici sexele nu  se pot echivala.

                                                                        #

 

            Daca informatia este negentropie ( si daca ar fi si altfel ) înseamna ca informatia este o modalitate de energie sau chiar de aceeasi natura cu energia.

                                                                        #

 

            Energia este una din  fetele  cauzalitatii gândite !

                                                                        #

           

            Evolutia nu poate fi  aleator probabilista, fiindca e inteligent transcursiva

                                                                        #

 

            Începutul vietii  poate fi  si este  probabilistic hazardic. Dar, imediat, dupa (sau împreuna cu) aparitia formelor structurate, evolutia  detine  sau  contine  un enorm caracter de inteligenta.

            Ori, inteligenta este funciar antihazardica.

            Ea instituie si contine toate variantele nehazardice ale lumii.

                                                                        #

 

            Reluarea meditativa este modelarea în sinteza a actului de cunoastere interpersonala. Meditatia este împlinirea generalizatoare a cunoasterii.

                                                                        #

 

            Memoria este parte a inteligentei comunicative, mai mult decât a celei intelective si,  mai ales,  a inteligentei valorante, angajata si prezenta în etic.

                                                                        #

 

            Judecatile de valoare nu se nasc deductiv-analitic, ci numai,  comparativ. Judecatile de valoare nu sunt ecuatii, ci comparatii.  Ori,  pentru a compara "trebuie sa tii minte".                 

            Asa apare spiritul !

            El este expresia naturii comunicante interpersonale.

            Numai aceasta  ipostaza,  îi confera,   spiritului,  posibilitatea  verificarii mnezice.

                                                                        #

 

            Memoria ca si semnul este numai jumatate, întotdeauna. Integrarea celor doua jumatati este, însa,  un proiect probabil si neobiectiv de memorie.

            Memoria devine în sine si, deci,  posibil fapt etic prin  valorizare în spirit.

           Spiritul este ontos uman în masura în care omul are memoria valorilor.

 

Fila 6

 

                Cauza are o  transformare  intermediara care  eficiaza. Între cauza si efect apare o întruchipare a ei.

            Cauza poate fi  în sine fara efect. !

                                                                        #

 

            Picasso este un   antimuzical !

                                                                        #

 

            Aparitia viziunii cromatice este unul din momentele preparatoare ale inteli- gentei omenesti.

            Cromatismul a devenit functie de inteligenta atunci când culorile s-au corelat  " pe dreapta "  si  " pe stânga ", când fenomenul simplu al culorii a fost prins într-o structura de tipul ternar.

            Asa s-a instituit lumea cromatica.  Prin asezarea în lume a structurilor forma - culoare în care  culorile purtate de sau pe obiecte erau  în  relatie ternara, cel putin.  Din acelasi motiv, o gama de doua sunete nu este o gama si intervalul expresiv este  t e r t a.

                                                                        #

 

            Mitul nu se poate  salva decât în inteligenta deducto-cauzalista.

                                                                        #

 

            A demitiza, nu poate avea un sens pozitiv decât daca înseamna a transco da, într-un sistem de operatii logic, deductive adevaruri intuite.

                                                                        #

 

            Orice explicatie  (sau, mai corect - explicitare) a geniului e imposibila (et pour cause) si de aceea, putem sa credem, pâna la certitudine, ca miturile au  fost inventate de genii  ( ca sa se faca întelese ) si nu de spiritul comun pentru a-si  completa lipsa de patrundere.

                                                                        #

 

 

            Cauzalitatea inversa   este o formula, jumatate paradoxala. Cau-

zalitatea inversa  admite ca - în desfasurarea cauzala - e prezent si faptul inversat care consta  în  desfasurarea  sau  instanta  unui  transfer  determinant dinspre efect spre cauza - asemanator cu ceea ce se întâmpla dinspre cauza spre efect.

                                                                        #

 

            Nici o definitie a omului nu poate fi purificata de opusul ei. Un om bun va fi întotdeauna ilustrat de un om rau. Omul  inteligent  va fi,  întotdeauna,  la fel,  un om într-o versiune imbecila !

                                                                        #

 

 

Fila 7

 

            Silul e formula de organizare a formei generatoare de arta.

                                                                        #

 

            Stilurile sunt fenomene orizontale. Tot ce se întâmpla într-un stil este o ramificare eflorescenta, o arborescenta.

            Stilul se epuizeaza si decade prin difuziune în suprafata si nu prin depasire.

            Istoria artei  nu urca ci, se alatura ! Ce vine nu e mai  bun sau mai adevarat, ci mai difuzat sau nu, mai spre multime sau mai spre aristocratie.

            Se pare  ca, preferintele multimii, sunt oscilante

                                                                        #

 

            Marile familii stilistice, ale plasticii (artelor plastice) nu deriva istoriceste  unele din altele. Ele se succed printr-un fel de alegere si dominare preferentiala. Dar ele au ( cam)  fost dintotdeauna.

                                                                        #

 

            Spatiul  nu e în nici un raport de distanta cu obiectele. Daca iau acest cub  (de exemplu)  nu ramâne în locul lui un gol nici forma lui vida, nici urma.

            Spatiul " colabeaza "  ( se turteste )  si locul dispare, asa cum, atunci când scot un obiect (un cub) din apa, nu ramâne în locul lui nimic,  (un echivalent al respectivului  spatiu)  cu toate ca  substiutuirea  a  avut,  certamnte,  loc.

                                                                        #

 

            Exista atâta spatiu, câte lucruri. Spatiul are dimensiunea lucrurilor sau a  luminii ori a întunericului.

            Daca un lucru se     umfla  ( vezi universul în expansiune ) atunci spatiul se umfla. Daca ceva se misca încet, atunci timpul (T) se misca încet. Lucrurile cuprind spatiu, cât sunt ele, fiindca sunt spatiu. Daca se contracta si  spatiul lor  se contracta.

            Nimeni nu a vazut spatiu vid, pur,  fiindca nimeni nu a putut gândi fara a  fi el însusi, o parte de spatiu si o scurgere de timp.

                                                                        #

 

            Culorile sunt spatiu sau atribut spatial ?

                                                                        #

 

            În general, o dezvoltare teoretica e subtila, atunci când vizeaza (sau se sprijina) pe definitia clara si precisa a obiectului sau !

                                                                        #

 

            Matematicul nu cuprinde esente morfice, definitii fenomenice si întâmplari

 

Fila 8

 

            Nu poti defini categoriile apriorice decât daca nu ai fi în ele, adica în starea lor vida. Ori ca sa le videzi, trebuie sa nu mai fii în ele. Dar când nu esti " in medias "  nu mai esti.

            Nu e un paradox ci o stranie evidenta !

                                                                        #

 

            Categoriile apriorice trebuiesc reformulate.

            Spatiul si timpul  nu sunt însusiri apriorice ale lumii, ci situatii imposibile, fiindca, fara noi, ele nu pot fi definite.

            Înainte sa fie lucruri în spatiu si durata, spatiul si timpul nu sunt nimic.

            Apriorismul e un non sens. E ca si când ai spune ce e apriori punctului care prepara ... punctul  din a carui miscare se va naste lumea euclidiana.

                                                                        #

           

            Categoriile apriorice kantiene nu au atribute fenomenologice. Nimeni nu  a fost vreodata în situatie apriorica. Apriorismul e plecat pe prioricul - singura  posibilitate a lumii !

                                                                        #

 

            Când nu sunt obiecte, spatiul e facut din lumina. Când nu e lumina, spatiul e facut  din  întuneric. Când nu ar fi nici ele, spatiul sunt eu!

            Ca sa fie golit si imobilizat, trebuie sa nu mai fiu nici eu.

            Dar atunci nu mai poate exista nimic - nici, nici, nici...

            Fara mine nu mai poate exista nici o întrebare si deci nici un raspuns.

                                                                        #

 

            Coloana infinita, de unde începe sa fie astfel ? De la al câtelea modul ? Daca ar fi,  de doua,  sau de trei ori mai înalta, ce ar simboliza ?

            Coloana nu are volum ! Deci nu e sculptura !

                                                                        #

 

            În politica, suprimarea unui adversar nu este o crima.

            Fiindca, politica nu este de esenta etica.

                                                                        #

 

            Începutul si sfârsitul  lumii  sunt  situate  atât de  diferit  (si sunt atât de enorme) încât nu au nici o functie corelativ--referentiala cu fiinta.

            ( Ce se poate întâmpla semnificativ si determinant  cu o existenta de 70- 80 de ani, în mijlocul unei lumi de miliarde de ani lumina,  pe  care  îi exploreaza astronomia ?)

            Ca sa pot gândi ( ceea ce sunt ) trebuie sa renunt la unul din termeni - sau  la univers sau la fiinta.

 

Fila 9

 

           

            Interdisciplinaritatea este un moment  post. Nimeni nu gândeste stiinta în maniera  interdisciplinara. În schimb, datorita exceptionalei acumulari de informatie, omul de stiinta se întreaba pe el însusi, în mod expansiv, nemai riscând o limitare prin memoria cerebrala (  o are în computer ) prin "masa de calcule"

prin macro-montaje, prin saracia sau prea-marea departare de informatie etc...

            Interdisciplinaritatea, deriva din sindisciplinaritatea primordiala. Fiindca  toate stiintele sunt moduri ale unei întrebari fara raspuns - de ce ?

            Stiintele s-au interdiferentiat. Asta e, de fapt,  adevarata lor corelatie. S-au factorializat.

                                                                        #

 

            Alt paradox socratic:

            " Stiu ca nu stiu nimic " - spune Socrate. Dar nu stiu ce înseamna a sti. Starea de stiinta, trece,  ea,  prin inima mai mult ? Ma apropie de ceilalti ?

            Care sunt cei mai calzi frati ai mei, cei care acced la stiinta, împreuna cu mine, sau cei  care îsi denunta ignoranta concomitent cu a mea ?

                                                                        #

 

            Monologul lui Hamlet nu trebuie interpretat ca  a fi   însemnând a nu fi  fiindca el este construit pe sau si nu va putea fi în nici un fel ilustrativ pentru demonstrarea dialecticii simetrice a fiintei !

                                                                        #

 

            Eu nu sunt ceatean, fiindca nu pot sa încap într-o cetate. Sunt un mundan (si, uneori extramundan).

            Gândind, nu pot sa fiu angajat. Dar nu pot fi cetatean angajat fiindca nu exista cetate fara una rivala.

            Si, rivalitatea  nu comporta  conditia libertatii care e sens al creativitatii.

                                                                        #

 

            Autodepasirea este un fapt spiritual si nu unul material.Disparitia comportamentului razboinic este o depasire morala.

                                                                        #

 

            O specie este o structura poliindividuala. O specie animala are o miscare ( o devenire ) care e cel putin derivare descendenta, adica perpetuare tranzitiv-generica.  ( Pisica din pisica ).

            Omul nu poate fi, ca om, apartenent unei specii. Ci numai ca animal ! Miscarea derivativa  este asa de complexa,  încât,  fiecare  ins  echivaleaza  o specie.

                                                                        #

 

            Magia este transformarea simbolului în cauza autogena !

 

 

Fila 10

 

            Singura caracteristica inteligenta a lumii nevii este jocul. Singurul joc neinteligent-combinator este în doi. El are o puritate aleatorie. Mai sus (adica de la trei  în sus) jocul se îmblânzeste, fara a deveni, însa,  altceva decât algoritm.

                                                                        #

 

            Omul este, în  lumitatea  lui, încontinuu prins în situatia funciara de dialog sau (si) discurs.

                                                                        #

 

            Dialogul  este dimensiunea reciprocitatii interontice umane. Discursul este aceea a subiectivizarii , a reciprocizarii prin spectacolul comunicarii.

            În dialog se face osmoza celor doua subiectivitati.

                                                                        #

 

            Omul este  un  animal social  pentru  ca  este  de esenta spirituala  si nu invers. Spiritul înseamna în desfasurare valorica. Celelalte funciare sunt evidente si stupide extrapolari.

            Ce fac animalele cu instinctele pe care, certamente, le au identice cu ale  omului ? Nimic !  Sau, în nici un caz, valori !

            Omul face din nimic,  valori !

            Substanta  sau  substratul,  infrastructura  sau  portantul  valoric  nu exista...

            Valoarea apare ca existenta pura !

            De mii de ani  omul nu traieste din truisme  (inevitabil, omul nu poate fi  un gânditor - creator ci,  conform - numai ! ) ci, doar, culmea, din anti-truisme, sau,  mai bine zis,  din negotruisme.

                                                                        #

 

            Numerele s-au nascut odata cu întregul lor continut digital. Omul a avut o mâna, care a existat în plenara signifiatie, înainte de a fi împartita.

            Numerele nu s-au nascut prin aditiune, din însumare ci din diviziune...

Galia divizat est in partes tres, nu e suma a trei parti, e  înaintea sumei, e din nou suma dupa ce a fost divizata.

            În aritmetica, probabil, ca sentimentul sumei, a însumarii s-a nascut dupa fenomenul (sau situatia) diviziunii .

            Cred, ca omul a folosit niste patternuri înainte de a sti sa numere. A fixat constelatia,  înainte de a sti câte stele o compuneau. Asa, cum a cântat melodii,  înainte sa stie câte trepte,  are,  gama ( Si daca,  gama are trepte)

            Si infinitul e la fel. Nu e infinit, fiindca e transnumarat.

            Mâna nu are cinci degete,  ci se poate divide,   în cinci degete.

            Animalele au forme significative, care sunt - paternuri, "numeroide" dar  nici un animal nu poate sa divida formele numeroide.

 

Fila 11

 

            Numerele se nasc din ( si prin ) numarare.  Ele  sunt  niste  patternuri  pe care mintea le explica pe substanta lumii si care transforma materia în lucruri.

          Numerele sunt niste esente de structura, niste modele de nemiscare, de imobilitate si eternitate.

          Asa cum figurile geometrice sunt niste modele  de miscare pura

prespatiala.

          Numerele pot fi sau  sfârsitul unei operatii digitale sau proiectul unui act distributiv-analitic.

            Trinitatea este enumerare cu o modalitate de a fi trei (treime).

            Triadele sunt o viziune  (  sau un model  ) statistic al lumii.

            Istoria e un fenomen statistic. De aceea, lectiile istoriei nu sunt posibile. Din cauza ca realitatea statistica este impersonala. Si transportul de informatie de la o multime statistica la alta, nu se poate face, fiindca  multimile acestea nu au  limbaj.

          Ori,  informatia fara limbaj nu este posibila.

          Limbajul este  o conventie codica  si conditia fundamentala a informatiei este codul.

          Fara cod nu exisa informatie.Fara limbaj nu exista  comu-

nicare.

          Multimile nu au limbaj !  Deci,  multimile nu pot  comunica între ele !

                                                                        #

 

            Oamenii mari ai lumii sunt ca niste dramaturgi ( ca niste scenaristi ) care creaza texte  stralucite si fara defecte morale, angajate total, ca intentie ablativa.

            Multimile nu fac decât sa joace, aproximativ, aceasta dramaturgie, oarecum transcendent.

            De fapt, multimile ( deci,  oamenii care le compun ) au o dubla existenta.  Una - cvasimpersonala ( instincto-afectiva ) si - una, prin reprezentanta scenica.

                                                                        #

 

            În fond, conditia tragica, este o conditie de sfinx care s-a retractat în aleator.

                                                                        #

 

            Informarea este prepararea actiunii cauzei.  Informatia prepara ( si poate optimizeaza ) desfasurarea cuplului cauzal.

                                                                        #

 

            Istoria confirma  numai ceea ce poate fi demonstrat.

                                                                        #

 

            Viata, ca forma activa a lumii, ca desfasurare valorica a acesteia si miscarea,  ca  spectacol  al  scurgerii  materiei  dinspre real,  înspre imaginar, nu pot fi reproduse decât într-o varianta,  a lor,  artistica (estetica).

 

 

Fila 12

 

            Faptul ca Gustav Carl Jung i-a fost, mai întâi discipol lui Freud, e de evidenta notorietate. Nu însa si amanuntul ca, însotindu-si maestrul în primul turneu al acestuia în Statele Unite, în timp ce cobora puntea vaporului, l-ar fi auzind mâ-

râind diavoleste ( pe Freud ) privind multimea care îl aclama: " Daca ar sti astia ce le aducem ..."

            Ce sa presupunem ?  Poate ca în clipa aceea, Jung a avut revelatia rastur narii pe care S.Freud o planuia... Prima zguduitoare  iluminare  în fata nebunului  venit sa înlocuiasca doua mii de ani de cultura... introducând  psihanaliza.

                                                                        #

 

            Sunt lucruri (fapte) pe care mâna stie sa le  scrie (transcrie) mai fidel decât le pastreaza, în cutele ei, memoria.

            Sun cele,  privitoare ,  mai ales,  de întâmplarile sufletesti.

                                                                        #

 

            Uneori, dupa ce transcriu câte un vers, cu o usurinta care ma face sa ma suspectez de infidelitatea memoriei, ma simt nelinistit, euforizat, entuziasmat straniu. Sunt, în asemenea momente, mai liber, mai bun, mai îngaduitor, ba, chiar  si mai frumos.

                                                                        #

 

            Desi nu produce nimic, cititorul este, asemeni  autorului, creator al orica rei opere  în care se implica, asimilând-o. Un creator al sensurilor de dincolo de întelegere, un coautor, devenit partas al celui stapânit de sentimentul singuratatii esentiale, prin apropiere si identificare absoluta cu opera relevata mereu unic si imprevizibil.

                                                                        #

 

            Dintr-o eventuala istorie  ditirambica  a razboaielor n-ar trebui sa lipseasca cele purtate din plictiseala de compatriotii lui Tolstoi si Cehov.

                                                                        #

 

            Utilitatea masurabila a  artei se poate exprima, doar printr-un sistem închis de coincidente...

                                                                        #

 

            Daca arta reprezinta expresia imaginatiei umane, dimensiunea originara a gândirii, în masura sa intuiasca semnificatiile corelative dintre lucruri, este constiinta care o închipuie.

                                                                        #

 

            Preschimbarea într-o forma noua de religie a unei prejudecati estetice, echivaleaza cu o rasturnare a scurgerii vremii dinspre ce va fi catre ce a fost.

 

Fila 13

 

            Arta poate sa afirme, poate sa protesteze, poate sa faca si sa refaca - în ordinea logica a obiectului ei - lumea, dar nu poate sa o demonstreze istoric.

                                                                        #

 

            Neîncrederea fata de literatura este data, mai ales, de faptul ca, prin natura sa, aceasta se formeaza ... deformând. Si cu toate acestea, ea ramâne cea mai morala dintre arte.

                                                                        #

 

            Destramând lumea fundamentala, scriitorul o reface, dupa legi proprii, în cea imaginara. Numai astfel poate sa stapâneasca ceva închipuit  doar pentru a exista pur si simplu.

                                                                        #

 

            Frumusetea nu trebuie subordonata adevarului si bunatatii. Aceasta înseamna nu numai ca arta nu trebuie supusa judecatii morale ci si ca valoarea estetica poate fi considerata ca fiind existenta pura.

                                                                        #

 

            Uneori, un simt prea exact al trecutului, poate deforma temporalitatea pâna într-atât, încât virtualizeaza prezentul si submineaza viitorul  înainte de a  îi intui  evidenta.

                                                                        #

 

            Forma cea mai naiva a artei este considerata astfel nu pentru ca celebreaza superficialul, ci pentru vina inocenta de a cocheta cu usuratatea la umbra izgonita din  noi însine a artei esential binefacatoare si antientropica.

                                                                        #

 

            În dialog, din totalitatea modelelor de comunicare posibile, îl vom alege întotdeauna,  pe cel al reciprocitatii interontice, ca sa putem pastra, pentru faptul demiurgic al discursului, alternativa obiectivarii prin identificare cu interlocutorul...   

                     Încercare de straluminare a amurgului zeilor si a noastra.

                                                                        #

 

            Civilizatiile apar, sclipesc,  ajung la crepuscul, ca sa treaca în uitare. Si doar faptele artistice ( ramase în toate si în toti ) îsi lumineaza, mai departe, sensul singular al puterii de a ramâne mereu astfel.

                                                                        #

 

            Oamenii rai sunt rai, fara voia lor. Cei buni - sunt buni,  de bunavoie...

                                                                        #

 

            Când modul nostru de a aprecia produsul artistic devine dominant- instinctiv, suntem pe cale de a esua în primordial.

 

Fila 14

 

            Privilegiul de a fi tu însuti este o sansa. Ceea ce nu înseamna, neaparat, ca suntem de acord cu cei care definesc tautologia ca fiind ...tautologie.

            De altfel, în ordinea naturala a lumii, a fi tu însuti este, mai ales, o nesansa  

                                                                        #

 

            Energia este o forma de miscare a materiei ! ( Energia este o forma de existenta a materiei  în miscare suverana.)

                                                                        #

 

            Orice început îti lasa posibilitatea sa alegi între a te   sustrage ori a te su- pune  unei decizii  (morale) convertibila în mod de gândire si nu (neaparat) în sens al existentei.

            Pentru ca,  moralitatea, în ordinea sa imanenta, implica tentativa perpetua a echilibrarii dogmatice a viciului cu virtutea si nu revelarea excluderii reciproce a celor doua posibilitati de a fi ...

                                                                        #

 

            Somnul premeditat al poetului nu naste monstri, ci  fascinante imagini insolite...                                                                      #

 

            Când vorbele care spun îsi limpezesc miezul spunând totul, starea lirica devine spatiu larg, în care rasuna  ecoul purificat de poezia ampla a... poeziei.

                                                                        #

 

            Pentru a se exprima egal si absolut, poetul ar trebui sa se plaseze asimetric fata de realitate. Numai,  astfel miscarea sau forma inspiratiei ar conduce, ne-  cesar,  la saltul în  timpul poetic.

                                                                        #

            Nu ordinea de grad secund  se împotriveste entropiei si mortii, ci creatia înteleasa ca,  exprimând un principiu absolut al sensului existentei.

            Pentru ca haosul si moartea nu pot fi dejucate ci,  doar,   încreate inimitabil si nelimitat.

                                                                        #

            E nevoie de numai trei cuvinte pentru ca ele sa devina o carte de poezie sau,  de cel putin,  doua.

            Sau, numai de unu, scris " în fiecare,  fara nimeni" !

                                                                        #

            La vechii greci, arta de a mosi se numea maieutica, adica o echivalare a  acesteia cu un mod fascinant de iluminare a adâncimii elementare, o suprapunere pe ceea ce ar putea fi în masura sa concentreze, în sine, eternul reînceput, sa dea forma, existenta si fiinta.

            Dar si aducerea pe lume a ideilor,  tot maieutica , se chema.

            Iar Socrate, fiu de moasa !

 

Fila 15         

 

             Ordinea universului capata o imagine umana prin cunoasterea determinarilor si a formelor de existenta.  Iar, nivelul sau funciar corespunde realitatilor digitale.

 

 

                                                                        #

 

                                    Exista o lege a acestor

                                   brate de copaci,

                                    a acestor fosti muguri care ne fac semne

                                    cu mâna

                                    de la ferestrele cerului.

 

                                    Exista o lege a frunzelor

                                    si o icoana a lor,

                                    pe care juram ca noi suntem

                                    si pânzele corabiilor  si marea...

                                                                        #

 

            Maretia piscurilor nu poate fi în sine, ci doar în raport particular cu negativul adâncurilor (vailor).

                                                                        #

 

            Sensul posibilitatilor poetice de reflectare conduce riguros spre starea afectiva, fara însa ca, sustragându-se esentei sale, sa se exprime explicit. Ci, doar eliberat de timp,  sa se întemeieze, ca pura prezenta, care respinge, rabdator si unic numai  ceea ce preexista, în intimitatea profunda,  drept adevar invizibil.

 

                                                                        #

 

            Cuvântul poetic îsi semnifica sensul   fiind, deopotriva,  perceptie si expresie sensibila. Ceea ce îl deosebeste de limbajul comun, în care, conceptul semnifica, exprimând distinctiv.

                                                                        #

 

            Faptul artistic  este  egal  în  toate  atributele  sale. Si,  fiecare  atribut  îl exprima integral. De aceea,  opera  de arta  nu  exprima  nimic  despre  lumea fundamentala,  reusind  sa  spuna  totul  despre  ea  însasi.

                                                                        #

 

            Partea corecta a unui raspuns echivaleaza, cu exactitate riguroasa, întele-  sul pe care îl exprima,   prin enunt,  întrebarea.

                                                                        #

 

            Numai în raport cu lumea fundamentala si cu propria sa realitate, omul da masura si înteles ideii de lume rasfrânta liber si integral în propria ei desfasurare.

 

Fila 16

 

 

            Doar existenta unei puteri care sa îl defineasca si,  mai ales,  putinta de exercitare creatoare a acesteia, face ca omul sa fie arhetip a ceea ce, în libertate,

el preface.

                                                          #

 

          Realitatea artei este exprimata de opera.

                                                                        #

 

            Realizându-se în lumea fundamentala, faptul artistic apare ca realitate autentica, fara un început, doar cu un sfârsit al sau, existând dupa legi proprii.

                                                                        #

 

            A face focul nu e totuna cu a  te  încalzi...

                                                                        #

 

            Tezele teoretice depre existenta si esenta exprima distantele în raport cu ele doar în eventualitatea realizarii lor istorice.

            Dar, aceeasi distanta le sustrage puterii noastre si timpului.

            Si,  numai dezvaluirea universalului, în si  prin particular, le preschimba

în altceva decât în concluziile speculativ - abstracte, straine ideii de reconciliere a omului cu o lume funciar absurda.

                                                          #

 

          Singuratatea se numeste  reculegere  atunci când  ea  este esentiala si în raport absolut cu lumea.

                                                                        #

 

            Creatorul îi gaseste sens si valoare, faptului estetic, fara sa ajunga nicioda-

ta,  sa se bucure, însa,  de împlinirea operei sale ( mereu neterminata, pentru el );

ci, doar existenta  într-un început violent  si  într-o  temporalitate imediata, pe masura de iluzorie.

            O splendida identitate între întinderea nelimitata a creatiei si spirit.

                                                          #

 

            Când,  aceste versuri  se  vor exprima  ca substitut al sensului existentei mele, cititorul le va contempla ca pe un adevar care sa  îi lumineze  greselile.

                                                          #

 

          Conditia singuratatii esentiale este aceea a reculegerii fecunde, dar si a incertitudinii în fata careia nu stim sa ramânem.

          Si, mai este conditie a unui risc asumat de cel care exista în dependenta propriilor gânduri.

                                                          #

 

Fila 17

 

           

            Existent  este nu cel care urmeaza sa moara multumit,  ci  doar  lumea rasfrânta  în libertatea lumii  fiindca numai  ea  ni se dezvaluie, în curgerea  infinita, ca adevar absolut.

                                                                        #

 

            Dimensiunea prezenta a istoriei restaureaza viitorul,  înafara oricarei metafizici transcendente.

                                                                        #

 

            Muzica se naste numai în  intimitatea purificatoare a tacerii, înteleasa ca rasunet mut al spiritului în ampla sa existenta...

                                                                        #

 

            Spiritul stârneste închipuiri si mituri, dar ni le dezvaluie aparentei ireflexive, dupa aceleasi legi,  prin care muzica ne conduce spre descoperirea interminabi- lului

                                                                        #

 

            Am vrea sa redevenim copii pentru a trai, înca o data, fascinatia absentei timpului, a vesniciei dinaintea oricarui raspuns.

                                                                        #

 

            Sunt lucruri,  pe care le recunoastem, fara sa le fi cunoscut, vreodata.

            Despre acestea, ne multumim sa spunem,  doar,   ca  ele sunt. Si atât...

                                                                        #

 

            Asadar... Eternitatea nu înseamna doar  nicaieri, niciodata  si  nicicum  ci,  si absoluta imobilitate recunoscuta ca învingatoare, sub acest nume.

                                                          #

           

            Curentele artistice sunt  forme ale  miscarii  inspiratiei, care au existat  simultan, fara sa se afirme, însa, astfel.

                                                                        #

 

            A vedea, echivaleaza, într-o dialectica a contradictiilor care se exclud, cu recompunerea relevanta, singulara si sensibila a formelor prabusite în propria lor imagine.

            Altfel, a vedea reprezinta expresia proximitatii imediate, a contactului cu aparenta imaginii, cu formele plane fara adâncime, cu purul reflex  care se face vazut.

                                                          #

 

          Lumina glorifica stralucirea aurului...

 

 

Fila 18

 

            Disimularea,  înteleasa ca prezenta neutra  îsi are originea în echivalarea solitudinii esentiale cu abisul, concentrând violent forma absolutului pe absenta.

                                                                        #

 

            Pentru a putea sa-i substituim, realitatii, atributele, trebuie, mai întâi, sa  le cunoastem în profunzime.

                                                                        #

 

            Daca pluralul sesizabil poate  sa apara si ca specie a  unitatii, adevarul este numai simplitate mitologica.

                                                                        #

 

            Omul se sustrage istoriei sale naturale, prin cunoastere.

                                                                        #

 

            Absenta reprezinta negativul timpului implicat. Prezentul, trecutul, ca si viitorul sunt, mai ales, derulari în absolut, ale temporalitatii.

                                                                        #

 

            Pentru fiecare întrebare funamentala e nevoie sa gasim,  nu doar un raspuns, ci si judecata de valoare implicata în taina ei.

                                                                        #

 

            Etica devine mod sintetic de cunoastere, atunci când, în logica sa normativa,

sunt cuprinse optiunile maximei individualizari, ca judecati de valoare.

                                                                        #

 

            Misterul este faptul întâmplat, dar înca negândit !

                                                                        #

 

            Sunt mai multe lucruri neîntâmplate, decât întâmplate, si mai multe fapte negândite, decât gândite.

            Când totul va fi gândit si se va întâmpla, va mai ramâne, totusi, sfârsitul...

                                                                        #

 

            Bunatatea nu este doar  o forma pasiva a iubirii,  ci varianta altruista a dragostei. Bunatatea este iubirea împartasita fara nevoia unui raspuns. E o trecere prin fata unei oglinzi în care te vezi pe tine.

                                                                        #

 

            Spunând, adevarul nu suntem, neaparat, buni (si, fara îndoiala, drepti) ci, mai de graba  stapâniti de constiinta morala într-o  libertate, a ei, pura.

 

 

Fila 19

 

            Universul se scalda în întuneric (sau este întuneric) în care o scânteie, numita constiinta mea, încearca sa-i dea o definitie , adica,

universul este întunericul absolut gândit de mine.

                                                                        #

 

            Sunetele si culorile sunt întunericul si tacerea în desfasurare expresiva, fara sa fie, însa, nici muzica nici lumina.

                                                                        #

 

            Istoria ramâne indiferenta fata de trecut. Prezentul ramâne identic cu sine.Viitorul nu are istorie, înca.

            Altfel spus, istoria este o stiinta deductiva a propriului sens.

                                                                        #

 

            Dublura minciunii nu este adevarul. Oamenii nu mint ca sa ascunda adevarul,  ci pentru a valida sensul si continutul  minciunii,  în care, pentru a fi con-vingatori , ei trebuie sa creada.

                                                                        #

 

            Fiinta morala  este mod de exprimare, într-o dimensiune valorica proiectiva, a adevarului.

                                                                        #

 

            În raportul dintre constiinte, dragostea  (dar si ura)  poate interfera fluxul  participativ al creativitatii umane si sa devina functie valorica al unui mod de analiza purificatoare, în desfasurare existentiala dincolo de bine si de rau.

            Adica, întregire a devenirii altcum si cu altceva, decât prin produsul imaginar - rece si neutral - al cunoasterii

                                                                        #

 

            Ne-am obisnuit sa afirmam, fara ezitare, ca filozofia poate sa schimbe lumea.

            Asta ar însemna, ca definitiile de care dispunem sa fie atât de clare, atât de cuprinzatoare, încât folosirea lor sa excluda alternativa unei cunoasteri alea-

torii.   Dar,  efectele normative si morfoplastice ale filozofiei  sunt  înca  într-un regim  de elaborare instabila,  care nu  îi  permite,  nici  macar  desprinderea  de propriul obiect.

                                                                        #

 

            Definitia cauzei implica nu doar virtualitate normativa corelativa cu esenta efectului, ci si categoriile cu manifestare exterioara, care îsi semnaleaza succesiv

sensul morfoplastic.

            Altfel spus, efectul exprima esential fenomenul implicat în desfasurarea sa cauzala.

            Adica esentializare în efect.

 

 

Fila 20

 

            Formele vii nu implica si nu sugereaza nici o necesitate derivativa !

          Ele nu deriva pentru ca nu reprezinta nici o necesitate de a se schimba.

            E evident, ca la carnasiere, pentru ca sopârlele feroce sa continuie sa devoreze nu era nevoie sa se schimbe în mamifere carnasiere (pierzând, prin asta si domeniul mai  bogat în mâncare decât uscatul).

            Evolutia nu e o  deductie derivativa, ea nu e succesiune descen-denta sau ramificare ci concomitenta si paralelism temporal (prin iluzie temporala)  coincidenta "în durata"  a formelor

            Implicatul inventiv morfo-ontica  -  ontologia formelor structurale, e de la început la fel de mare si misterioasa

            Un licurici e tot la fel de imens inventat ca si un creier uman.

            Evolutia nu e un arbore ramificat ci o enorma arie în timp si spatiu, pe care vor creste, aparent aleator (la început, decât) nesfârsite bogatii de forme.

                                                                        #

 

 

            Formele expresive omenesti -  cuvinte, desene, volume, culori,  sunt mesaje pentru transmitere de inteligenta.

            Ele nu pot sa transmita altceva (subconstient, metalimbaj, onirism etc)

fiindca limbajul epuizeaza nu realitatea ci  comunicabilul !

          Orice oniroplastie sau  imaginatie în direct  (presupu-

nând ca ar putea  sa existe asa ceva) nu poate sa devina limbaj, deci arta, fiindca natura lor nu e  lingvistica.

            Orice document sau forma nedubitativa a visului nu poate deveni limbaj,

fiindca natura funciara a visului, nu e interontica, sinformanta, misiva

sau comunicanta !

                                                                        #

 

 

     Orice neosistem nu poate fi formulat decât ca o varianta redondanta (deci inevitabuil, decadent si steril)

                                                                        #

 

 

            Forma este cea mai elementara cauza a  sentimentului lumii!

          Într-o imensitate nuda (vida) nu pot exista sentimente. Înainte de a contine forme, constiinta nu este ( si nu are decât un câmp gol ). Dar forma nu devine; ea se reclude în spatiul sau propriu. Devenirea e mai întâi venire apoi se  constituie o a doua etapa a psihogenezei.

            De notat ca formele naturale vii nu sunt geometrice în sens riguros

 

Fila 21

 

      1.  Dictatura este o antirevolutie (ceea ce înseamna ca nu poate fi decât sec-

venta - revolutiei).

       2.  Revolutie înseamna , în fond si fapt, suspendarea, daca nu anularea juri-

dicului. Deplasarea sau substituirea în  proprietate, accesul la putere

ca fenomen de forta, ... nu sunt decât secundare fenomenului amintit..

            Nici o rocada, nici o inversare de forte, nici o substituire etc, nu sunt posibile fara suspendarea dreptului. Din simplul motiv ca enuntul fundamental dintr-un sistem de legi este,  implicit,  o scara de valori si o ierarhie, definirea treptelor motoare si a responsabilitatilor, a functiilor etc.

            Ori, fara o disparitie a vechilor legi, orice alt criteriu nu poate sa apara sau  sa actioneze.

            Principiile juridice nu pot fi multiple sau contradictorii.

            Fundamentul dreptului este axiomatic.

          Deci,  legi  antilegice  nu sunt posibile si nu sunt formulabile.

                                                                        #

 

 

            Spatiul nu e gândit decât aproximativ si oarecum antropo (sau mai bine spus ego) centric.

          ( Spatiul extins,  pâna la transfinit,  încape într-un punct care este centrul constiintei mele.

            Oriunde am plasa originea centrata sau centrala a spatiului, el

e o "sfera", singura forma posibila a infinitului spatial ).

            Deci, spatiul e gândit aproximativ ( si functional ) fiindca nu e aprioric, fiindca nu exista ca primordialitate a constiintei.

            Spatiul este secundar formelor.

          Formele sunt generatoare ale spatiului în doua feluri:

            1. Fiindca ele  contin sunt congenere unei " cantitati " de spatiu care e  tesut în substanta formei. ( Forma e facuta nu în, ci din spatiu)

            Apoi, fiindca conditia individualizanta si separatoare distinctiva si reciproca (de reciprocitate dintre forme este spatiul)

            Spatiul s-a nascut odata cu formele, dar nu continând forme ci ...formele au avut (sau au fost ) spatiu, l-au asezat în dimensiunea primitiva a constiintei, concomitent cu onticitatea lor.

                                                                        #

 

 

            Formele sunt o lume care nu s-a instalat digital: o forma realizata în câmpul  perceptiv, apoi alta, alta...

            Lumea a fost dintr-o data a tuturor formelor posibile; o multime plina.

            Dupa ce acest  univers sau ambianta morfologica s-a instalat ca prim  si fundamental continut al constiintei, ca sudura sinoetica între cunoasere si lucruri,

a început  si diferentierea analitica prin întelegere..

            Prima analiza a lumii a fost numararea, care a început cu trei.

 

 

 

 

 

 

                                                Formele ca varietati ale lumii

 

                   Drama spirituala a omenirii consta în faptul

                          ca limbajul a aparut înainte de epuizarea

                                    conditiei viscerale din om

           

 

            Soarta fiintei omenesti s-a jucat atunci când limbajul a pornit ca un formidabil sistem de comunicare ( deci, de gândire abstracta ) înainte de a se fi închis ( si, deci, depasit ) etapa instinctiva a speciei umane.

            Primul  "  obiect  " pe care se aplica limbajul - ramâne, definitiv, acelasi  discursul moti-vant !

            Adica aceasta nenecesara, dar angajata constructie  ( t r a i r e ) cauzala care echivaleaza si netezeste, în natura noastra - visul, dorinta si fapta creatoare...

            Realitatea ( care, sigur  ca  nu  este nici  interioara, nici exterioara, ci ) o treapta, una din infinit posibilele scari ale proportiilor  - s t a -  în mod definitoriu în spatiu si joaca pe o vertiginoasa claviatura care merge, în sus, pâna la galaxii si dincolo, în jos, pâna la corpusculii cuantici si quassari !

            Aceasta realitate este  " f a c u t a " din structuri expresive care poarta, pentru noi, numele generic de  f o r m e !

            Cât e  " durata comunicanta " a unei structuri ?

            Raspunsul e, practic, imposibil si contine o infinitate de moduri.

            Au existat, sigur, vârste ale culturii, care aveau un singur cântec, pentru generatii (probabil de leagan sau singuratate ).

            Au fost cicluri seculare de neamuri care au purtat oral monumentul unei  epopei.

            Astazi,dar nu  a z i , care a început, probabil  în Sumer... sau nu departe de acolo, cultura se duce din ce în ce mai fara suflare spre o ametitoare accelerare a timpului sau duratei de comunicare.

            Cât trebuie privita Gioconda sau proiectul da vincian pentru fata lui Iisus din Cina - ca sa le " stim "

            Cât trebuie sa ascultam din Simfonia în  la minor de Wolfgang Amadeus ca sa o stim ?

             Când se instaleaza un sistem de întelegere ?

            Ce deosebire de continut este între " Ooo " sau " Aha " si o analiza a Melancoliei lui Durer, facuta de Huyghes ?

           

            În aceasta vasta si înca foarte misterioasa schimbare a mentalitatii si conditionarii umane vom descoperi una din furtunile alizee care bat furibund peste lanurile cosmice ale formelor - aceste identificate si contopite surori ale lucrurilor !

            Si omul a început prin a fi un lucru. Asezat în destin - ca o picatura în ocean -  si-a desprins, din marginea constiintei,  chipul, l-a asezat, ca mijlocitor între caldura oarba a afec-tivitatii si glaciala lumina a întelegerii.

            In forma sa initial plasata în valea fara margini a chaosului. Au fost, de la început, doua imense si nesecabile fluvii paralele de chipuri.

            Unul - constituit prin atractia magnetica pe care privirea întrebatoare a insului existent o arunca spre toate lucrurile plantate în univers...

            ... Si altul, pornind, din chivotul secret al imaginatiei - într-o suprema încercare de a le raspunde, cu fetele palide si translucide, facute din materialul visului.

            Pentru noi, de apreciabil de multe ori, ( mai ales când meditam despre forme ) cunoasterea nu  înseamna experiment dogmatic.

            De-dogma - e, întotdeauna, depasirea ei !

            De altfel, proba de foc, e miracolul care se întâmpla în materie, fiindca nu se iunstituie în materie. El nu e tesut în ea ci în legile sale coezive!

 

 

2

            Miracolul este o ipostaziere legica. El nu se poate aseza în materie, nu se poate nici confirma si nici infirma în ea.

            Miracolul si Forma nu sunt materia. Aceasta ( din urma ) nu le poate nici institui, nici destitui.

            Fiindca materia poarta în ea o foarte simpla si univoca legitate.

            Dar FORMA ?

            Ea este, probabil, o eterna fântâna legica.

            Asa ajungem sa credem ca muzeul imaginar ( metoda aparent malraux-eana ) e o  extraordinara revelatie despre laboratorul intelectiv.

            E mult de când omul nu mai traieste epic aventura cunoasterii prin colectionism mintal si însusire secventiala a imaginilor care trebuie, sau ar trebui sa conduca spre o poveste inteligibila a unui aspect sau portiuni de realitate.

            Inteligenta construieste mereu niste " micro-muzee " imaginare pe care se sprijina realitatea notiunilor.

            Ele sunt, toate, esomenice si rezulta, prin excelenta, din anularea distantelor dintre lucruri si formele lor.

            Încet, încet, Arta a devenit o emanare a Persoanei pe care o si cuprinde !

 

T E Z E

 

            - Formele sunt descântece pentru eternizarea materiei.

            Ele sunt lacate magice peste legile lumii.

 

            - Forma transforma mereu, întâmplarea în cântec.

 

            - Forma este întotdeauna un proiect, o replica adventi-            ca sau prospectiva a istoriei.

 

            - Arta este un continuu act prometeic de eliberare a      vietii din întunericul amorf.

 

            - Forma (Borges)este o promisiune nesfârsita a celui-  lalt despre magnificienta lui el !

 

            - Arta este un elogiu adus Realului înainte de a-l            rapune si a-l retopi în creuzetul întelegerii cauzale.

 

            - Arta este ultima etapa înainte de revelatia arhitec-      turii lumii care e desigur (divina)si culminata de        lumina orbitoare a adevarului, adica a binelui, adica a

            frumosului !

 

 

 

3

 

 

                                                            NICOLAE BADILESCU

                       

                       

           

           

           

                       

 

 

 

 

                        Depresia si clasificarea moderna a suferintei afective

 

 

 

 

                        Universul  este un ocean în care nici

                        lumina, nici întunericul nu înseamna

                        nimic. Pe întinsul sau,

                        din când în când, omul aprinde focuri

                        de artificii. El le numeste lume.

 

                                        (  Borges )

 

 

 

            Natura, dupa cât se lasa comentata - pare-se ca nu râde, nici nu plânge, ( nici nu zâmbeste macar ... )

 

            Pe de alta parte, tristetea este, fara îndoiala, conditia fundamentala a vietii. Deci a exis-tentei !

            Celor care ar fi dispusi sa se opuna afirmatiei de mai sus - am insista sa le spunem ca - tristetea este planul  e s e n t i a l  si continuu de referinta si contrast pentru Bine si Fericire   ( si, poate,  la fel , pentru materia vie primordiala ...)

 

            Fiinta umana tinde spre si îsi faureste fericirea pentru ca nu o are în chip natural. Daca ar fi primordial si fundamental o creatura spre Bucurie, atunci, sigur, sau ar adormi sufleteste într-un imobilism  b e a t  sau ar trebui sa descopere un alt mobil superparadiziac de existenta.

            În fond, omul este singura fiinta care exploreaza lumra faptelor si situatiilor prin tristete. Aceasta, din urma,  este reperul dialectic al  b u c u r i e i . Amândoua se vor contopi, mereu, într-o sinteza care urca spre planul valorilor.

            Negarea sau combaterea afirmatiei despre natura noastra dureroasa, consternabila si dramatica este de o simplista si lineara reductie mecanicista. Noi nu o vom practica, deci, niciodata.

            Aceasta contopire ontologica se elaboreaza la nivelul fundamental, bazal si portant al psihismului, acolo unde întelegerea este înca în derivatie directa din afectivitate.

            Ea se opereaza si  o p e r e a z a , apoi, oarecum, în afara duratei, printr-o dinamica sui generis  care ne faureste ca persoana si pe care retusam continuu - prin cunoastere si visare... ( tarâmul imaginarului ...).

 

4

 

            Daca am putut afirma, cândva, ca functia dialectica a tristetii - este o punte, a noastra, catre lume, se poate continua, spunând ca insul se plaseaza ca întunericul unei cutii negre între instituirea deprimanta a întrebarilor si raspunsul creator al actului.

            În constelatia sistemica centrata de  soarele sumbru al melancoliei, vom descoperi, într-o rezonanta cursa de însotire -  a n x i e t a t e a,  prin eclipsa si blocarea  puterii prospective a cunoasterii si decaderea adevarului trait la un nivel impersonal si avaloric.

            Toate acestea desfasurate, fireste, pe suportul triadic al persoanei în care partida bucuriei, tristetii si încheieturii tremuratoare se întretese cu o functie primordiala a  t u i t a t i i a confruntarii valorice între  e u  si  t u  si, apoi, a obiectivarii sale în lumina contrastanta a întelegerii sacrului  e l !

            Oridecâteori ne-a aparut   t u i t a t e a  ca functie antianxioasa a persoanei, ileitatea (ca pol de obiectivare cognitiva ) capata un plus de bivalenta în potentialul sau de antitristete.

 

            Extensiunea ( foarte operanta ! ) a notiunii de depresie ca  " generic " pentru actul de angajare diagnostic a ajuns, progresiv, un concept itinerant pe teritoriul  suferintei cu tristete de la abatere si oboseala afectiva, pâna la zgomotul de tunet pe care îl instaureaza delirul melan-colic în sfera gândirii absurde ( si catastrofice...! )

            Tot datorita acestei  "  rasmerite de curte " semantica, depresiunea a devenit mai do-mestica (s-a umanizat, s-a pledat pe sine însasi, ca o tornada afectiva, care se învârteste giroscopic, înlauntrul unei aporice cupe a constiintei bazale cu distorsiunea functiei de polarizare melontica pe care o are durata.

            ...De la  trecutul pierdut pâna la câmpul nesfârsit de lamentare care însoteste devalorizarea totala a lumii - devenita scena goala...

            Dar revelarea acestei psihopatologii a duratei si a sensurilor spatiale ale lumii - chema la suprafata patologia unor functii timice de baza si propunea o reforma extensiva a clasificarilor dincolo de granitele conventionale ale clinicii psihiatrice.

            Daca reciprocitatea de constiinte reprezinta prima treapta de cladire a lumii în sistemul antientropic al persoanei, t i m p u l  apare ca dispozitiv constitutiv al codului si afectiv si abstract al constiintei.

            În fond este singurul sau cod, fiindca ea nu va avea niciodata un Erlebniss de spatialitate.

            Rigoarea acestor întâlniri care  f u g  de la persoana umana ( mereu în priza cu probabilismul sau de desfasurare si distribuire a fenomenelor realitatii - vesnic fara capat  ! ), pâna la retractarea si detasarea din reciprocitate, a fost mult prea proteica pentru a mai ramâne o mercenara a  feudalitatii clasificatoare.

            Toate aceste caleidoscopice reguli de joc ne-au emancipat în vetusta si linistita atmos-fera a cadrilului taxonomic, dar ne-au aruncat în samar o neprevazuta recolta de neodefinitii, o redecupare a hartilor consacrate ( de Toscanelli ), o ploaie de termeni noi si, mai presus de orice, ne-au înscris pe lista marilor convivi la banchetul interdisciplinar.

            De la momentul Kraepelin, pâna la Delay si Klelholz, de la Albert Durer initiatul, prin Van der Goes si pâna la Simfonia în La minor de Mozart, melancolia s-a îmbogatit comprehensiv pentru noi ca un tarâm al tristetii din care e facuta lumea vie, în varietati ample si cu o mare ten-siune epica.

            Doar geamandura delirului sistematizat si efectele de ecou dinlauntrul persoanei au ramas cele clasice.

            În patologia nevrotica si subsecventele sale diviziuni - nu exista depresie pura, din cauza tripolarei conditii a afectivului.Fiecare trecere dinamica din alternantele si secventet triadei ( Eu - Tu - El   )  se sprijina pe o dinamica a întelegerii si a participarii la realitate.

            În domeniul zodiacului nevrotic, anticlasificarea, de exemplu, s-a demonstrat a fi cea mai operanta metoda de a face o oarecare ordine.Singurul sau defect a fost dreptul de cetate neconditionat pentru  

" m i t o m a n c i a " freudiana care si-a impus o implacabila si dogmatica dictatura clasificatoare timp de trei sferturi de secol.

 

 

5

 

            Sperantele unei mutatii gnoseologice par a fi însa suficient de substantiale.

            Insul uman, destul de trist pentru a se detasa din planul monotoniei plictiselii speciilor ofera un punct de vedere comprehensiv antropologiei, care a izbutit sa apropie conditia nevrotica de o umana si solidara fraternitate înspre un mai bine si mai autentic stil de devenire.

            Analiza spectrala a delirului melancolic l-a dislocat din aparentele de comentare coerenta si l-a despuiat de draperiile sale silogistice.

            Sistemele afective ale progeniturii functioneaza deja, ca o bogata si pseudoinitiata a în-telegere a continuitatii transindividuale a neamului omenesc.

            Contemplarea vârstelor inteligentei - transforma comunicarea în niste anotimpuri ale sufletului, comunitatea structurala dintre psihogeneza copilului si demersurile creatoare ale ima-ginarului genial, au formulat inedite chestiuni în legatura cu bucuria si tristetea cunoasterii.

            Fulguratia intuitiva prezenta în ambele trepte - ramâne sa îsi precizeze coeficientul de antitristete pe care îl poarta în sine.

            Se pot ancheia aceste observatii prin omagierea retrospectiva a celor, care, dedicându-se cu intransigenta practicilor clasificatoare în psihologie, au pus pe picioare padurile de tristete ale sufletului omenesc si le-au numit si le-au asezat în familii fenomenologice.

             Pentru ca generatia care a început  ( când, poate azi noapte .. ! ) sa poata hrani memo-ria computerelor cu date statistice codificate tot atât de bine cum va sti sa darâme tarmurile din-tre sanatatea morala a omenirii si responsabililtea ei istorica.

 

6

 

                                                Marile punti ale sufletului

 

 

            Întâlnirea de asta seara sta - de doua ori - sub semnul afectiunii si prieteniei. Prestigioa-sa noastra Filarmonica ne ofera noua - medicilor - un concert expresiv si ales, iar noi vi-l daruim Dumneavoastra, mai departe, prin intermediul fortei de transmitere afectiva si emotiva, pe care o detine muzica, mai mult decât oricare domeniu de expresii omenesti. Afinitatile dintre regentii sonoritatilor vorbitoare - adica muzicienii si administratorii sanatatii oamenilor - adica medi -cii -afinitatile acestea sunt  la fel de  vechi ca si timpul (  Si T i m p u l  e la fel de vechi ca si sufletul ! )

                  Într-adevar, în prima versiune ierarhica a grupului uman,  undeva, în lumina difuza si cxonfuza a " arheînceputurilor " , " Vrajitorul "  care era intermediar între mintea simpla si an-xioasa a primilor " Adami si Eve "  si  " lumea de dincolo " în care credeau (adica a somnului si viselor )  vrajitorul, spun - prefigura si reunea, în fiinta lui  dedicata si exaltata toata lunga si ului-toarea poveste a muzicii, care urma sa fie una din marile punti ale sufletului spre  ceilalti ( care sunt tot suflete ca si al nostru ) precum si îndelungata si fascinanta istorie ( ulterioara ) a sanatatii si antisuferintei, care s-a chemat  medicina !

            Transfigurarea reprezentativa si transcedenta a acestui saman vrajitor si taumaturg a condus, dupa aceea,  imaginarul omenesc la instituirea zeilor constituiti ( sau mai bine zis gânditi ) ca dintr-o materie  " dainuitoare " si destul de generoasa si subtila pentru a merita adoratiunea.

            Si astfel,

            Orfeu a pornit pe lungul drum al transformarii sufletului în sunete si al batailor inimii în masura duratei interioare.

            Si Asklepios  ( probabil si el un nordic... care cobora spre luminile mediteranei ) a initiat arta de a asista suferinta si a o readuce în apele calme si limpezi ale empatiei si iubirii inter-umane.

            De atunci  " marele plan al destinului " a ramas neschimbat !

            Toti cei care au urcat spre muzica au devenit frati - pentru totdeauna - întru bunatate si pace si toti ceicare s-au acoperit sub cupola vindecatoare a medicinei  si-au atenuat egoismul si s-au initiat la marea si sacra lege a solidaritatii sufletesti si trupesti.

            Singura scoala a binelui s-a demonstrat a fi  El însusi,  în trecere spre altii si pentru altii.

 

 

 

7

           

            Polul magic al muzicii - care e un limbaj mirific si creator fara sfârsit - polul magic si orific al lumii paralele, care se despleteste în substanta sonora - sta sub unicitatea sa comuni-canta în legea absoluta a vorbirii muzicale, unde   ( sau în care )  sunetul este si substanta si propiul sau semn si traire si expresie si ( poate ) si structura. Toate celelalte arte trebuie sa se supuna unor intermedieri semantice, unor complexe gramatici a cuvintelor lor. Numai muzica vorbeste... vorbeste numai în direct  si despre o dimensiune a Lumii care e ea însasi si fara asemanare. De la cantilena si pâna la catedralele sonore ale Simfoniei, ea, Muzica a vorbit si vorbeste în continuu despre ea însasi ( fiindca nimeni si nimic nu o poate echivalasau coda ) dar si despre continua sa dorinta de a difuza, de a comunica, prin sentimentele si emotiile pe care le poarta, sensul fiintei si devenirii  sale. Ea cuprinde, pentru noi, beneficiarii, vrând-nevrând a-i laborioasei si dramaticei evolutii general omenesti, toate momentele stelare si zodiacale care s-au transformat, de-alundul istoriei, în comunitate spirituala, în cunoastere afectiva, în câmpul luminos al sperantei, si în ... umanitate.

            Niciodata muzica nu a fost decât  spre  celalalt si pentru celalalt.

            Circuitul care îl reuneste pe muzician cu auditorul sau este ca o rezonanta psihica. Niciodata nu se poate cânta (nu se poate desfasura o draperie sau o fresca sonora ) decât pentru ca raspunsul  celui (  sau celor  )  care asculta sa fie la fel cu apropierea mâinilor într-o invocare votiva. Cele doua mâini sunt  - constiinta muzicianului si a auditorului. Spatiul fizic al  muzicii e de aceeasi natura  ( misterioasa ) cu cel cosmic, dar spatiul afectiv al ei, este alcatuit din miraculoasele punti pe care le instituie între toti cei care o iubesc

 

            Pitagora stia - si credea - ferm în legea sferelor armonioase. Dar nu stia ca legea suprema a muzicii este concentrata într-un punct al universului care se cheama Pamânt si ca toate întreseterile cauzale si temporale, care fac lumea pamânteasca, sunt forme si miscari, sentimente si comunicari ale  s u f l e t u l u i !

            Daca universul galaxiilor  " si-ar da pe fata " si  o  n a t u r a 

m u z i c a l a , daca am putea crede ce visa Pitagora - atunci am constata, înmarmuriti, ca în cosmos domneste, de fapt, ca în cosmos domneste o imens de imobila liniste (  din care s-a nascut, zice-se, acum  15 miliarde de ani, materia lumii ) si din care s-a desfacut, acum, poate, un milion de ani sufletul si erosul uman.

            Muzica îsi cuprinde, în fiinta ei,  comunicata tranzitor, o durata ontica (sigur deosebita de Chronos si se sclavii lui Chronos, adica oamenii care îl adora si îl implora).

            Superbul program din seara aceasta va trece cu o viteza incomensurabila pentru sensi-bilitatea noastra chronometrica si cu o vasta extensiune în spatiul - timp al comunicarii afective si comprehensive.

            Perioadele succesive ale "devenirii" muzicii se deosebesc, de asemenea, în esenta, de fluxul istoriei.

            Ea s-a nascut partenogenetic si a ramas, ca un continuu proiect anticipativ, al unor fiinte care au nevoie de comunicare afectiva la fel de mult ca de oxigen si caldura. Aceasta sfera învaluitoare a tuturor afectivitatilor din lume a fost - si a persistat - ca o aureola, ca un nimb de lumina al celuilalt versant al fiintei umane,

 d o t a t a ,  helas ! cu numeroase însusiri evadate din cutia Pandorei.

            Fiindca un vorbitor, însa, nu va dispune niciodata de magia transfigurarii timpului ( ase-meni muzicienilor ) vreau, mai înainte de a parasi scena, sa va spun ca  p l a n u l  concertului de ata seara apartine timonierului acestei stralucite corabii cu pânze de purpura, care e Filarmonica timisoreana ( l-am numit pe .......) iar programul, el - este unul în plus spre si în lumea în care si Alice si noi - scapam de trista gravitatie universala a cotidianului si ne dizolvam în imponderabilitatea lucrurilor absolute.

            Custozii acestor peisaje " de dincolo de noi  " sunt Bach, care a adunat într-o catedrala de cristal, toate modurile de ordine si adevar ale omenescului; Mozart  - care a boltit peste destin  un orbitor curcubeu sonor de la cântecul de leagan la  pretacerea sfârsitului si Grieg -wiking navigator pasionel pe marile de ceata si legende ale Nordului.

8

            Acum,  urmeaza marele banchet  al sunetelor....

 

            Splendida aventura a spiritului

 

 

                       Diogene Cynicul ( citat  aproximativ ) credea ca "Stiinta

                               este o aparenta tentativa a omului de a-si masca

                               propria natura ... adica accea de ignorant... "

                               Cartea pe care o comentam mai jos este o

                               onorabila replica a acestei dispretuitoare afirmatii

 

            Limbajul psihiatric s-a modificat fara întrerupere în decursul acestei extraordinare ex-pansiuni si ramificatii doctrinare pe care a prezentat-o stiinta noastra, în aproape doua sute de ani de prestigioasa devenire.

            Splendida aventura a spiritului în continua încercare de dezvaluire a propriei  sale orga-nizari, de la modalitatea universala a vietii pâna la inmodelabila modalitate a psihismului - din care, pare-se ca de întâmpla  si mai putin replicabilla devenire istorica.

            Debutând prin afirmarea umanitatii nebuniei, psihiatria moderna ( nici nu existp vre-o alta... ) deci psihiatria  moderna se misca astazi pe un vertiginos nivel de sinteza plurivoca din care e dificil sa mai demarcam paradoxalul corolar din debutul sau ( si anume ) :

            - asa cum fiinta alienata e, în prealabil ( si inevitabi ) omeneasca, aceasta - din urma

            - la rândul ei, este sensibil (cum spune frantuzul ) absurda si contradictorie.

            Generalul sincretism gnoseologic al oricarui demers de cunoastere ( si, mai ales, de întelegere ) al fiintei existente, a plasat într-o vasta confluenta un material din ce în ce mai antro-pologic ( în stricta etimologie ) din ce în ce mai putin geometric si liniar - ba, din contra - mai sin-nomic, mai inter sau conotativ si mai transpersonal.

            Cu toate ca apare la prima aproximare ca un amplu protocol experimental de psihoterapie grupala si psihodrama cartea este corsata de o excelenta sinteza istorica si teoretica.

            Ea are valoarea unui metodic ghid introductiv în formele si multiplele variante ale psiho-terapiei grupale.

            Omul - animal social  ( de cel putin câteva zeci de mii de ani ) îi apare autorului comple-mentar determinat de adevarul de prim rang ca:  " Societatea e fapt uman..."

            Domeniul si întâmplarile psihoterapiei de grup, sunt - pare-mi-se " fapte si desfasurari de electie pentru a instala comprehensiv, în mintea lectorului, acest enunt axiomatic, conform caruia, " pentru ca sa te cunosti pe tine însuti e absolut necesar sa îl cunosti, în prealabil pe celalalt ..."

            Daca nu ar fi totul sprijinit decât pe vastele moduri ale comunicarii verbale, demonstra-tia ar dispune deja de argumentele sale majore.

            Cu atât mai mult, daca, în compania autorului, parcurgem mintal si experimental prestigiosul drm initiat, cândva, în sanctuarele escliopiene, triumfant în tragedie si reluat în versiune ultima de psihoterapie de grup si cea scenica.

            Pentru noi " singura substanta disponibila pentru modularea duratei este prezentul.

            Dar, în timp ce legea universala a etologiet este suportata de niste planuri specifice, rgide si cu o foarte îngusta si simpla inteligenta individuala, grupul terapeutic sau dramatic, de natur, incontestabil triontica îi plaseaza pe participanti în raportul de intesanjabila si metamor-fozanta reciprocitate.

            Exemplaritatea si reprezentanta personajelor nu este placata de o constelatie ci animate de un flux regizoral, ca autodinamismul comediei de l Arte, cu o inventivitate care e stimulata de regimul de sugestie dirijata, informatie dupa roza vânturilor si, mai ales, lenta personogeneza care trebuie sa compenseze sau  chiar sa se sustituie deviatiilor din suferinta sau boala psihica.

            Este evident, pentru comentatorul atent, al acestei lumi în care insul se metamorfozeaza activ, în propriul sau simbol, ca limbul traditional al medicinei, în sensul strict, este de mult depasit.

arrow_07_up__bg#000000
arrow_07_down__bg#000000